21 iunie- Horaita, Horaicioara, Almas, Bistrita, Bisericani,...

 

Manastirea Horaita

PRET: 160 lei

Sunt incluse:
- transport autobuz, minibuz sau autocar;
- conducator grup. 

ITINERAR:

Iasi - MANASTIREA “Pogorarea Duhului Sfant” HORAITA - MANASTIREA “Izvorul Tamaduirii, Buna Vestire” HORAICIOAR - MANASTIREA “Duminica Tuturor Sfintilor” ALMAS- - MANASTIREA “Adormirea Maicii Domnului” BISTRITA - MANASTIREA „Buna Vestire” BISERICANI - MANASTIREA “Sfintii Cuviosi Simeon si Amfilohie de la Pangarati, Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir” PANGARATI  – MĂNĂSTIREA “Sfintii Arhangheli Mihail Si Gavriil” RAZBOIENI - MANASTIREA „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Bunavestire” MICLAUSENI -Iasi

Iasi – ora 6.00

- MANASTIREA “Pogorarea Duhului Sfant” HORAITA
A luat fiinţă în prima jumătate a sec. XIX. Între anii 1822 - 1824, cuviosul părinte Irinarh Roseti (1771-1859), călugăr cu metania din mănăstirea Neamţ, cu binecuvântarea şi aportul substanţial al Mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842) al Moldovei, în urma unei revelaţii dumnezeieşti, ridica prima biserică - din lemn - a mănăstirii cu hramul "Pogorârea Duhului Sfânt". Înfiinţarea şi consolidarea mănăstirii au fost sprijinite şi de domnitorii Ioan Sandu Sturza (1822-1828) şi Mihail Sturza (1834-1839) ai Moldovei. Primul i-a dat hrisovul la întemeiere, cel de-al doilea i-a legitimat existenţa integrând-o între lăcaşurile bugetare ale ţării.
Deşi Mănăstirea Horaiţa a fost înfiinţată în anul 1822, sunt documente potrivit cărora ea datează din secolul XV. La 11 iulie 1428, domnitorul Moldovei - Alexandru cel Bun (1400 - 1432) includea biserica din Horaiţa în rândul celor 52 de biserici (de mir şi mănăstire), pe care le supune jurisdictional Mănăstirii Bistrita. Alexandru cel Bun consemna în documentul din iulie 1428 o danie mănăstirii Bistriţa, care îi va sluji de necropola: "pentru sufletul sfânt al raposaţilor părintţlor noştri şi pentru sănătatea Domniei mele şi a tuturor copiilor Domniei mele ".
Denumirea mănăstirii, "Horaiţa", provine de la numele marilor proprietari de pământ în stăpânirea cărora intrau comuna Crăcăoani şi împrejurilmile, şi anume Goraeti.
Părintele Irinarh, principalul ctitor al mănăstirii, este hirotesit arhimandrit şi devine primul stareţ al mănăstirii pe care o va conduce până la 1837, adunând în jurul său ca la 70 de vieţuitori.
În 1837 cuviosul arhimandrit Irinarh, îmbolnăvindu-se, s-a hotărât să meargă la Locurile Sfinte pentru a se închina, retrăgându-se pentru restul vieţii sale în Palestina. Cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin, lasă ca stareţ al mănăstirii pe cuviosul părinte Ermoghen Buhuş (1800?-1877), care l-a î nsoţit de la mănăstirea Neamţ. Ca şi părintele Irinarh, cuviosul Ermoghen este hirotesit arhimandrit. În timpul stăreţiei sale este ridicată actuala biserică a mănăstirii, cu hramul "Botezul Domnului", a cărei construcţie a început la anul 1848 şi a fost finalizată 19 ani mai târziu, la 1867, fiind sfinţită la 20 octombrie de mitropolitul Moldovei-Calinic Miclescu (1860-1875). La zidirea şi înzestrarea bisericii cu cele necesare au contribuit pe lângă credincioşi - prin donaţii - şi domnitorii din vremea aceea, Grigorie Alexandru Ghica (1849-1856) şi Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), precum şi mitropolitul Calinic Miclescu al Moldovei.
Biserica, având 30 m lungime, 17 m laţime şi aproximativ 20 m înalţime, a fost construită exclusiv din piatră, numai bolţile sunt din cărămidă. Grosimea pereţilor variază între 1,6 şi 4 metri.
În evoluţia arhitecturii moldoveneşti, biserica mănăstirii Horaiţa, ca stil, este unică, aici fiind prezente elemente din arhitectura romano-bizantină, precum şi influenţe ruseşti în numărul şi configuraţia celor 8 turle.
Pictura, în stil neobizantin, pe un fond cărămiziu, a fost executată de Mihai Chiuaru cu ucenicii săi între anii 1988 - 1993 şi sfinţită la 4 iulie 1993 de catre I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Impresionantă este catapeteasma bisericii, lucrată - după părerea unora - la Viena. Alte surse ne informează că aceasta ar fi fost realizată cu puţin timp înainte de anul sfinţirii bisericii (1867) de către unii sculptori în lemn din apropiere. Sculptura în sine relevă ultima supravieţuire a barocului, familiar majoritaţii catapetesmelor româneşti din a doua jumătate a secolului XIX. În structura ei se află, probabil (după aprecierea unui specialist în domeniu), 3 tipuri de lemn: tei, păr şi tuia. Catapeteasma este unicat în ţară, probabil şi în lume, în primul rând datorită aşezării amvonului - deasupra uşilor împărăteşti - amvon care, în tradiţia Bisericii, îşi are locul în partea de Nord şi nu în Est, cum se află aici. În al doilea rând datorită dispunerii neconforme cu tradiţia ortodoxă a 2 registre: registrul sfinţilor apostoli , de-a lungul unui bandou semicircular ce are în centru icoana Deisis, şi registrul profeţilor Vechiului Testament , în 14 medalioane intercalate în două vrejuri de viţă de vie din lemn sculptat, aurit, ce se ridică de la extremitaţile catapetesmei până deasupra amvonului. Aceste registre sunt dispuse pe orizontală la majoritatea catapetesmelor din bisericile ortodoxe.
Odorul cel mai de preţ al mănăstirii este icoana Maicii Domnului "Izbăvitoare de secetă" - făcătoare de minuni . Distinsă ca valoare artistică, realizată în prima jumătate a sec. XVIII, ea provine din vechea biserică de lemn a Horaiţei (1824). Îmbrăcămintea în argint a icoanei a fost realizată în a doua jumătate a sec. XIX. Numele icoanei "Izbăvitoare de secetă" provine de la numeroasele minuni pe care "Maica Domnului de la Horaiţa" le-a făcut, în vreme de secetă, în timpul procesiunilor prin comunele sau satele afectate de lipsa apei.
Pe latura nordică a complexului mănăstiresc se află paraclisul "Sfântului Ierarh Nicolae" în care se oficiază sfintele slujbe în timpul iernii. El a fost construit între anii 1850 - 1852, în timpul stăreţiei cuviosului arhimandrit Ermoghen.
Tot în timpul cuviosului părinte Ermoghen Buhuş a fost construit şi turnul clopotniţă (1853-1855), la al cărui prim nivel a fost făcut un alt paraclis, de dimensiuni mai mici, care poartă hramul mănăstirii "Pogorârea Duhului Sfânt". Aici se slujeste o dataâă pe an, numai Sfânta Liturghie, de ziua hramului.
Celelalte clădiri ale complexului monahal au fost construite, toate, după anul 1920.
Între personalităţile de seamă ce au trecut prin mănăstirea noastră se află şi arhiereul Eugeniu Laiu, episcop-vicar pentru eparhia Bucovinei, cu titlul de Suceveanul. Născut la 06.06.1894 în satul Certieni, comuna Bargaoani, raionul Tg. Neamţ, Ioan Laiu este tuns în monahism la mănăstirea Horaiţa de unchiul său, Arhim.Pimen Gheorghiu, în august 1920. Hirotonia în treapta de arhiereu a primit-o în catedrala din Cernăuti la 9 iulie 1939. După îndeplinirea mai multor ascultări în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, se retrage (octombrie 1957) la Horaiţa, mănăstirea de metanie, unde, în smerenie şi simplitate, îşi petrece ultimii ani ai vieţii pământeşti (10 la numar) până în ziua de 1 aprilie 1967, când îşi dă obştescul sfârsit; a fost prohodit de I.P.S Iustin, Mitropolitul Moldovei si Sucevei, înconjurat de un sobor de preoţi şi înmormântat în cimitirul mănăstirii.
În prezent obştea mănăstirii noastre numără 20 de vieţuitori, aflaţi sub oblăduirea duhovnicească a Prea Cuviosului Părinte Protos. Vasile Rubin. Părinţii mănăstirii îndeplinesc zilnic diferite ascultări în folosul mănăstirii şi participă regulat la programul liturgic din mănăstire. În ultimii ani s-au executat mai multe lucrări de restaurare-renovare în mănăstire care au cuprins paraclisul "Sf. Ierarh Nicolae", unele corpuri de chili şi casa de oaspeti.
Departe de zgomotul lumii, atât la mănăstirea Horaiţa, cât şi la Schitul Horăicioara, se continuă tradiţia vrednicilor înaintaşi de a împleti armonios rugăciunea, munca, ascultarea şi isihasmul. În acest loc binecuvântat de Dumnezeu, pelerinul dornic de linişte se poate bucura şi de un cuvânt folositor pentru viaţa duhovnicească.
- Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului.

- MANASTIREA “Izvorul Tamaduirii, Buna Vestire” HORAICIOARA
Manastirea Horaicioara a fost infiintata, potrivit traditiei, spre sfarsitul sec. XV, din porunca lui Stefan cel Mare. In 1868, in locul vechii biserici a fost ridicata una noua, din piatra, cu hramul Izvorul Tamaduirii. Dupa 1988, chiliile si locasul au fost consolidate si pictura in fresca finalizata.

- MANASTIREA “Duminica Tuturor Sfintilor” ALMAS
Zidirea bisericii a început la o dată necunoscută, de Constantin Mavrocordat, voievodul Moldovei, fiind încheiată la 1715 de Vasile Almaş. Vitregia sorţii face ca acesta să-şi piardă soţia şi cei doi copii. Îşi va găsi liniştea slujind lui Dumnezeu, ca monah al acestei mănăstiri. În anul 1812 devine mănăstire de maici. Biserica este renovată şi mărită în 1851 de boierul Palade. Ca multe alte asemenea lăcaşuri cade şi ea victimă decretului 410 din 1959, desfiinţându-se. Se redeschide în anul 1987, când se încep reparaţiile sub directa îngrijire a Părintelui stareţ Leopold, împreună cu obştea în formare. Fiind redeschis ca schit de călugări aparţinând de Mănăstirea Horăiţa, după 1990 se măreşte obştea şi primeşte regim de mănăstire.

- MANASTIREA “Adormirea Maicii Domnului” BISTRITA
Mănăstirea Bistriţa, printre cele mai mari din Moldova, îi are ctitori pe voievozii Muşatini, dintre care primul întemeietor a fost Alexandru cel Bun. Acesta a ridicat-o în 1402 pe locul unui fost schit, ca necropolă voievodală cu hramul Adormirea Maicii Domnului, pe care-l poartă şi astăzi. În acelaşi timp cu biserica, ctitorul a ridicat chiliile pentru călugări şi Casa Domnească. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a construit în 1498 clopotniţa şi un frumos paraclis, închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Paraclisul, pictat în tehnica frescă în acelaşi an, este remarcabil din punct de vedere iconografic şi artistic. În 1538 Mănăstirea a fost asediată de turci care i-au distrus zidurile exterioare. Între 1541 şi 1546 voievodul Petru Rareş a construit un nou turn la intrarea în mănăstire, un paraclis închinat Sfântului Ierarh Nicolae, noi ziduri întărite, chilii, precum şi o Casă Domnească, pe care a pictat-o în interior în tehnica frescă.
- Icoana facatoare de minuni a Sf. Ana.

 - MANASTIREA „Buna Vestire” BISERICANI

Initial, aici pare sa fi existat o sihastrie a Manastirii Bistrita, intr-un loc retras si indepartat, marginit la vest de Muntele Pietrosul, la sud de Dealurile Crucii si Grecului, iar la nord de Muntele Varnava. Ieroschimonahul Iosif Sebastian, de la Manastirea Bistrita, a plecat la Sfantul Mormant al Domnului, dupa care a devenit pustnic vestit in pustiul Iordanului. In jurul lui s-au adunat inca cincisprezece calugari romani si doi greci, traind in rugaciune, in pesterile din Valea Iordanului.
Pe la anul 1498, Cuviosul Iosif si toti ceilalti inchinatori de la Bisericani au inceput sa-si ridice o biserica, dar cum nu dispuneau decat de propriile mijloace, se osteneau fara prea mare spor. Abia in vremea lui Stefanita Voda (1517-1527), nepotul Sfantului Stefan cel Mare, calugarii de la Bisericani reusesc, cu ajutorul acestuia, sa-si ridice un lacas trainic de piatra. Si tot Stefanita, terminand biserica, o inzestreaza cu terenurile din jur, in ciuda protestelor pe care i le adreseaza obstea monahala de la Manastirea Bistrita. Cu acestea, Sihastria Bisericanilor se transforma intr-un schit a carui biserica se afla pe propria sa mosie si care va obtine deplina autonomie in raporturile sale cu Manastirea Bistrita. 
Inmultindu-se ucenicii, Cuviosul Iosif a inaltat o biserica din lemn, in apropierea pesterii mari ale carei urme se mai vad si azi la circa 200 de metri sud de biserica. Mai tarziu a fost numit Schitul Bisericani, adica al evlaviosilor, pentru ca monahii se rugau neincetat cu post si lacrimi. Cuviosul Iosif a organizat randuiala slujbei neintrerupte, impartind calugarii in trei cete, fiecare ceata slujind trei ore, dupa modelul Manastirii Studion, din Constantinopol. La vremea aceea, era singura manastire cu aceasta randuiala din tara noastra.
Razboaiele Sfantului Stefan cel Mare si Sfant i-au determinat pe calugari sa paraseasca Bisericanii, pentru a se retrage la Sfantul Munte. Dar, coborand pe Valea Rea, nu departe de pestera, izbucneste dintr-un stejar o vedenie de fulger. In fata ochilor li se infatiseaza Sfanta Fecioara Maria, care cu duiosie i-a indemnat sa se intoarca in muntele nostru, pentru ca si acolo este gradina sa.
In semn de amintire si vesnica cinstire a acelei minuni, intr-un stejar este asezata o icoana, la care se perinda credinciosi din toata tara, care aprind lumanari si candele. Scena celor patru calugari cu vedenia Maicii Domnului este imortalizata pe un tablou pictat, aflat sub icoana Maicii Domnului, in stanga pronaosului.
In anul 1991, Prea Fericitul Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Sucevei, ridica schitul la rang de manastire

- MANASTIREA “Sfintii Cuviosi Simeon si Amfilohie de la Pangarati, Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir” PANGARATI
Este una dintre cele mai vechi manastiri ortodoxe din judetul Neamt. Acest asezamant de veche traditie de pe valea Bistritei se afla putin mai la rasarit de Muntele Botosanu, pe malul stang al paraului Pangarati. Locasul monahal isi are inceputurile in secolul al XV-lea, cand pe aceste locuri traiau calugari sihastri, dintre care cel mai renumit este Cuviosul Simeon, unul dintre sfetnicii Sfantului Stefan cel Mare. 

– MĂNĂSTIREA “Sfintii Arhangheli Mihail Si Gavriil” RAZBOIENI

Biserica mănăstirii a fost construită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) în anul 1496, la 20 de ani de la Bătălia de la Valea Albă (1476), întru pomenirea oștenilor moldoveni căzuți în acea luptă.
Aici s-a dat la 26 iulie 1476 bătălia dintre moldoveni și turci. Oastea condusă de sultanul Mahomed Cuceritorul avea 150.000 turci, pe când oastea lui Ștefan cel Mare avea numai 10.000 oșteni moldoveni.Turcii au avut 30.000 de morți, iar moldovenii 200 morți și 800 de prizonieri. Cu toate că au câștigat lupta, turcii nu au putut supune Moldova, fiind hărțuiți permanent de moldoveni.
Biserica "Sf. Voievozi" din Războieni a funcționat ca biserică parohială până în anul 1734, când a fost înființată Mănăstirea Războieni, cu obște de călugări. În anul 1803, mitropolitul Veniamin Costachi a schimbat statutul mănăstirii, transformând-o în mănăstire de maici. Desfiintata in 1959 a fost reinfiintata in 1990. În prezent, Mănăstirea Războieni are o obște de 26 de monahii și surori.
 Mănăstirea Războieni a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2004.

- MANASTIREA „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Bunavestire” MICLAUSENI
În anul 1752, vornicul Ioan Sturdza (1710-1792) a ridicat aici un conac boieresc cu demisol și parter și care avea formă de cruce. În 1782, el a construit o biserică de lemn cu hramurile "Sf. Voievozi" și "Buna Vestire" pentru a servi ca paraclis al curții boierești.
Pe pereții vechii biserici construite de vel-vornicul Ioan Sturza s-a aflat următoarea pisanie în limba română cu caractere chirilice: "Această sfăntă beserică întru care se prăznuește seborul sfinților celor fără de trup îngeri Mihail și Gavriil care din temelie sau ziditu de dumnealui Ioan Sturze vel-vornic fiul Sandului Sturze vel-logofătu la leat 1782". În prezent, vechea pisanie se află încastrata în zid într-o încăpere de la parterul aripii de est a Castelului Sturdza.
Biserica actuală
Între anii 1821-1823, marele logofăt Dimitrie Sturdza (1756-1846), fiul lui Ioan Sturdza, și soția sa Elenco, au reconstruit biserica de curte în stil neoclasic, așa cum poate fi văzută astăzi. El a înzestrat-o cu o frumoasă catapeteasmă în stil baroc și cu numeroase obiecte de cult valoroase.
Biserica a fost sfințită la data de 5 ianuarie 1823 de mitropolitul Veniamin Costachi, împreună cu episcopul Meletie Lefter al Romanului. În stânga intrării se află o pisanie în limba română cu caractere chirilice, având următorul text: "Cu agiutoriul Presfintei Troiță a Dumnezeului nostru sau rădicat din temelie acestu sfăntŭ lăcașŭ întru carele se prăznuește Buna Vestire a Maicei D(o)mnului și săborul maimarilor voevozi Mihail și Gavreil de robii lui D(u)mnezeu Dimitri Sturza biv vel logofet fiulŭ lui Ionŭ Sturza biv vel logofet și de soție sa Elenco feica lui Feodor Balșŭ vel vornec spre vecinica lor pomenire. Întru înnoire d(o)mniei Moldaviei pren mărie(a) sa Ioan Sandu Sturza B B [voievod] Moldavei la anŭ 1823 avgostŭ".
În anii următori, biserica a fost înzestrată cu obiecte de cult valoroase precum: 

- Icoana Maicii Domnului - dăruită bisericii de către soborul Mănăstirii Neamț în data de 8 septembrie 1824, prin mijlocirea mitropolitului Veniamin Costachi. Aceasta este considerată a fi una din cele patru icoane împărătești ale paraclisului Cetății Neamțului, de pe vremea voievodului Ștefan cel Mare.
- o cruce din argint, lucrată în filigran - dăruită bisericii de către vornicul Alecu Sturza-Miclăușanu și soția sa Ecaterina în anul 1841 și aflată în naosul bisericii.

 Aici sunt păstrate fragmente din moaștele a 14 sfinți (Sf. Ap. Andrei, Sf. Ap. Iacob cel Mic, ruda Domnului, Sf. Ap. Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Sf. Mari Mucenici Dimitrie, Gheorghe, Pantelimon și Iacob Persul, Sf. Mucenici Mina, Elefterie, Trifon și Haralambie, Sf. Mucenițe Varvara, Marina și Parascheva), precum și câteva așchii din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. 

La 30 noiembrie 2002 Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului a donat mănăstirii o părticică din moaștele Sf. Apostol Vartolomeu.
Fiul lui Dimitrie, vornicul Alecu Sturdza-Miclăușanu, care îmbrățișase ideile revoluționarilor de la 1848, a murit de holeră în anul 1848, existând suspiciuni că ar fi fost otrăvit din ordinul domnitorului. A fost înmormântat în partea de nord a pronaosului bisericii conacului, pe mormânt aflându-se un portret al vornicului și un epitaf scris de Costache Negruzzi și înscris cu caractere chirilice.
În anul 1904, biserica a fost restaurată fără a i se schimba aspectul exterior.
Ca urmare a desfășurării primului război mondial, la 10 noiembrie 1917, Maria C. Sturza a ridicat bunurile bisericești și le-a dus la palat, fiind restituite bisericii abia în 1931.
În anul 1944, din cauza apropierii frontului, palatul a fost părăsit de Ecaterina Cantacuzino (1873-1953), fiica lui Gheorghe și a Mariei Sturdza, care a luat cu ea odoarele bisericii construite de marele logofăt Dimitrie Sturza la 1823. Ea a refuzat inițial să evacueze biblioteca de mare valoare pe care o adăpostea castelul, predând ulterior Episcopiei Romanului două inventare ale bibliotecii și apoii donându-le.
Înființarea mănăstirii
Rămasă văduvă și neavând copii, Ecaterina Cantacuzino s-a călugărit spre sfârșitul vieții sub numele de maica Macrina. La data de 21 aprilie 1947, ea a donat Episcopiei Romanului Castelul Miclăușeni, plus parcul de 30 hectare de pădure care-l înconjoara, biserica ctitorită de părinții săi (Gheorghe Sturdza și Maria Sturdza, fiica lui Ion Ghica) și toate dependințele, cu scopul de a fi amenajată aici o mănăstire de maici.
La data de 1 mai 1953, autoritățile comuniste au desființat așezarea monastică, iar maicile au fost mutate la Schitul Cozancea din județul Botoșani, domeniul intrând în proprietatea statului. Biserica castelului a fost transformată în biserică parohială.
În perioada regimului comunist, la această biserică a slujit preotul Nicanor Racu (1897-1982), nașul de călugărie al maicii Macrina. Ecaterina Cantacuzino a murit la Schitul Cozancea în 1953, iar osemintele ei au fost aduse în 1970 de preotul Nicanor Racu pentru a fi înmormântate în cimitirul familiei Sturdza de lângă biserică din Miclăușeni.
În anul 1994, la inițiativa mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei, actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Mănăstirea Miclăușeni este reînființată.
În cadrul mănăstirii funcționează Centrul social-cultural „Sf. Ilie" având rol de centru social de sfârșit de săptămână pentru bătrâni din Arhiepiscopia Iașilor, loc de cazare pentru pelerini și loc de desfășurare de activități culturale multiple.