luni, 28 septembrie 2026

29 nov. 2026 Manastiri vrancene


Manastirea Buciumeni
Banastirea Brazi
Manastirea Trotusanu
Manastirea Sihastru
Pret: 190 lei
 Servicii incluse:
- transport auto;                     
- însoțitor grup.

Nu sunt incluse in pret: 
- cheltuielile personale;
- mesele de peste zi
.

📲- 0755.095193

✨OBIECTIVE:
Manastirile: Buciumeni, Sihastru,  Trotusanu, Brazi,

29 nov. 2026
 IASI ORA 6.00

⛪- MANASTIREA „Sf. Treime” BUCIUMENI - Sf. Liturghie
După unii cercetători, pe la 1430, la Buciumeni ar fi existat un schit de călugăriţe, bisericuţa de lemn a schitului având hramul Sf. Nicolae. Este atestată documentar de la 1602.
 Se păstrează numele unui ctitor, în jurul anului 1700, serdarul Manolache Radovici, care retace în întregime Schitul Buciumeni, în acel timp în fruntea obştii de călugăriţe aflându-se monahia Mafta.
In 1750 schitul devine metoc al Episcopiei Romanului, hramul schitului fiind în acea perioadă Sf. Treime. In anii 1840-1844 se ridică biserica din cărămidă şi turnul clopotniţă. Odată cu legea secularizării averilor mănăstireşti, din anul 1863, mănăstirea va fi desfiinţată, rămânând aici doar 12 monahii în vârstă, majoritatea călugăriţelor răspândindu-se la mănăstirile Adam, Agapia şi Vă­ratec.
Sub păstorirea episcopului Dunării de Jos, Melchisedec Ştefănescu (1865-1879), Buciumeniul redevine mănăstire. Deşi desfiinţat oficial în perioada comunistă, în aşezământ rămân totuşi câteva monahii. începând cu 1990, viaţa monahală capătă un nou suflu, prin purtarea de grijă a ÎPS Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, realizându-se reamanejarea întregului complex mânăstiresc, construirea unei clopotnițe, noi corpuri de chilii, anexe gospodărești și împrejmuirea cu gard a incintei. Cele 40 de maici ale mănăstirii împletesc zilnic rugăciunea cu munca îngrijindu-se de prosperarea mânăstirii.
O inițiativă deosebit de valoroasă a P.S. Episcop Dr. Casian Crăciun este crearea unei tabere de tineri liceeni în mânăstire. Anual sute de tineri din județele Eparhiei de ziua hramului Sf. Treimi iau parte la slujbă apoi intră în dialog cu preoții pe diverse teme de credință, morală și cultură.

⛪- MANASTIREA „Sfintii Petru si Pavel” SIHASTRU
Mănăstirea Sihastru a fost ctitorită, în anul 1748, de către boierul Sandu Şendrea şi călugărul sihastru Sebastian, cel dintâi stareţ al obştii monahale – de unde provine numele mănăstirii. Actuala biserică, având hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, datează din anii 1882-1891 şi a fost zidită pe locul unui lăcaş de cult mai vechi; între anii 1996-1997, s-a construit şi un paraclis cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Mănăstirea Sihastru are o colecţie muzeală de icoane, cărţi de cult, veşminte şi obiecte bisericeşti cu valoare de patrimoniu. În apropierea aşezământului monahal de la Sihastru, se află Schitul Oancea, care a fost întemeiat în anul 1932.

⛪- MANASTIREA „Sf. Nicolae” TROTUSANU
  Mănăstirea Trotuşanu a luat fiinţă în anul 1676, ctitorul cel dintâi fiind Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi. La începutul secolului al XIX-lea, Schitul Trotuşanu este preluat, spre chivernisire duhovnicească şi gospodărească, de către ieroschimonahul Dimitrie, stareţ, totodată, al Schitului Brazi de lângă Panciu. Acesta ridică, în anul 1809, la Schitul Trotuşanu, biserica de lemn având hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, care, în 1858, după zidirea actualului sfânt lăcaş de cult de către stareţa Anastasia, a fost mutată în cimitirul satului Viişoara. După 1990, aici, s-au ridicat, de către obştea mănăstirii, clădiri noi: paraclisul „Izvorul Tămăduirii” (în anii 1992-1994), clopotniţa, chilii, trapeza şi anexe.

⛪- MANASTIREA „Nasterea Maicii Domnului” BRAZI
  Manastirea Brazi dateaza inca de pe vremea Sfantului Stefan cel Mare, cand aici a fost ridicat un schit. In secolul al XVII-lea, monahii Sava si Teofilact zidesc o bisericuta foarte mica.
Aici, s-a aşezat, în a doua jumătate a veacului al XVII-lea, Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie – fost mitropolit al Moldovei; în toamna anului 1694, o ceată de tătari pătrunde în schit şi taie capul bătrânului arhiereu, deoarece refuzase să le dea odoarele sfinte pregătite pentru chinoviile ctitorite de el. De menţionat că, la Schitul Brazi, a fost înmormântat, în anul 1925, scriitorul Ioan Slavici, iar, cu puţin înainte de 1940, preoţii Grigore Pişculescu (scriitorul Gala Galaction) şi Vasile Radu au făcut, aici, o nouă traducere în româneşte a Sfintei Scripturi.
Desfiin
Desfiinţat în anul 1959, Schitul Brazi a fost redeschis, în septembrie 1990; totul a fost reconstruit: biserica „Naşterea Maicii Domnului”, stăreţia, chiliile; deasupra paraclisului subteran (refăcut), s-a construit un nou paraclis, cu hramul „Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie”; în incintă, s-au ridicat un altar de vară şi anexe gospodăreşti. La acest aşezământ călugăresc, în ziua de duminică – 5 octombrie 2003, a avut loc slujba de proclamare a canonizării Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie, precum şi a Sfântului Cuvios Vasile de la Mănăstirea Poiana Mărului.
În perioada 2010-2014, a fost construită o biserică măreaţă, cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” şi „Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie”. Slujba de sfinţire a acestui lăcaş de cult a fost oficiată, în ziua de 22 septembrie 2014, de către Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei – Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, şi Chiriarhul locului – Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, împreună cu alţi numeroşi ierarhi, preoţi şi diaconi. Astăzi, Mănăstirea Brazi se bucură de cercetarea multor pelerini, datorită faptului că, aici, se află moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie.
Aici a fost inmormantat Ioan Slavici in 1925. 
Moaste: particele din moastele Sf. Teodosie.

 📌 DE RETINUT!
* La inscriere se achita un avans de 100 lei.
* Locurile se ocupa in ordinea achitarii avansului.
* Tinuta decenta la intrarea in manastire ( femeile: fusta rochie, capul acoperit)
* Sa nu se fumeze in preajma manastirii si a pelerinilor

                        📲- 0755.095193

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu