22-25 mai; 17-20 iulie - Delta Dunarii

 

 O experienta de neuitat, un loc mirific!

       O oaza de liniste si relaxare!

PRET:  859 lei/pers.     

Servicii incluse:
- transport auto clasificat;
- cazare 3 nopti în pensiune - Mahmudia, 2 persoane in camera, cu aer conditionat, frigider in camera, cu piscina exterioara, 
- mic dejun;
- trecere bac, dus/intors
- însoțitor grup.
Nu sunt incluse in pret: 
- vaporasul pe canale in Delta Dunarii: 100 lei/pers.
- plaja Sf. Gheorghe si Padurea Caraorman 200 lei/pers., 35 lei masina safari in padure si 5 lei intrarea in rezervatie)
- cheltuielile personale, 
- masele de peste zi.

ITINERAR:
1. Iasi – Galati – Manastirea Cocos – Manastirea Saon - Manastirea Celic Dere – Mahmudia, Cazare: Mahmudia 3 nopti in pensiune cu piscina exterioara.
2. Vizitarea Deltei cu vaporasul pe canale, plaja, timp liber
3. Plaja salbatica de la Sf. Gheorghe si Padurea Caraorman sau Padurea Letea– plaja, timp liber
4. Mahmudia – Catedrala "Sf. Nicolae" Tulcea, Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunarii- Tulcea - Manastirea Vladimiresti - Iasi.

DE LUAT AMINTE!
*  Pentru Delta sa aveti: haine si incaltaminte comoda, recomandat pentru doamne pantaloni (se urca/coboara din barca ), bluze cu maneci lungi, palarie/sapca, ochelari de soare, o geanta/rucsac impermeabile, o crema de soare cu factor de protectie ridicat, crema/solutii impotriva tantarilor si costum de baie (pentru piscina)

DE RETINUT!
* Locurile se ocupa in ordinea achitarii avansului de cel putin 350 lei si diferenta cu doua saptamani inainte de data plecarii;
* Conducatorul de grup poate modifica ordinea obiectivelor.

Inscrieri si detalii suplimentare:  0755.095193

Ziua 1.
Iasi, ora 6.00
- MANASTIREA “Sfanta Treime” COCOS
Prima atestare documentara a unui asezamant religios in acest loc este din anul 1679, cand aflam despre existenta unui schit de sihastri, pradat de invaziile vremii.
Manastirea Cocos exista din 1833, ctitori fiind calugarii Visarion, Gherontie si Isaia din manastirea Neamt, care au trecut pe la Muntele Athos, inainte de a se opri aici. Ei au venit pana la Isaccea, unde s-au si asezat.
In anul 1971, pe teritoriul comu-nei Niculitel, in apropierea manastirii, sapaturile arheologice au adus la lumina o cripta care adapostea moastele a patru sfinti mucenici, primele descoperite pe teritoriul tarii noastre. Acestia sunt crestini martiri din secolele III-IV. Inscriptiile in limba greaca din interiorul criptei atesta astazi moastele a patru martiri pentru Hristos: Zoticos, Attalos, Kamasis si Philippos.
La 17 ianuarie 1973 sunt aduse in manastire si asezate la loc de cinste in biserica, intr-o frumoasa racla, ca o marturie incontestabila a credintei stramosesti. Praznuirea acestor martiri se face in fiecare an la data de 4 iunie. 
- Moaste al Sfintilor: Zoticos, Attalos, Kamasis si Philippos.
- MANASTIREA “Acoperamantul Maicii Domnului“ SAON
 Manastirea Saon a luat fiinta sub stapanirea otomana in anul 1846, prin plecarea unor calugari de la Manastirea Celic-Dere. Cei veniti la Saon au ridicat aici cateva chilii din chirpici si un Paraclis ca metoc al Manastirii Celic-Dere.
Dupa revenirea Dobrogei la Patria-Mama, Saonul impreuna cu toate bisericile si manastirile acestor locuri au trecut sub jurisdictia Episcopiei Dunarii de Jos.
In anul 1959 acest sfant lacas a fost desfiintat, iar bunurile sale au fost trecute sub directa administratie a Episcopiei Dunarii de Jos, din Galati. In anul 1972 a luat fiinta ca Metoc al Arhiepiscopiei Tomisului si Dunarii de Jos.
In anul 1990 prin purtarea de grija a Inalt Prea Sfintitului Arhiepiscop Lucian Florea, Arhiepiscop al Tomisului Constanta, a redevenit Manastire de sine statatoare.
- MANASTIREA “Adormirea Maicii Domnului “CELIC DERE
Asupra anului infiintarii Manastirii Celic Dere exista, pe de o parte, precizarea "Marelui Dictionar Geografic al Romaniei", conform careia asezamantul a fost fondat de "arhiereul" Athanasie Lisivencof la anul 1835, pe de alta parte, marturia arhimandritului Roman Sorescu, care fixeaza fondarea manastirii "cam la 1840" de catre calugari romani si doi calugari rusi intorsi de la Sfantul Munte Athos, arhimandritul Athanasie Lisavenco si schimonahul Paisie.In paraclisul manastirii, pe partea stanga, langa Altar se gaseste icoana Maicii Domnului Facatoare de Minuni, imbracata in argint si poleita cu aur, care a scapat de doua ori din foc.
 - Icoane facatoare de minuni: Icoana Mantuitorului, Icoana Maicii Domnului.
 - Masa de seara din peste (cine doreste)

Ziua 2.
Ora 8.30 - Mic Dejun
- DELTA DUNARII
Delta Dunării este una dintre minunile României, înscrisă din 1991 pe lista patromoniului mondial UNESCO.  
Delta Dunarii are 5760 km pătrați, în care se întâlnesc 30 de habitate protejate la nivel european, o parte dintre acestea regăsindu-se doar pe teritoriul țării noastre.
În întreaga lume există doar 300 de Rezervații Naturale, iar Delta Dunării se află pe locul 3 în lista celor 300.
Delta Dunării este un muzeu al biodiversității. Aici vei putea vedea peste 1830 de specii de copaci și plante, peste 2440 de specii de insecte, 91 de specii de moluște, 11 specii de reptile, 10 specii de amfibieni, 320 de specii de păsări și 44 de specii de mamifere. Foarte multe dintre acestea sunt declarate specii unice și monumente ale naturii.
În Deltă se găsește cea mai întinsă zonă de stufăriș de pe continent – 1750 km². Vei vedea că aici majoritatea locuințelor sunt acoperite cu stuf. Aceste tipuri de acoperișuri dacă sunt bine lucrate și periodic întreținute, sau mai nou ignifugate, pot rezista mai bine de 50 de ani.

O plimbare cu barca timp de 3-4 ore in Delta Dunarii pe lacurile: Carasuhat, Litcov, Rotunda, Cuzmintiu Mare, Cuzmimtiu Mic, Gorgova, Potcoava, Zasranca, Canal 13 si Canalul Garla Filatului.

- Masa de pranz din peste, (in jurul orelor 14.00, cine doreste)
Plaja, Timp liber.
 
Ziua 3.
Ora 8.30 - Mic Dejun
Se merge pe bratul Sf. Gheorghe pana la plaja salbatica din Sf. Gheorghe si dla intorcere pe bratul Sf. Gheorghe si lacurile: Erenciuc, Mocansca, Puiu, pana la Padurea Caraorman. Se viziteaza padurea cu ghid, cu masina descoperita ”Safarii” si ne intoarcem pe lacurile: Litcov, Isac, Uzlina, Canalul Uzlina si bratul vechi Sf. Gheorghe.

Padurea Caraorman (2250ha):
Padurea Caraorman ocupa partea centrala a grindului Caraorman situat in partea sudica a Bratului Sulina. Zona de protectie cuprinde cele mai dezvoltate dune de nisip din delta si Padurea Caraorman.
Padurea Caraorman: declarata in anul 1940, monument al naturii, este o padure de stejari (de peste 30 m inaltime), frasin, plop, cu desisuri si vegetatie cataratoare de tip mediteranean: liane ce ating 25 m precum si plante agatatoare cum ar fi: vita de vie salbatica, iedera, hameiul, curpenu. Aici se afla cel mai mare stejar din Delta Dunarii, cu o varsta de 400 de ani si o circumferinta de patru metri, stejar numit “Stejarul ingenunchiat”, datorita ramurilor ce s-au intins pana pe pamant.
In aceasta padure s-au semnalat cuiburi de vultur codalb, prin protectia padurii asigurandu-se in acelasi timp si protectia acestei specii. Ceea ce o deosebeste de padurea Letea este lipsa lianei grecesti si a viperei de stepa.
Dunele de nisip din apropierea satului – unice in tara, ce adesea depasesc 7 m in inaltime, atingand pana la 9 m inaltime.

Daca se doreste se poate vizita si Padurea Letea.
 
Padurea Letea ( 2825 ha )
 Padurea Letea este situata in partea de nord a Deltei, la est de comuna C.A.Rosetti. Zona strict protejata cuprinde doar o parte din suprafata totala a padurii, parte ce a fost pusa sub ocrotire inca din anul 1930 si devenita rezervatie naturala incepand cu 1938.
Padurea s-a dezvoltat sub forma unor fasii late (“hasmacuri”) in spatiile dintre dunele de nisip si este formata din stejar de lunca, stejar brumariu, plop alb, frasin de lunca, tei alb.
O caracteristica a padurii o constituie abundenta de plante cataratoare: vita salbatica, hameiul, curpenul de padure si nu in ultimul rand liana greceasca (Periploca graeca), cea care da padurii un aspect mediteranean. Totodata, aici au fost identificate peste 2.000 de specii de insecte, vipera de nisip (Vipera ursinii), vulturul codalb (Haliaeetus albicilla) – care cuibareste aici, trei specii de soim, corbul, etc.
Toate aceste specii de plante si animale, unele dintre ele foarte rare sau cu caracteristici deosebite au facut ca aceasta padure sa necesite o atentie deosebita pentru conservarea si pastrarea valorilor ei naturale.
- Masa de seara din peste, (in jurul orelor 17.30, cine doreste)
Timp liber

Ziua 4.
Ora 8.30 - Mic Dejun 

- CATEDRALA “Sfantul Nicolae” TULCEA
La o dată care nu se cunoaşte, dar anterioară cu mult anului 1862, în actuala curte a bisericii, pe locul unde există azi un monument comemorativ care indica locul Sfintei Mese, a fost ridicată de către credincioşii români refugiaţi din satul Beştepe, localitate satească înfloritoare astăzi, situată la la aproximativ 25 Km răsărit de Tulcea. Din cauza deselor incursiuni făcute de bande de răufăcători basibuzuci şi într-o administraţie otomană descompusă, dinaintea anilor independenţei noastre naţionale – 1877 – creştinii români din satul amintit şi-au părăsit plaiurile natale şi, pentru o mai buna siguranţă, s-au stabilit în Tulcea, orăşel cu o viaţă economică şi administrativă mai organizată, care le garanta noilor veniţi mai multă siguranţă şi prosperitate. În exodul spre Tulcea, beştepenii şi-au luat cu ei bruma de agoniseală şi, ca pe cele mai de preţ, odoarele bisericuţei lor pe care au ridicat-o din lemn pe locul unde se află astăzi Biserica Sf. Nicoale. Anul exact al construirii nu se cunoaşte, cert este însă că a existat o bisericuţă în care se slujea regulat, în limba româna, de către preotul Dimitrie Luca, de origine român transilvănean.
După unele însemnari ale preoţilor înainte slujitori la Biserica Sf. Nicolae, în anul 1862 s-a pus început construcţiei actualei catedrale, actul de fundaţie fiind pus de Mitropolitul Dionisie al Durostorului, în 1862. Din indicaţia ce ne-o face pisania de la intrare, se întelege că ”Acest sfânt lăcaş cu patronul Sf. Ierarh Nicoale, din orasul Tulcea, s-a clădit în anul 1865, în timpul stapânirii turceşti, alături de vechea bisericuţă", al cărei monument se află înca în fiinţă, în partea dinspre nord, de către creştinii micii colonii române. În ziua de 08-11-1877, începându-se serviciul utreniei în bisericuta veche, Prea Sfintitul Mitropolit Nichifor, arhiereu după vreme, a ridicat Sfântul Antimis şi l-a dus în biserica nouă, fără să fi fost terminată sau sfinţită după regulile sfintei noastre biserici ortodoxe. Se poate ca ambele date sa fie reale, considerând că în anul 1862 s-a pornit temelia, iar în 1865 era deja ridicată dar nesfinţită.
Pentru început, biserica Sfântul Nicolae a fost modest înzestrată cu obiecte de cult luate din vechea bisericuţă care, în ziua de 8-11-1877 a şi fost darâmată imediat de un grup de credincioşi, chiar în timpul când se oficia slujba cea nouă. Ctitori ai acestei frumoase catedrale sunt, fără îndoială, mai întâi toţi credincioşii creştini români, însufleţiţi şi conduşi de preotul lor de atunci Dimitrie Luca, ajutat de epitropii Vasile Nedelcu Gâsca, Manolache Sandu, şi Maistrul Gheorghe P. Livdidi. Numele lor, spre eternă pomenire, a fost încrustat în piatră, pe frontispiciul bisericii, la o înalţime de aproximativ 15 m, ca o permanentă strigare şi îndemn la fapte vrednice de urmat şi de pomenire.
În puţine cuvinte şi simple, dar de o sublimă măreţie, râvna şi osteneala ctitorilor acestei biserici, au fost imortalizate în piatră prin aceste cuvinte: „Stăruitorii locaşului Sfîntul Ierarh Nicoale: Vasile Nedelcu Gâsca, preot Dimitrie Luca, Manolsche Sandu, Gheorghe P. Livadidi, maistru Tulcea – 5 iunie anul 1865.” Din mărturia scrisă în jurnalul anului 1900 de către parohul acestei biserici – preot Zaharia Popescu – citez un fragment din care se poate desprinde atmosfera ce stăpânea sufletele tulcenilor, la acea vreme, cu privire la biserica Sf. Nicoale: „Este de însemnat că slujba a fost oprita mult timp a se face în această clădire nouă, fiind închisă de autorităţile turceşti, din cauza antagonismului dintre episcopul grec Nichifor şi bulgar Grigorie pentru preponderenţa acestor ierarhi asupra bisericii româneşti, precum şi a pretenţiilor nejustificate ale unei părţi din populaţia străină din Tulcea, cu scop vădit de a pune stapânire pe această biserică.
Deschiderea bisericii noi şi oficierea serviciului în limba stramoşească a fost dorinţa cea mai arzătoare a populaţiei române şi această dorinţă a fost dusă la îndeplinire prin gestul plin de curaj şi demn de toata lauda, al mitropolitului grec – Nichifor al Dobrogei. Acesta, luând înţelegere în secret cu fruntaşii populaţiei române din Tulcea, a hotarât luarea cu forţa a noii clădiri, în ziua de 8 noiembrie 1877. După oficierea utreniei în biserica veche, Înalt Prea Sfinţia Sa păşi în fruntea poporului, cu Sfântul Antimis, urmat de Steaguri si Sfântul Ioan, merse la noul local, rupse sigiliile de la uşi şi, intrând în noua Biserică, în fruntea poporului, facu sfinţirea pe Sf. Masă şi continuă slujba Sfintei Liturghii, conform ritualului; iar poporul, ce era pregătit din vreme cu topoare, dărâma la pamânt biserica veche.
Fapta Mitropolitului alarmă pe guvernatorul rus Belotercovici, provincia fiind încă sub ocupaţia rusă, care se prezentă în grabă la faţa locului, amenintându-l, în public, pe Mitropolitul Nichifor cu deportarea în Siberia, pentru deschiderea forţată a Bisericii. Însă, atitudinea dârza a Mitropolitului făcu pe guvernator să cedeze în faţa unui fapt împlinit astfel, populatia românească intrând în posesia acestei Biserici.”… 
Biserica, la data intrării definitiv în stăpânirea românilor, era încă destul de săracă, nepictată şi necesita încă foarte multe îmbunătăţiri. Aceste îmbunătăţiri priveau, în special, mobilierul în frunte cu catapeteasma, pictura, odoare sfinte, odăjdii, în exterior, împrejmuire, etc.. În anul 1878, Dobrogea este încorporată definitiv la Patria Mamă. Cu acest prilej, Biserica Sf. Nicolae din Tulcea este vizitată de mai mulţi miniştri cărora li se aduce la cunoştinţă, de către credincioşii bisericii, nevoile materiale ale acesteia.
Personalul administrativ al bisericii era atunci compus din: Preoţii Dimitrie Luca şi C. Palade; epitropi: Mihail Petrescu şi Vasile S. Gâscă.
În ziua de 24 aprilie 1879 a venit autoritatea bisericească şi a instalat ca protoiereu pe iconomul Gheorghe Răşcanul, care a găsit aici personalul amintit mai sus. P. C. Sa şi-a ales ca biserică parohiala Sf. Nicolae, unde a activat cu multa râvnă, pentru desăvârşirea lucrului început de înaintaşii săi.
La prima slujbă şi, probabil şi după aceea, drept catapeteasmă au fost folosite 4 icoane împărăteşti ce au fost aşezate pe nişte scânduri întinse; cele laterale erau din pânză. Pe jos era o duşumea din scândură şi un mic analog ce servea drept strană cântăreţului. Acesta era toată zestrea bisericii la venirea preotului Gh. Rascanu. Sfânta Masă era formată din blocuri de piatră, pe care se văd şi astăzi, în latura dinspre miază-zi, probabil o fostă cruce, întrucât se află pe această bucată de piatră dăltuită o cruce şi scrise cu litere slavone iniţialele IS.HS. În latura de apus, de asemenea a fost aşezată o piatră, probabil tot o fostă cruce, dar care a fost aşezată în poziţie orizontală. Nu este exclus ca aceste pietre să provină de la Sf. Masă a vechii bisericuţe, piatra fundamentală a soclului unde se află în prezent monumentul, ce indică locul Sfintei Mese de la vechea bisericuţă. Preotul Gh. Răşcanu informează guvernul ţării despre starea materială a Bisericii, solicitând un sprijin material. Guvernul acordă un ajutor în suma de 10.000 lei, ajutor care este folosit de Comitetul format din Pr. Palade, N. Petrescu, Manolache Popovici şi Vasile Gâsca. Aceştia angajează lucrători pentru învelirea bisericii cu tablă care, pâna la acea dată, era din scândură, tencuiesc biserica în exterior, confecţionează un amvon, o strană arhierească şi alte două strane pentru cântăreţi, catapeteasma este adusă de la o tabără militară Furceni şi instalată în locul celei improvizată din scânduri.
La 1880, 1 aprilie, Biserica Sf. Nicolae este declarată şi luată în întreţinerea statului, cu următorul personal: îngrijitor onorific a fost numit P. C. Sa Ec. Gheorghe Răşcanu şi cei doi preoţi Costache Palade şi Zaharia Popescu, diaconul Ioan Brudiu , retribuiţi cu câte 120 lei lunar, 2 cântareţi cu câte 100 lei şi doi paracliseri cu câte 60 lei. În anul 1893 a fost declarată biserică parohială, având 3 preoţi, 1 diacon, 2 cântareţi şi 1 paracliser. Epitrop ales Mihail Petrescu şi numit de guvern D-l Ioan Drenea. Aspectul edilitar general al Bisericii se prezenta, la acea data, ca şi astăzi.
Construcţie înaltă, de aproximativ 30 m, în formă de cruce, stil bizantin cu trei turle, două aşezate în faţă, iar a treia mai mare, în centru. Construcţia este din piatră şi caramidă, tencuită în exterior, învelită cu tablă galvanizată şi pictată în interior în ulei. Tavanul este format din 15 bolţi, sprijinite pe 8 stâlpi masivi, din caramidă şi piatră. Pictura în stil renascentist a fost executată în 1905-1906, de pictorul – profesor D. Marinescu, de la şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Suprafaţa construcţiei este de 476 mp.
În anul 1867, mergând spre Constantinopol, cu vaporul pe Dunăre, pentru investitură, fostul rege Carol I s-a oprit la Tulcea, în urma invitaţiei ce i s-a facut de către Matesatiful de atunci al Dobrogei, Ismail Paşa care locuia în Tulcea. Cu această ocazie, Carol I a vizitat şi Biserica Sf. Nicolae, care era pe atunci în construcţie, aproape pe terminate. Înţelegând nevoile în care se afla, a donat bisericii un potir din metal comun, alb, o steluţă şi un disc, precum şi 100 de galbeni, în numerar.
Prin anul 1897, preot paroh fiind N. Gheorghiu, i s-au facut Bisericii Sf. Nicolae, reparaţii radicale, de către guvernul român, prezidat de Dimitrie Sturza şi continuat de guvernul G. Cantacuzino. Suma cheltuită cu acest prilej a fost de 63.000 lei investită în urmatoarele lucrări: învelitul cu tablă, reparaţia pereţilor în interior şi zugravitul lor cu chipuri de sfinţi. Redăm, mai jos, un fragment din însemnarea făcută într-un registru de preotul Vasilian, fost paroh al Bisericii. Aratând că în Biserică s-a facut slujba aşa cum o deschisese Mitropolitul Nichifor, însemnarea precizează: „În felul acesta s-a slujit în ea pâna în 1897, când a fost închisă în vederea restaurării şi înzestrării ei cu tot ce trebuia. Trebuie ştiut că în afara de câteva icoane de lemn, nu avea nici o pictură.”
”În anul închiderii a fost însărcinat de către ministerul Cultelor la pictarea bisericii, marele nostru pictor ştefan Luchian, secundat de Artachina şi nu au fost dus lucrarea la bun sfârşit de vreme ce fondurile puse la dispoziţie de Minister nu erau suficiente şi nici plătite la vreme.”
”şi aşa cu pictura neterminată, în anul 1900, la 29 Mai, biserica a fost redeschisă şi sfinţită după toate regulile canonice, de Episcopul de mai târziu, Mitropolitul Partenie Clinceni.”…
Tot în cazul repararaţiei ce i s-a făcut în anul 1897 au mai fost executate catapeteasma, din lemn de stejar, două iconostase mici, două strane pentru cântareţi, tot din stejar, şi strana pentru credincioşi, cu 46 de locuri, de asemenea lemn de stejar. Din enumerarea acestor obiecte, însemnarea preotului Zaharia Popescu pare să fi omis amvonul, care este tot din stejar şi poartă, întru totul, toate caracteristicile obiectelor descrise mai sus. Pardoseala toată este executată din mozaic. Icoanele Catapetesmei au fost lucrate de către pictorul – profesor D. Marinescu din Bucureşti, care a executat întreaga lucrare între anii 1905 – 1906. Iată ce spune mai departe, în însemnarea sa preotul Ioan Vasilian: „Pictura Bisericii a fost facută în întregime în 1905-1906, de pictorul D. Marinescu, profesor din Bucureşti, sub păstoria Episcopului, mai apoi Mitropolit Pimen Georgescu…. Spre nenorocul nostru, noul pictor a distrus tot ceia ce pictase ştefan Luchian, acoperind cu vopsea totul, sub motiv că tot ce pictase Luchian era de proastă calitate.”…Motivele decorative au fost executate de meşteri aduşi special din Munchen.
În vara anului 1923 s-a împrejmuit curtea bisericii cu gard de piatră şi grilaj din zăbrele de lemn de brad, care dăinuiesc şi astăzi. Costul acestei lucrări a fost de 240.000 lei, suportată de Primăria Oraşului Tulcea.Tot în acest an au mai fost executate lucrări de reparaţie la clădirea bisericii, vopsindu-se turlele, uşile, ferestrele, tencuiala, curtea nivelată de tranşeele făcute de trupele de ocupaţie bulgare, din primul război mondial, lucrări ce au costat suma de 37.500 lei. În anul 1934 s-a pus parchet pe jos, în locul mozaicului, a fost confecţionat dulapul pangarului şi s-a reparat şi vopsit împrejmuirile bisericii. Redau, mai jos, o însemnare de pe pagina Penticostarului tiparit la 1848, facută de cântăreţul bisericii – Popa Sandu.
”În ziua de 2 Mai 1939 a început punerea parchetului în aceasta Sfântă Biserică. Întâi s-a pus o duşumea oarbă, iar deasupra parchetul. Tot acest material a fost adus de mine şi achitat, de la Galaţi cu maşina, şi a costat 80.000 lei. Iar în ziua de 10 Mai 1939 s-a inaugurat spre a noastră a tuturor bucurie. Banii 100.000 au fost donaţi de D-l M. Moruzov..” O nouă spălare a picturii s-a făcut în anul 1955-1956 sub Par.I. Popa paroh. În anul 1961 s-a făcut, de asemenea, reparaţie în exteriorul bisericii constând din: tencuieli, văruit interior biserică, vopsitul uşilor, ferestrelor, etc., sub pastoraţia Preotului Nicolae Ionescu, paroh.
Biserica Sf. Nicolae din Tulcea dispune de un important număr de obiecte de valoare (metale preţioase), cu valoare istorică şi artistică. Menţionăm o parte din acestea: o Sf. Evanghelie, ediţie 1888, îmbrăcată în întregime în argint, donată în anul 1916, Sf. Vase (Potir, disc, etc.) toate confecţionate din argint şi donate bisericii de diferiţi credincioşi evlavioşi; un număr important de cărţi de cult, unele de provenienţă grecească, altele slavone, iar altele tipărite la noi (Neamţ, Buzău, Chişinău, Bucureşti) din rândul cărora cităm: Orologiu Mare (Orologion Mega), tipărit în anul 1775 la Veneţia în limba greacă; Catapeteasma, amvonul, stranele cântareţilor, tronul arhieresc, toate executate în chip desăvârşit, sculptura în lemn de stejar care, în ansamblul tuturor celorlalte obiecte de cult, constituie podoabe şi faţa Bisericii Sf. Nicolae din Tulcea, obiectul preocupărilor noastre în acest scurt istoric. De asemenea, nu pot fi trecute cu vederea cele două ”clopote cu sunetul deosebit de melodios” turnate în 1882, în Bavaria, în localitatea MENINGHEN – prin intermediul comerciantului URLIK Weibl din Brăila, Geburtig. Aus. Baiern Bejteler. Făcut în zilele M. M. L. R. R. Carol I, Elizbeta, a Prea Sfinţitului Episcop Iosif Georgianu al Eparhiei Dunărea de Jos, pentru Biserica Ortodoxă Sf. Ierarh Nicolae din Tulcea, Prefect al Judeţului Paul Stănescu, cu cheltuiala tuturor binevoitorilor creştini, prin stăruinţa comitetului instituit pentru acesta sub prezidenţia Protoiereului Gh. Răşcanu, Membrii: Vasile Sotirescu – primarul oraşului, Ioanovici – directorul prefecturii, căpitan Ionescu Reg. III (infanterie) anul 1882”.

- MANASTIREA „Adormirea Maicii Domnului“ VLADIMIRESTI
Mănăstirea Vladimireşti, a fost înfiinţată din iniţiativa sorei Vasilica Gurău, devenită monahia şi stareţa Veronica. Lucrările de construcţie au început în anul 1939, un an mai târziu sfinţindu-se deja paraclisul mănăstirii. Înfiinţarea noului locaş de închinare a fost aprobată în anul 1941.
Ca urmare a unor îndepărtări de la rânduielile bisericeşti tradiţionale manifestate în viaţa mănăstirii, dar şi a presiunilor exercitate de regimul comunist totalitar, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act, în 1956, de autodesfiinţarea mănăstirii.
După 1990 mănăstirea este reînfiinţată şi refăcută, stareţa Veronica Gurău şi multe dintre fostele maici reîntorcându-se în mănăstire. Au fost rectitorite biserica mare şi paraclisul de iarnă, corpurile de chilii, anexele mănăstireşti şi au reînceput să funcţioneze atelierele de pictură, sculptură, croitorie, broderie
După trecerea la cele veşnice a întemeietoarei mănăstirii, în toamna anului 2005, monahia Daniela Nedelcu a fost numită stareţă a aşezământului monahal, fiind instalată în această funcţie la 16 aprilie 2006

Inscrieri si detalii suplimentare: 

Telefon: 0755.095193