Servicii incluse:
- transport auto; - cazare în hotel 3*, în camere duble/triple
- mic dejun,
- însoțitor grup.
Nu sunt incluse in pret:
- intrarile la obiective
- cheltuielile personale,
- mesele de peste zi.
- MANASTIREA „Naşterea Maicii Domnului" RECEA
- MANASTIREA” Izvorul Tămăduirii” GHIGHIU;
- MANASTIREA „Inaltarea Domnului si Sfantul Ierarh Nifon” ZAMFIRA.
IASI ORA 6.00
- MANASTIREA „Naşterea Maicii Domnului" RECEA
Mănăstirea Recea a fost ctitorită, înainte de anul 1685, de către un boier buzoian, clucerul Mănăilă Mărăcineanu, fost mare căpitan al voievodului Ţării Româneşti – Şerban Cantacuzino (1678-1688). Ruinată total de năvălirile turceşti, tătăreşti şi poloneze, ca şi de multele cutremure, biserica Schitului Recea, cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Nicolae”, a trebuit refăcută, integral, în anii 1802-1804. În anul 1990, a fost construit paraclisul mănăstirii, cu hramul „Sfânta Treime”, iar în 1994-1995, biserica aşezământului monahal avea să fie pictată. Din anul 1995, Mănăstirea Recea dispune de o colecţie muzeală în care sunt expuse obiecte bisericeşti cu valoare de patrimoniu (icoane, cărţi de cult, veşminte preoţeşti).
Pe glob, sunt aproximativ o mie de astfel de fenomene, dar în Europa sunt foarte rare. România, prin rezervaţia naturală din județul Buzău, se poate lăuda cu singurii vulcani noroioşi miniaturali din Europa. Rezervația Vulcanii Noroioși, locul unde „pământul fierbe”, se întinde pe aproximativ 30 de hectare între localitățile buzoiene Scorțoasa și Berca și este formată din 4 zone: La Fierbători, Pâclele Mari, Pâclele Mici și Beciu.
Vulcanii noroioși reprezintă formațiuni create de gazele naturale provenind de la 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Noroiul venit din adâncurile pământului este foarte lichid, motiv pentru care conurile au înălţime mică. Nămolul ieșit la suprafață este rece, deoarece vine din stratele de argilă.
Cunoscuți de peste un secol pentru importanța lor științifică și peisagistică, Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari și Mici au fost declarați în anul 1924 monument al naturii, iar din acest an a devenit oficial geoparc internațional UNESCO.
Lucruri mai puțin cunoscute despre Vulcanii Noroioși
· Au devenit monument al naturii in 1924.
· Vulcanii Noroioși ocupă locul 2 în Europa ca dimensiuni, după vulcanii din Peninsula Apseron-Baku, aflată în Rusia.
În anul 1694, în vremea când marele spătar Mihai Cantacuzino – unchiul conducătorului Constantin Brâncoveanu – era deja angajat în construirea Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Râmnicu Sărat, Mihalcea Cândescu, împreună cu soția sa, Alexandrina Cantacuzino, au decis să profite de oportunitatea oferită de prezența artizanilor aduși de spătar, demarând astfel edificarea complexului de la Berca. Totuși, Mănăstirea Cetate Berca, relicvă de deosebită importanță istorică, pare să-și aibă rădăcinile într-o epocă și mai îndepărtată, fiind menționată încă din anul 1672. Schitul Berca, recent reabilitat, nu mai dezvăluie ruinele vechii cetăți.
Aceasta manastire este singura dintre asezarile monahale aflate in judetului Buzau atestata documentar inca din secolul al XVI-lea. Are doua biserici, situate la o distanta de 100 de metri intre ele. Aici exista si un muzeu unde pot fi admirate icoane, unele pictate de Gheorghe Tattarescu prin anul 1886, obiecte de cult si vesminte religioase.
Dupa traditie, manastirea ar fi fost ctitorita de Doamna Neaga la anul 1590, desi alte izvoare indica drept ctitori, la anul 1568, pe boierii Dumitru Ciolanu din Transilvania, Radu si Dragomir Sorescu din Vernesti. Cladirea bisericii din vale dateaza din 1828, fiind cladita de episcopul Chesarie al Buzaului. Biserica din deal este mai veche si mult mai interesanta. Intrarea sobra, impozanta, casutele care formeaza incinta manastirii, biserica mare si cimitirul in miniatura si linistea formeaza un tot unita
Moaste:
- particele din moastele Si Gheorghe, Mercurie, Pantelimon, Haralambie, Triton, Eftimie, Ignatie, Acachie, Neofit si Parascheva Icoane facatoare de minimi:
- Icoana Maicii Domnului Junghiata de turci.
CAZARE: Hotel 3* PLOIESTI
ZIUA 2.
- MANASTIREA”
Izvorul Tămăduirii” GHIGHIU
Pe vatra unei biserici din lemn zidita la sfarsitul secolului al XVI-lea de logofatul Coresi si sotia sa jupanita Slavita, unde se gasesc si monumentele lor, s-a ridicat in anul 1817 o biserica tot din lemn, de ieromonahul Arsenie de la Cernica, in timpul domnului Ioan C. Caragea si al mitropolitului Nectarie. Terenul pe care s-a cladit a fost donat de Uta Rafoveanca, banii fiind dati de familia boierilor Rucareanu.
Actuala biserica a fost zidita intre anii 1858-1866 (si sfintita la 31 martie 1866), de catre staretii Eftimie si Antonie, ajutati de mitropolitul Nifon, pe temelia fostei biserici de lemn (construita in 1817), care nu se stie cand a fost daramata si in ce imprejurari.
Biserica manastirii Ghighiu a avut de suferit multe stricaciuni, atat in timpul marelui cutremur din 1940, cat si in timpul bombardamentelor aliate asupra campurilor petroliere din Prahova, din 1944. In urma cutremurului si a bombardamentelor, biserica si chiliile au suferit mari stricaciuni.
In anul 1952, Prea Fericitul intru adormire, Patriarhul Justinian, a transformat manastirea pentru calugari in manastire pentru maici, iar intre 1954-1958 a facut renovarea intregului ansamblu, cand s-a inchis pridvorul si s-a turnat si mozaicul. Tot atunci s-a construit ansamblul de chilii in stil brancovenesc, acoperite cu tigla.
Un mare necaz s-a abatut asupra manastirii prin cutremurul din 4 martie 1977, care a cauzat bisericii alte mari stricaciuni, ce au necesitat consolidari masive si restaurarea picturii, lucrarile durand pana in august 1990, cand biserica a fost resfintita.
Bisericuţa cimitirului cu hramurile Sf. Lazăr, Sf. Spiridon şi Sf. Haralambie este datată din anul 1832, fiind ctitorită de Panait şi Ecaterina Mărunţeanu.
La Ghighiu se află o vestită icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, datată din secolul al XVI-lea, dăruită în anul 1958 de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, Siria.
Moaste: particele din moastele Sf. Harambie, Sf. Clement, Sf. Trifon, Sf. Dimitri Basarabov.
Icoana facatoare de minuni a Macii Domnului- Siriaca
- MANASTIREA „Inaltarea Domnului si Sfantul Ierarh Nifon” ZAMFIRA
Important monument de artă şi vestită vatră monahală, Mănăstirea Zamfira a intrat în patrimoniului cultural naţional şi pentru ansamblul său pictural realizat de Nicolae Grigorescu.
Numele mănăstirii se trage de la cel al Jupâniţei Zamfira, soţia lui Manuil Apostol, omul de încredere al lui Constantin Brâncoveanu, prins şi decapitat de turci la 1714. Rămasă văduvă, Jupâniţa Zamfira donează moşia sa bisericii pe care a început să o construiască în jurul anilor 1715-1720. Aceasta este biserica din cimitir, cu hramul Sfânta Treime, pe care o va termina nora sa, Smaranda, fiica lui Ion Aga Bălăceanu. Din pictura ei se păstrează până astăzi catapeteasma de zid, dar cu vremea biserica s-a degradat mult şi a cunoscut mai multe etape de restaurare.
Mitropolitul Nifon, primul Primat al României, cercetând eparhia găseşte biserica Mănăstirii Zamfira într-o avansată stare de degradare şi hotărăşte să zidească o alta mai încăpătoare.
Construcţia noii biserici a început în 1855, un an mai târziu este încheiată după care, pentru împodobirea interiorului, este ales tânărul Nicolae Grigorescu, atunci în vârstă de 18 ani. Acesta a realizat întreg ansamblul mural şi icoanele din iconostasul lucrat în lemn de tei, în stil baroc, la Mănăstirea Căldăruşani. La icoana Maicii Domnului din iconoastas poate fi văzută semnătura lui Nicolae Grigorescu.
Tot atunci sunt ridicate chilii în care sunt aduse 36 de monahii şi surori de la Schitul Roşioara de lângă Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova. Biserica mare este sfinţită la 8 septembrie 1857; cu timpul şi biserica veche din cimitir, unde se slujea de hram şi la pomenirea celor adormiţi, este restaurată. Toată averea Jupâniţei Zamfira, respectiv moşia şi conacul, ce dăinuie până astăzi, a revenit mănăstirii.
După ridicarea noii biserici începe un program de muncă şi rugăciune la care participau pe lângă maici şi sătenii care nu aveau altă biserică decât pe cea a mănăstirii. Numărul monahiilor creşte, astfel că la sfârşitul anului 1950 în obşte erau 150 de vieţuitoare. Prin grija Patriarhului Justinian Marina s-a deschis un atelier cu patru secţii: covoare olteneşti, cusături artistice, ţesături alese şi tricotaje în care au fost angajate monahii.
Maicile aveau în grijă şi moşia, împărţită în teren arabil şi livadă, deasemenea grajdurile de vite şi cai, grădinile de zarzavat.
Decretul 410 din 1959 privind restrângerea vieţii monahale înseamnă şi pentru vieţuitoarele Mănăstirii Zamfira vremuri de prigoană, monahiile au fost obligate să părăsească sfântul lăcaş şi ajung să pribegească în lumea largă sau pe la rude.
În biserică s-a slujit în continuare, pentru enoriaşii din împrejurimi, preotul locuind în sat. Această situaţie s-a prelungit timp de zece ani, până când, în 1968 monahia Josefina Chirilă, stareţă la Schitul Sfânta Maria din Techirghiol, este numită ghid la Zamfira de către Patriarhul Justinian Marina. Se deschide un şantier pentru restaurarea chiliilor, care sunt dotate cu apă curentă, curent electric şi gaze naturale şi se ridică o nouă clopotniţă. Maicile care mai erau în viaţă se întorc la mănăstire şi astfel în 1975 obştea ajunge să numere 35 de vieţuitoare.
Cutremurul din 1977 a avariat grav biserica, ca urmare au fost necesare lucrări de consolidare a exteriorului, iar în perioada 1977-1980 s-a tencuit şi zugrăvit biserica.
În perioada 1976-1980 s-au făcut reparaţii şi la biserica din cimitir, tot atunci a fost repictată, în stil neobizantin, în frescă, mai puţin iconostasul de zid, care deşi nerestaurat păstrează până astăzi pictura veche. În biserica mică s-a slujit până în februarie 1990, când au fost terminate lucrările de restaurare ale picturii murale de la biserica mare. În 1994, Patriarhul Teoctist a dispus separarea mănăstirii de parohie, iar bisericuţa din cimitir a fost dată sătenilor.
În perioada 1986-1989 s-au desfăşurat lucrări de conservare şi restaurare a stratului pictural, lucrări încredinţate pictorului Ion Chiriac. Ansamblul mural mai cunoscuse o intervenţie de curăţare în 1952, când Patriarhul Justinian Marina a dispus spălarea zidurilor pentru a înlătura stratul de tempera pus la 1904, la indicaţiile Mitropolitului Ghenadie Petrescu, peste pictura originală, înegrită de fumul de lumânare. Cutremurul din 1986 a avariat clădirea stăreţiei, construcţie din 1935, care a fost consolidată în anii 1987-1988
Între anii 2017-2022, ultima intervenţie la biserica mare s-a desfășurat, prin accesarea de fonduri europene, proiectul intitulat “Consolidare, restaurare, conservare şi punere în valoare arhitectura şi pictura murală a Bisericii Mari a Mănăstirii Zamfira Jud. Prahova – Executată a fresco de Nicolae Grigorescu”.
În curtea mănăstirii se află, în partea dreaptă a bisericii, mormintele a cinci membri ai familiei lui Nicolae Iorga: mama, un frate şi trei copii, iar în partea stângă a bisericii este mormântul profesorului de muzică psaltică Ştefanache Popescu, cel care s-a străduit să înveţe vieţuitoarele de aici muzica bisericească autentică. La Zamfira a trăit, timp de 11 ani, ieromonahul Gherasim Negulescu de la Mănăstirea Cheia, cel care a lăsat mănăstirii două manuscrise de psaltichie.
Mănăstirea are un muzeu care adăposteşte câteva obiecte vechi – icoane, vase de cult, broderii, cruci din metal – unele donate chiar de ctitorul mănăstirii, Mitropolitul Nifon, altele primite sau achiziţionate în timp.
În prezent trăiesc în Sfânta Mănăstire Zamfira 20 de vieţuitoare ce împletesc rugăciunea şi ascultarea, formând o obşte având ca păstor duhovnicesc pe Părintele Ieromonah Damian Bulz iar drept stareţă pe Monahia Minodora Ivănoiu.
DE RETINUT!
* La inscriere se achita un avans de cel putin 250 lei,
* Locurile se ocupa in ordinea achitarii avansului,
* Tinuta decenta la intrarea in manastire
* Conducatorul de grup poate modifica ordinea obiectivelor.
Informatii si inscrieri la telefon 0755095193
Pe vatra unei biserici din lemn zidita la sfarsitul secolului al XVI-lea de logofatul Coresi si sotia sa jupanita Slavita, unde se gasesc si monumentele lor, s-a ridicat in anul 1817 o biserica tot din lemn, de ieromonahul Arsenie de la Cernica, in timpul domnului Ioan C. Caragea si al mitropolitului Nectarie. Terenul pe care s-a cladit a fost donat de Uta Rafoveanca, banii fiind dati de familia boierilor Rucareanu.
Actuala biserica a fost zidita intre anii 1858-1866 (si sfintita la 31 martie 1866), de catre staretii Eftimie si Antonie, ajutati de mitropolitul Nifon, pe temelia fostei biserici de lemn (construita in 1817), care nu se stie cand a fost daramata si in ce imprejurari.
Biserica manastirii Ghighiu a avut de suferit multe stricaciuni, atat in timpul marelui cutremur din 1940, cat si in timpul bombardamentelor aliate asupra campurilor petroliere din Prahova, din 1944. In urma cutremurului si a bombardamentelor, biserica si chiliile au suferit mari stricaciuni.
In anul 1952, Prea Fericitul intru adormire, Patriarhul Justinian, a transformat manastirea pentru calugari in manastire pentru maici, iar intre 1954-1958 a facut renovarea intregului ansamblu, cand s-a inchis pridvorul si s-a turnat si mozaicul. Tot atunci s-a construit ansamblul de chilii in stil brancovenesc, acoperite cu tigla.
Un mare necaz s-a abatut asupra manastirii prin cutremurul din 4 martie 1977, care a cauzat bisericii alte mari stricaciuni, ce au necesitat consolidari masive si restaurarea picturii, lucrarile durand pana in august 1990, cand biserica a fost resfintita.
Bisericuţa cimitirului cu hramurile Sf. Lazăr, Sf. Spiridon şi Sf. Haralambie este datată din anul 1832, fiind ctitorită de Panait şi Ecaterina Mărunţeanu.
La Ghighiu se află o vestită icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, datată din secolul al XVI-lea, dăruită în anul 1958 de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, Siria.
Moaste: particele din moastele Sf. Harambie, Sf. Clement, Sf. Trifon, Sf. Dimitri Basarabov.
Icoana facatoare de minuni a Macii Domnului- Siriaca
Important monument de artă şi vestită vatră monahală, Mănăstirea Zamfira a intrat în patrimoniului cultural naţional şi pentru ansamblul său pictural realizat de Nicolae Grigorescu.
Numele mănăstirii se trage de la cel al Jupâniţei Zamfira, soţia lui Manuil Apostol, omul de încredere al lui Constantin Brâncoveanu, prins şi decapitat de turci la 1714. Rămasă văduvă, Jupâniţa Zamfira donează moşia sa bisericii pe care a început să o construiască în jurul anilor 1715-1720. Aceasta este biserica din cimitir, cu hramul Sfânta Treime, pe care o va termina nora sa, Smaranda, fiica lui Ion Aga Bălăceanu. Din pictura ei se păstrează până astăzi catapeteasma de zid, dar cu vremea biserica s-a degradat mult şi a cunoscut mai multe etape de restaurare.
Mitropolitul Nifon, primul Primat al României, cercetând eparhia găseşte biserica Mănăstirii Zamfira într-o avansată stare de degradare şi hotărăşte să zidească o alta mai încăpătoare.
Construcţia noii biserici a început în 1855, un an mai târziu este încheiată după care, pentru împodobirea interiorului, este ales tânărul Nicolae Grigorescu, atunci în vârstă de 18 ani. Acesta a realizat întreg ansamblul mural şi icoanele din iconostasul lucrat în lemn de tei, în stil baroc, la Mănăstirea Căldăruşani. La icoana Maicii Domnului din iconoastas poate fi văzută semnătura lui Nicolae Grigorescu.
Tot atunci sunt ridicate chilii în care sunt aduse 36 de monahii şi surori de la Schitul Roşioara de lângă Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova. Biserica mare este sfinţită la 8 septembrie 1857; cu timpul şi biserica veche din cimitir, unde se slujea de hram şi la pomenirea celor adormiţi, este restaurată. Toată averea Jupâniţei Zamfira, respectiv moşia şi conacul, ce dăinuie până astăzi, a revenit mănăstirii.
După ridicarea noii biserici începe un program de muncă şi rugăciune la care participau pe lângă maici şi sătenii care nu aveau altă biserică decât pe cea a mănăstirii. Numărul monahiilor creşte, astfel că la sfârşitul anului 1950 în obşte erau 150 de vieţuitoare. Prin grija Patriarhului Justinian Marina s-a deschis un atelier cu patru secţii: covoare olteneşti, cusături artistice, ţesături alese şi tricotaje în care au fost angajate monahii.
Maicile aveau în grijă şi moşia, împărţită în teren arabil şi livadă, deasemenea grajdurile de vite şi cai, grădinile de zarzavat.
Decretul 410 din 1959 privind restrângerea vieţii monahale înseamnă şi pentru vieţuitoarele Mănăstirii Zamfira vremuri de prigoană, monahiile au fost obligate să părăsească sfântul lăcaş şi ajung să pribegească în lumea largă sau pe la rude.
În biserică s-a slujit în continuare, pentru enoriaşii din împrejurimi, preotul locuind în sat. Această situaţie s-a prelungit timp de zece ani, până când, în 1968 monahia Josefina Chirilă, stareţă la Schitul Sfânta Maria din Techirghiol, este numită ghid la Zamfira de către Patriarhul Justinian Marina. Se deschide un şantier pentru restaurarea chiliilor, care sunt dotate cu apă curentă, curent electric şi gaze naturale şi se ridică o nouă clopotniţă. Maicile care mai erau în viaţă se întorc la mănăstire şi astfel în 1975 obştea ajunge să numere 35 de vieţuitoare.
Cutremurul din 1977 a avariat grav biserica, ca urmare au fost necesare lucrări de consolidare a exteriorului, iar în perioada 1977-1980 s-a tencuit şi zugrăvit biserica.
În perioada 1976-1980 s-au făcut reparaţii şi la biserica din cimitir, tot atunci a fost repictată, în stil neobizantin, în frescă, mai puţin iconostasul de zid, care deşi nerestaurat păstrează până astăzi pictura veche. În biserica mică s-a slujit până în februarie 1990, când au fost terminate lucrările de restaurare ale picturii murale de la biserica mare. În 1994, Patriarhul Teoctist a dispus separarea mănăstirii de parohie, iar bisericuţa din cimitir a fost dată sătenilor.
În perioada 1986-1989 s-au desfăşurat lucrări de conservare şi restaurare a stratului pictural, lucrări încredinţate pictorului Ion Chiriac. Ansamblul mural mai cunoscuse o intervenţie de curăţare în 1952, când Patriarhul Justinian Marina a dispus spălarea zidurilor pentru a înlătura stratul de tempera pus la 1904, la indicaţiile Mitropolitului Ghenadie Petrescu, peste pictura originală, înegrită de fumul de lumânare. Cutremurul din 1986 a avariat clădirea stăreţiei, construcţie din 1935, care a fost consolidată în anii 1987-1988
Între anii 2017-2022, ultima intervenţie la biserica mare s-a desfășurat, prin accesarea de fonduri europene, proiectul intitulat “Consolidare, restaurare, conservare şi punere în valoare arhitectura şi pictura murală a Bisericii Mari a Mănăstirii Zamfira Jud. Prahova – Executată a fresco de Nicolae Grigorescu”.
În curtea mănăstirii se află, în partea dreaptă a bisericii, mormintele a cinci membri ai familiei lui Nicolae Iorga: mama, un frate şi trei copii, iar în partea stângă a bisericii este mormântul profesorului de muzică psaltică Ştefanache Popescu, cel care s-a străduit să înveţe vieţuitoarele de aici muzica bisericească autentică. La Zamfira a trăit, timp de 11 ani, ieromonahul Gherasim Negulescu de la Mănăstirea Cheia, cel care a lăsat mănăstirii două manuscrise de psaltichie.
Mănăstirea are un muzeu care adăposteşte câteva obiecte vechi – icoane, vase de cult, broderii, cruci din metal – unele donate chiar de ctitorul mănăstirii, Mitropolitul Nifon, altele primite sau achiziţionate în timp.
În prezent trăiesc în Sfânta Mănăstire Zamfira 20 de vieţuitoare ce împletesc rugăciunea şi ascultarea, formând o obşte având ca păstor duhovnicesc pe Părintele Ieromonah Damian Bulz iar drept stareţă pe Monahia Minodora Ivănoiu.
* La inscriere se achita un avans de cel putin 250 lei,
* Locurile se ocupa in ordinea achitarii avansului,
* Tinuta decenta la intrarea in manastire
* Conducatorul de grup poate modifica ordinea obiectivelor.
Informatii si inscrieri la telefon 0755095193
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu