 |
PRET: 580 lei/persoana
Servicii incluse:
- transport;
- cazare: - Durau;
- pranz.
Servicii neincluse:
- mesele;
- cheltuielile personale.
Informatii si inscrieri la telefon: 0755095193
ZIUA 1.
Iasi – ora 6.00
- MANASTIREA “Pogorarea Duhului Sfant” HORAITA
A luat fiinţă în prima jumătate a sec. XIX. Între anii
1822 - 1824, cuviosul părinte Irinarh Roseti (1771-1859), călugăr cu metania
din mănăstirea Neamţ, cu binecuvântarea şi aportul substanţial al
Mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842) al Moldovei, în urma unei
revelaţii dumnezeieşti, ridica prima biserică - din lemn - a mănăstirii cu
hramul "Pogorârea Duhului Sfânt". Înfiinţarea şi consolidarea
mănăstirii au fost sprijinite şi de domnitorii Ioan Sandu Sturza (1822-1828) şi
Mihail Sturza (1834-1839) ai Moldovei. Primul i-a dat hrisovul la întemeiere,
cel de-al doilea i-a legitimat existenţa integrând-o între lăcaşurile bugetare
ale ţării.
Deşi Mănăstirea Horaiţa a fost înfiinţată în anul 1822, sunt documente potrivit
cărora ea datează din secolul XV. La 11 iulie 1428, domnitorul Moldovei -
Alexandru cel Bun (1400 - 1432) includea biserica din Horaiţa în rândul celor
52 de biserici (de mir şi mănăstire), pe care le supune jurisdictional
Mănăstirii Bistrita. Alexandru cel Bun consemna în documentul din iulie 1428 o
danie mănăstirii Bistriţa, care îi va sluji de necropola: "pentru sufletul
sfânt al raposaţilor părintţlor noştri şi pentru sănătatea Domniei mele şi a
tuturor copiilor Domniei mele ".
Denumirea mănăstirii, "Horaiţa", provine de la numele marilor
proprietari de pământ în stăpânirea cărora intrau comuna Crăcăoani şi
împrejurilmile, şi anume Goraeti.
Părintele Irinarh, principalul ctitor al mănăstirii, este hirotesit arhimandrit
şi devine primul stareţ al mănăstirii pe care o va conduce până la 1837,
adunând în jurul său ca la 70 de vieţuitori.
Biserica, având 30 m lungime, 17 m laţime şi aproximativ 20 m înalţime, a fost
construită exclusiv din piatră, numai bolţile sunt din cărămidă. Grosimea
pereţilor variază între 1,6 şi 4 metri.
În evoluţia arhitecturii moldoveneşti, biserica mănăstirii Horaiţa,
ca stil, este unică, aici fiind prezente elemente din arhitectura
romano-bizantină, precum şi influenţe ruseşti în numărul şi configuraţia celor
8 turle.
Pictura, în stil neobizantin, pe un fond
cărămiziu, a fost executată de Mihai Chiuaru cu ucenicii săi între anii 1988 -
1993 şi sfinţită la 4 iulie 1993 de catre I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei
şi Bucovinei.
Impresionantă este catapeteasma bisericii, lucrată - după părerea
unora - la Viena. Alte surse ne informează că aceasta ar fi fost realizată cu
puţin timp înainte de anul sfinţirii bisericii (1867) de către unii sculptori
în lemn din apropiere. Sculptura în sine relevă ultima supravieţuire a
barocului, familiar majoritaţii catapetesmelor româneşti din a doua jumătate a
secolului XIX. În structura ei se află, probabil (după aprecierea unui
specialist în domeniu), 3 tipuri de lemn: tei, păr şi tuia. Catapeteasma
este unicat în ţară, probabil şi în lume, în primul rând
datorită aşezării amvonului - deasupra uşilor împărăteşti - amvon
care, în tradiţia Bisericii, îşi are locul în partea de Nord şi nu în Est, cum
se află aici. În al doilea rând datorită dispunerii neconforme cu tradiţia
ortodoxă a 2 registre: registrul sfinţilor apostoli , de-a lungul
unui bandou semicircular ce are în centru icoana Deisis, şi registrul
profeţilor Vechiului Testament , în 14 medalioane intercalate în două
vrejuri de viţă de vie din lemn sculptat, aurit, ce se ridică de la
extremitaţile catapetesmei până deasupra amvonului. Aceste registre sunt
dispuse pe orizontală la majoritatea catapetesmelor din bisericile ortodoxe.
Odorul cel mai de preţ al mănăstirii este icoana Maicii
Domnului "Izbăvitoare de secetă" - făcătoare de minuni .
Distinsă ca valoare artistică, realizată în prima jumătate a sec. XVIII, ea
provine din vechea biserică de lemn a Horaiţei (1824). Îmbrăcămintea în argint
a icoanei a fost realizată în a doua jumătate a sec. XIX. Numele icoanei
"Izbăvitoare de secetă" provine de la numeroasele minuni pe care
"Maica Domnului de la Horaiţa" le-a făcut, în vreme de secetă, în
timpul procesiunilor prin comunele sau satele afectate de lipsa apei.
Pe latura nordică a complexului mănăstiresc se află paraclisul "Sfântului
Ierarh Nicolae" în care se oficiază sfintele slujbe în timpul iernii.
El a fost construit între anii 1850 – 1852. Celelalte clădiri ale complexului
monahal au fost construite, toate, după anul 1920.
Departe de zgomotul lumii, atât la mănăstirea Horaiţa, cât şi la Schitul
Horăicioara, se continuă tradiţia vrednicilor înaintaşi de a împleti armonios
rugăciunea, munca, ascultarea şi isihasmul. În acest loc binecuvântat de
Dumnezeu, pelerinul dornic de linişte se poate bucura şi de un cuvânt folositor
pentru viaţa duhovnicească.
- Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului.
- MANASTIREA “Izvorul
Tamaduirii, Buna Vestire” HORAICIOARA
Manastirea Horaicioara a fost infiintata, potrivit traditiei, spre sfarsitul
sec. XV, din porunca lui Stefan cel Mare. In 1868, in locul vechii biserici a
fost ridicata una noua, din piatra, cu hramul Izvorul Tamaduirii. Dupa 1988,
chiliile si locasul au fost consolidate si pictura in fresca finalizata.
- MANASTIREA “Duminica Tuturor Sfintilor” ALMAS
Zidirea bisericii a început la o dată necunoscută, de Constantin
Mavrocordat, voievodul Moldovei, fiind încheiată la 1715 de Vasile Almaş. Vitregia
sorţii face ca acesta să-şi piardă soţia şi cei doi copii. Îşi va găsi liniştea
slujind lui Dumnezeu, ca monah al acestei mănăstiri. În anul 1812 devine
mănăstire de maici. Biserica este renovată şi mărită în 1851 de boierul Palade.
Ca multe alte asemenea lăcaşuri cade şi ea victimă decretului 410 din 1959,
desfiinţându-se. Se redeschide în anul 1987, când se încep reparaţiile sub
directa îngrijire a Părintelui stareţ Leopold, împreună cu obştea în formare.
Fiind redeschis ca schit de călugări aparţinând de Mănăstirea Horăiţa, după
1990 se măreşte obştea şi primeşte regim de mănăstire.
- MANASTIREA “Adormirea Maicii Domnului” BISTRITA
Mănăstirea Bistriţa, printre cele mai mari din Moldova, îi are ctitori pe
voievozii Muşatini, dintre care primul întemeietor a fost Alexandru cel Bun.
Acesta a ridicat-o în 1402 pe locul unui fost schit, ca necropolă voievodală cu
hramul Adormirea Maicii Domnului, pe care-l poartă şi astăzi. În acelaşi
timp cu biserica, ctitorul a ridicat chiliile pentru călugări şi Casa
Domnească. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a construit în 1498 clopotniţa şi un
frumos paraclis, închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Paraclisul, pictat în tehnica frescă în acelaşi an, este remarcabil din punct
de vedere iconografic şi artistic. În 1538 Mănăstirea a fost asediată de turci
care i-au distrus zidurile exterioare. Între 1541 şi 1546 voievodul Petru Rareş
a construit un nou turn la intrarea în mănăstire, un paraclis închinat
Sfântului Ierarh Nicolae, noi ziduri întărite, chilii, precum şi o Casă
Domnească, pe care a pictat-o în interior în tehnica frescă.
- Icoana facatoare de minuni a Sf. Ana.
- MANASTIREA „Buna Vestire” BISERICANI
Initial, aici pare sa fi existat o sihastrie a Manastirii Bistrita, intr-un
loc retras si indepartat, marginit la vest de Muntele Pietrosul, la sud de
Dealurile Crucii si Grecului, iar la nord de Muntele Varnava. Ieroschimonahul
Iosif Sebastian, de la Manastirea Bistrita, a plecat la Sfantul Mormant al
Domnului, dupa care a devenit pustnic vestit in pustiul Iordanului. In jurul
lui s-au adunat inca cincisprezece calugari romani si doi greci, traind in
rugaciune, in pesterile din Valea Iordanului.
Pe la anul 1498, Cuviosul Iosif si toti ceilalti inchinatori de la Bisericani
au inceput sa-si ridice o biserica, dar cum nu dispuneau decat de propriile
mijloace, se osteneau fara prea mare spor. Abia in vremea lui Stefanita Voda
(1517-1527), nepotul Sfantului Stefan cel Mare, calugarii de la Bisericani
reusesc, cu ajutorul acestuia, sa-si ridice un lacas trainic de piatra. Si tot
Stefanita, terminand biserica, o inzestreaza cu terenurile din jur, in ciuda
protestelor pe care i le adreseaza obstea monahala de la Manastirea Bistrita.
Cu acestea, Sihastria Bisericanilor se transforma intr-un schit a carui
biserica se afla pe propria sa mosie si care va obtine deplina autonomie in
raporturile sale cu Manastirea Bistrita.
Inmultindu-se ucenicii, Cuviosul Iosif a inaltat o biserica din lemn, in
apropierea pesterii mari ale carei urme se mai vad si azi la circa 200 de metri
sud de biserica. Mai tarziu a fost numit Schitul Bisericani, adica al
evlaviosilor, pentru ca monahii se rugau neincetat cu post si
lacrimi. Cuviosul Iosif a organizat randuiala slujbei neintrerupte,
impartind calugarii in trei cete, fiecare ceata slujind trei ore, dupa modelul
Manastirii Studion, din Constantinopol. La vremea aceea, era singura manastire
cu aceasta randuiala din tara noastra.
Razboaiele Sfantului Stefan cel Mare si Sfant i-au determinat pe calugari sa
paraseasca Bisericanii, pentru a se retrage la Sfantul Munte. Dar, coborand pe
Valea Rea, nu departe de pestera, izbucneste dintr-un stejar o vedenie de
fulger. In fata ochilor li se infatiseaza Sfanta Fecioara Maria, care cu
duiosie i-a indemnat sa se intoarca in muntele nostru, pentru ca si acolo este
gradina sa.
In semn de amintire si vesnica cinstire a acelei minuni, intr-un stejar este
asezata o icoana, la care se perinda credinciosi din toata tara, care aprind
lumanari si candele. Scena celor patru calugari cu vedenia Maicii Domnului este
imortalizata pe un tablou pictat, aflat sub icoana Maicii Domnului, in stanga
pronaosului.
In anul 1991, Prea Fericitul Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si
Sucevei, ridica schitul la rang de manastire.
- MANASTIREA “Sfintii Cuviosi Simeon si Amfilohie de la Pangarati, Sfantul
Dimitrie Izvoratorul de Mir” PANGARATI
Este una dintre cele mai vechi manastiri ortodoxe din judetul Neamt. Acest
asezamant de veche traditie de pe valea Bistritei se afla putin mai la rasarit
de Muntele Botosanu, pe malul stang al paraului Pangarati. Locasul monahal isi
are inceputurile in secolul al XV-lea, cand pe aceste locuri traiau calugari
sihastri, dintre care cel mai renumit este Cuviosul Simeon, unul dintre
sfetnicii Sfantului Stefan cel Mare.
- MANASTIREA „ Sfantul Proroc Ilie Tezviteanul" CEREBUC
Cu sute de ani în urmă, pe aceste meleaguri se afla o importantă așezare monahală, ai cărei călugări au menținut multă vreme toaca și clopotul de pe Ceahlău, precum și prăznuirea hramului muntelui – „Schimbarea la
Față”. Întorcându-ne privirile în istorie, pe
vremea domnitorului Vasile Lupu, pe la mijlocul secolului al XVI-lea, mai sus
de poiana aceasta ar fi fost o mică bisericuță din lemn, în jurul căreia se nevoia
o obște de sihaștri. Aceștia, în frunte cu starețul lor, au avut un sfârșit mucenicesc chiar în sfânta noapte a Învierii Domnului: au fost îngropați de vii în zăpadă în urma unei
avalanșe.
„Un munte de omăt a îngropat schitul cu toți sihaștrii”
Un ieromonah de aici plecase în Izvorul Alb, la chemarea sătenilor, să le facă slujba Învierii. Un
alt călugăr i-ar fi spus starețului cu o zi înainte: „Părinte, hai să fugim cu toții, că în noaptea aceasta vine o mare nenorocire peste noi”. Dar starețul i-a răspuns: „Cum să fugim
în noaptea Învierii, când e cea mai importantă slujbă în
biserică?”. Atunci călugărul a luat icoana Maicii Domnului, care astăzi
este la Mănăstirea Durău, și a fugit din munte. Și numai aceștia doi au scăpat. Lui Gheorghe Asachi i se atribuie cea mai veche mărturie directă despre sfârșitul unui schit în această zonă: „Numele frumos
al acestui loc a îndemnat a se zidi aici un schit carele a fost pînă la anul 1704,
dar în ziua de Paști, pe când se serba în biserică Sfânta Înviere, un munte de
omăt, desfăcându-se din vârful Pionului și surpând stâncile, a îngropat
schitul cu toți sihaștrii”. Toponimele locului arată și ele vechea existență a schitului: „Piciorul
Sahastrului”, „Groapa Sihaștrilor”, „Poiana Sahastru”.
Liturghia, săvârșită pe ruinele bisericii
„În primăvara anului aceluia, ieroschimonahii Silvestru și Nicandru veniți din Ardeal, împreună cu cei doi călugări rămași în viață, cu ce-au mai găsit prin omăt din rămășițele bisericii și din odoare, au coborât aici, în poiana de
mai jos, numită Cerebuc, ridicând o mică bisericuță din lemn. Noi, când am venit, în 1995, am găsit doar amplasamentul și două cruci înfipte. Pe una era notat anul 1714. Se vedea conturul bisericuței, lungimea ei fiind cam de 16
metri. Atunci am turnat temelia bisericii de astăzi, iar în anul următor am ridicat
bisericuța, după sfințirea locului”, spune Părintele protosinghel Gherontie Munteanu, egumenul
schitului.Pe la anul 1876 au ars chiliile călugărilor. Istoria spune că
ultimul viețuitor de aici ar fi fost un monah din comuna Ceahlău, PărinteleTeodosie
Marcoci, care, în perioada interbelică ar mai fi păstrat din odoarele bisericii și ar fi stat aici ca un fel de
paznic. La începutul secolului XX, Sihăstria Cerebuc ajunge o ruină. Doar
localnicii din satele Ceahlău, Răpciuni, Schit și Izvorul Alb, credincioși tradiției acestor locuri, se adunau
aici și un preot săvârșea Sfânta Liturghie pe ruinele bisericii, precum și un parastas la cimitir pentru
pomenirea smeriților sihaștri.
Învierea Schitului Cerebuc
Astăzi, în poiana Cerebuc, este din nou un schit. Acest nou lăcaș de rugăciune a renăscut din
propria cenușă, prin osteneala Părintelui egumen Gherontie Munteanu și a oamenilor de prin împrejurimi,
care au înțeles necesitatea reînvierii tradiției monahale de aici. La 25 august 1995 s-a sfințit locul, iar un an mai târziu
au început lucrările pentru construirea bisericii. Ridicată din
lemn și străjuită de brazi, biserica Schitului Cerebuc e ca o mică bijuterie în toată poiana. Cele
două clopote stau sub cerul liber, atârnate de un corn proptit pe doi stâlpi. Căsuța monahilor viețuitori aici, cu ferestre și uși vopsite în albastru. Înăuntru,
biserica este frumos împodobită cu pictură relativ recentă. Culorile sunt vii, clare, iar toate scenele și sfinții sunt înfățișați pe un fond albastru.
La intrare, găsim consemnate următoarele cuvinte:
„În memoria sihaștrilor călugări ce s-au nevoit de-a lungul anilor în această parte a Ceahlăului, cu
binecuvântarea IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și PS Calinic Botoșăneanul și cu ajutorul credincioșilor s-a început în 1995
construcția unui nou așezământ călugăresc pe vechea temelie a schitului Cerebuc”.
Cazare: DURAU
ZIUA
2.
- MANASTIREA “Buna Vestire” DURAU
Sfanta Liturghie
Manastirea Durau a fost construita
pe locul unui Schit de maici ctitorit in sec al XVII –lea de catre una din
fiicele domnitorului Vasile Lupu. Prima atestare documentară despre Mănăstirea
Durău este cea din anul 1779 cand era stareţă schimonahia Nazaria. Apoi,
monahiile de la Durău s-au retras în Poiana Văratec, unde au întemeiat
Mănăstirea Varatec. În anul 1802, ieroschimonahul Petru a readus la viata
aşezământul isihast de la Durău aducând mai multi călugări de la schiturile din
apropiere.
- MANASTIREA " Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" PETRU
VODA
Desi a fost constituita recent (sfarsitul secolului al XX-lea), manastirea
Petru Voda - realizata intr-o maniera ce tradeaza influente ale stilului
medieval - a devenit deja loc de pelerinaj pentru zeci de mii de
credinciosi. In zona n-a existat niciodata un asezamant monahal, dar dupa
revolutia din 1989, credinciosii au dorit si-au solicitat infiintarea unei
manastiri in satul Petru Voda. Aceeasi dorinta au avut-o si autoritatile locale
care au pus la dispozitie, in poiana Hasca, terenul necesar constructiilor
complexului manastiresc. In anul 1990, Mitropolitul
Daniel al Moldovei si Bucovinei a dat binecuvantarea si dupa
anul 1991 a inceput constructia bisericii. Sarcina infiintarii manastirii, a
ridicarii constructiilor si organizarea obstei si-au luat-o doi monahi din
manastirea Secu, de origine din Poiana Teiului.
Unul dintre acesti monahi este fostul staret al manastirii, protosinghel Justin
Parvu. Considerat de multi ca fiind unul dintre cei mai cunoscuti duhovnici in
viata. Parintele Iustin a trecut in anii pe care i-a adunat peste
multe greutati, insa a ramas mereu credincios credintei ortodoxe si
neamului roman.
Nascut pe 10 februarie 1918, in satul Poiana Largului, judetul Neamt, a
imbracat rasa monahala in 1936, la Schitul Durau fiind hirotonisit preot la 22
de ani. A participat impreuna cu Divizia 4 Vanatori de Munte la luptele din cel
de-al doilea razboi mondial, ajungand pana la Don. Dupa lasarea la vatra,
urmeaza seminarul din Roman, absolvindu-l in 1945, an in care a fost arestat si
condamnat politic la 12 ani inchisoare, pedeapsa prelungindu-se pana in 1964.
Dupa iesirea din inchisoare, parintele Iustin a slujit ca monah
la Manastirile Secu si Bistrita. In 1992 a inceput constructia la
Manastirea Petru Voda, manastire unicat in Romania, fiind dedicata martirilor
din temnitele comuniste. Desi a intampinat mari greutati privind finantarea si
asigurarea materialelor de constructie, muncind cu multa abnegatie, sustinut de
numeroasa obste pe care a reusit s-o organizeze in scurt timp, Parintele
Iustin, a reusit sa ridice biserica si trei cladiri din lemn pentru staretie,
chilii, trapeza, bucatarie si camere pentru oaspeti.
Biserica cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil este o
constructie din grinzi de lemn, pe fundatie de beton. Spatiul este
compartimentat in altar, naos, pronaos si pridvor inchis. Altarul este luminat
de o fereastra asezata la rasarit. Este separat de naos prin catapeteasma din
lemn de stejar, care urca pana la zidul care coboara de la bolta altarului.
Frumoasa sculptura este realizata de mesterul Pantelimon Peiu din Tg.
Neamt. Naosul, cu absidele putin conturate, se delimiteaza de pronaos prin
zidul care vine de la marginea peretilor spre centru, unde lasa o deschidere
larga de 4 m. Pe naos este o turla mare, deschisa, in forma octogonala,
luminata de patru ferestre. Naosul este luminat de cate o fereastra pe fiecare
zid. Pronaosul, destul de spatios, primeste de asemenea lumina de la o
fereastra aflata pe zidul din sud si alta pe cel din nord. Pridvorul
inchis este spatios, luminat de o fereastra fixata pe peretele vestic. Intrarea
in pridvor se face prin partea sudica, pe o usa din lemn de stejar sculptata.
in biserica, inclusiv in pridvor, sunt asezate strane din lemn de stejar
sculptat. Pardoseala este din dusumea de scandura. Biserica este acoperita cu
tabla, streasina fiind foarte larga, specifica stilului moldovenesc. Pe
turla, tabla este asezata in forma solzilor de peste. Peretii sunt captusiti in
interior cu un rand de sipca, peste care s-a asezat tencuiala, iar in exterior
s-au captusit cu doua randuri de scandura si s-a tencuit. Pictura
bisericii este realizata in tehnica tempera de pictorul Mihai Gabor din judetul
Neamt.Corpurile pentru chilii, trei la numar, construite la nord de biserica,
sunt acoperite cu sindrila. Sub ingrijirea acestei manastiri a luat fiinta
un azil de batrani si o casa de copii cu predare, existand doua clase, (intaia
si a doua). Pe langa acestea mai exista si un dispensar medical pentru
asigurarea asistentei medicale.
- MANASTIREA
”Adormirea Maicii Domnului” PALTIN
Inceputurile acestei manastiri – asezamant se regasesc undeva in jurul
anului 2000, cand parintele Iustin Parvu, duhovnicul de la Manastirea Petru
Voda, isi arata dorinta de a infiinta un asezamant social-filantropic pentru
romanii nevoiasi: copii fara familie, bolnavi si batrani.
- MANASTIREA „Nasterea Maicii Domnului, Sfanta Teodora de la Sihla” SIHASTIA
Episcopul Ghedeon de Husi, ca ucenic al venerabilului mitropolit
Varlaam Motoc, intemeiaza in 1655 – fiind deja mitropolit al Moldovei –
prima biserica a schitului Sihastria, pe care o inzestreaza apoi cu chilii si
cele de trebuinta.
Viata
Sfantului Mucenic Paisie de la Sihastria
Așa era Părintele Paisie Olaru: smerit, tăcut, blând, înţelept la cuvânt, foarte
milostiv şi iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu
toți şi iubea liniştea. Nu-i plăcea să trăiască între mulţi şi îşi ascundea viaţa şi nevoinţa. Părintele Paisie
Olaru s-a născut la 20 iunie 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, fiind ultimul dintre cei cinci copii ai familiei Ioan și Ecaterina Olaru, singurul care a
luat chipul îngeresc al călugăriei.
În 1921 Părintele Paisie Olaru a fost închinoviat la Schitul
Cozancea. Cozancea era un schit cu viață de sine, stareț fiind pe
atunci ieromonahul Vladimir Bodescu. Povățuitor duhovnicesc l-a avut pe Părintele
Calinic Șușu, un mare nevoitor al rugăciunii.
A fost destul de mult încercat de către stareț, dar gândul întoarcerii în lume și celelalte ispite ale începătorului în viața călugărească s-au stins încet-încet, prin
deasa spovedanie. La numai un an de la intrarea în mănăstire, fiind
foarte bolnav, fratele Petru a fost tuns în monahism,
primind numele de Paisie.
Dorul de viața pustnicească pe care-l avea din tinerețe s-a aprins mai tare în urma vizitei pe care a făcut-o în mănăstirile din Munții Neamțului, între care și Sihla, în împrejurimile căreia a întâlnit mulți pustnici. Cuprins de acest dor,
prin anul 1930 a venit la Sihăstria, cerând să fie primit în obștea mănăstirii sau să se retragă la Schitul
Sihla. Neavând însă binecuvântarea egumenului său de la Cozancea, starețul Sihăstriei, Protosinghelul Ioanichie Moroi, nu îl primește.
În anul 1943 Părintele Paisie a fost hirotonit diacon, iar în 1947
preot și duhovnic de către episcopul Valerie Moglan. Deși proaspăt hirotonit, Părintele Paisie
a primit o chilie aproape de biserică și a fost rânduit de la
bun început la spovedania călugărilor și a credincioșilor care cercetau mănăstirea.
În toamna anului 1949, treizeci de călugări din obștea Sihăstriei, în frunte cu
starețul lor, Părintele Cleopa, sunt trimiși la Mănăstirea Slatina cu misiunea de a reorganiza și revigora mănăstirea. Ca
duhovnic, Părintele Paisie îl urmează pe Părintele Cleopa la Mănăstirea Slatina, întărind foarte mult obștea și povățuind credincioșii care începuseră să vină în număr mare.
În primăvara anului 1953, Părintele Paisie Olaru se întoarce la
Sihăstria. Persecuția împotriva monahismului din anii 1959-1964 lasă Mănăstirea Sihăstria fără stareț, pe atunci Protosinghelul Ioil
Gheorghiu, fără Părintele Cleopa, care se retrage pentru a treia oara în munți, și fără mulți călugări îmbunătățiți.
După 1964 situația mănăstirii s-a îmbunătațit foarte mult, Părintele Cleopa, întors din munți, s-a alăturat Părintelui Paisie și liniștea duhovnicească s-a pogorât din nou asupra Sihăstriei.
Între anii 1972-1985 Părintele Paisie a fost rânduit să întărească viața duhovnicească la Schitul
Sihla. De mult voia părintele să se liniștească în locurile unde a sihăstrit Cuvioasa Teodora și alte sute și mii de sihaștri. În acest loc de pocăință și de întâlnire cu Dumnezeu, Părintele Paisie Olaru și-a înmulțit nevoințele. Toți ucenicii săi de atunci vorbesc despre rugăciunea sa neîncetată, la care se
adăugau privegherea necontenită, postul și înfrânarea sa
dintotdeauna, toate acestea împletite cu dragostea,
smerenia și blândețea sa desăvârșită.
A trecut la cele veșnice în noaptea de 18 octombrie 1990.
Viata
Sfantului Mucenic Cleopa de la Sihastria
Părintele Cleopa Ilie a fost unul dintre marii duhovnici ai
Moldovei, care, mânat de dorința de a face bine, și-a dedicat întreaga viață rugăciunii și pocăinței, ajutând și pe alții să dobândească harul primit de la Dumnezeu. Părintele Patriarh Daniel l-a numit „dar al lui
Dumnezeu pentru poporul român”.
S-a născut în data de 10 aprilie 1912 la Sulița, județul Botoșani, fiind al cincilea copil din
cei zece ai unei familii de ţărani harnici şi credincioşi. Părinţii săi, Alexandru şi Ana Ilie,
l-au botezat cu numele de Constantin.
După ce a urmat cursurile şcolii primare din satul
natal, a ucenicit trei ani pe lângă schimonahul Paisie Olaru, pe atunci
pustnic la Schitul Cozancea. În anul 1929, la începutul lui
decembrie, a intrat în obştea Schitului Sihăstria împreună cu
fratele său mai mare, Vasile. După trei zile, au fost primiţi în obştea
Sihăstriei, în ziua Sfântului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie. De aceea,
Părintele Cleopa avea mare evlavie la Sfântul Ierarh Nicolae, patronul
bisericii din satul natal, şi la Sfântul Ierarh Spiridon. A fost tuns în
monahism în data 2 august 1937, primind numele Cleopa.
Timp de 12 ani a făcut ascultare ca păstor, la oile Mănăstirii
Sihăstria, împreună cu părinţii Galaction Ilie şi Antonie Olaru. Acest timp a
reprezentat pentru viitorul mare duhovnic „şcoala de călugărie şi teologie”,
după cum însuşi mărturisea cu smerenie. Atunci a avut răgaz pentru a citi zeci
de cărţi fundamentale în formarea sa şi a învăţat să iubească şi mai mult
creaţia lui Dumnezeu.
Din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi, în iunie 1942,
a fost numit egumen interimar. Doi ani mai târziu a fost hirotonit ierodiacon,
apoi ieromonah; la 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către episcopul
Galaction Cordun, pe atunci stareţ al Mănăstirii Neamţ. După această dată este numit
oficial egumen al Schitului Sihăstria. În anul 1947, Schitul Sihăstria, numărând peste 60 de
vieţuitori, a fost ridicat la rang de mănăstire, iar Protosinghelul Cleopa
Ilie este făcut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim.
Nu a trecut multă vreme şi s-a retras în munţi, timp de şase luni,
din cauza prigoanei regimului comunist. După această perioadă de retragere, a
fost numit stareţ al Mănăstirii Slatina, Suceava, pe 30 august 1949, unde a
închegat o obşte cu peste 80 de călugări. În locul său este numit stareţ
Protosinghelul Ioil Gheorghiu.
Anii de linişte s-au risipit de îndată ce Securitatea a început din nou să-l
urmărească și părintele Cleopa s-a refugiat iar în Munţii Stânişoarei,
de această dată împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc.
După doi ani, la dorința Patriarhului Justinian Marina, Părintele Cleopa
a fost readus la Mănăstirea Slatina; în anul 1956 a revenit la Mănăstirea Sihăstria, de unde s-a retras apoi,
pentru a treia oară, în munţii Neamţului.
A pustnicit cinci ani, după care s-a întors la Sihăstria, în anul 1964, ca duhovnic al
obştii, unde a povăţuit şi a predicat neobosit, cu multă dragoste atât
călugări, cât şi mireni, timp de 34 de ani. În data de 6 august 1987 Părintele
Cleopa devine nașul de călugărie al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci teologul Daniel-Ilie.
Părintele Cleopa a trecut la cele veşnice în data de 2 decembrie 1998.
- MANASTIREA
”Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul” SECU
Manastirea Secu este o vatra monahala de intensa traire duhovniceasca, a
carei vechime se ridica la aproape cinci sute de ani. In jurul anului 1500, pe
domeniul feudal al Cetatii Neamt, pe valea paraului Secu, se aseaza un grup de
sihastri care vor intemeia mai apoi, in anul 1530, sub conducerea
ieroschimonahului Zosima, calugar de la Manastirea Neamt, schitul cu acelasi
nume, „Schitul lui Zosima”.
DE RETINUT!
* Locurile se ocupa in ordinea
inscrierii;
* Tinuta decenta la intrarea in
manastire;
* Conducatorul de grup poate modifica programul ca ordine de defasurarea a
obiectivelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu