PRET:
160 lei/persoana
Include:
- transport: autocar;
- insotior grup.
Inscrieri: 0755095193
Ne inchinam si la manastirea „ Inaltarea
Domnului” NEAMT, SCHITUL " Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si
Sfant" CARBUNA, SCHITUL „ Sf. Mina”.
Acest eveniment unic în istoria Mănăstirii Sihăstria va avea loc în data de 7 august 2025, în ziua hramului de vară, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla.
Așa era Părintele Paisie
Olaru: smerit, tăcut, blând, înţelept la cuvânt, foarte milostiv şi iubitor de
aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți şi iubea liniştea. Nu-i plăcea să trăiască între mulţi şi îşi ascundea viaţa şi nevoinţa.
În 1921 Părintele Paisie Olaru a fost închinoviat la Schitul
Cozancea. Cozancea era un schit cu viață de sine, stareț fiind pe atunci
ieromonahul Vladimir Bodescu. Povățuitor duhovnicesc l-a avut
pe Părintele Calinic Șușu, un mare nevoitor al rugăciunii.
A fost destul de mult încercat de către stareț, dar gândul întoarcerii în lume și celelalte ispite ale începătorului în viața călugărească s-au stins încet-încet, prin deasa
spovedanie. La numai un an de la intrarea în mănăstire, fiind foarte
bolnav, fratele Petru a fost tuns în monahism, primind numele
de Paisie.
Dorul de viața pustnicească pe care-l avea din
tinerețe s-a aprins mai
tare în urma vizitei pe
care a făcut-o în mănăstirile din Munții Neamțului, între care și Sihla, în împrejurimile căreia a întâlnit mulți pustnici. Cuprins de
acest dor, prin anul 1930 a venit la Sihăstria, cerând să fie primit în obștea mănăstirii sau să se retragă la Schitul Sihla.
Neavând însă binecuvântarea egumenului său de la Cozancea,
starețul Sihăstriei,
Protosinghelul Ioanichie Moroi, nu îl primește.
În anul 1943 Părintele Paisie a fost hirotonit diacon, iar în 1947
preot și duhovnic de către episcopul
Valerie Moglan. Deși proaspăt hirotonit, Părintele Paisie a
primit o chilie aproape de biserică și a fost rânduit de la bun început la spovedania
călugărilor și a credincioșilor care cercetau mănăstirea.
În toamna anului 1949, treizeci de călugări din obștea Sihăstriei, în frunte cu starețul lor, Părintele Cleopa, sunt
trimiși la Mănăstirea Slatina cu
misiunea de a reorganiza și revigora mănăstirea. Ca duhovnic,
Părintele Paisie îl urmează pe Părintele Cleopa la Mănăstirea Slatina, întărind foarte mult obștea și povățuind credincioșii care începuseră să vină în număr mare.
În primăvara anului 1953, Părintele Paisie Olaru se întoarce la
Sihăstria. Persecuția împotriva
monahismului din anii 1959-1964 lasă Mănăstirea Sihăstria fără stareț, pe atunci Protosinghelul
Ioil Gheorghiu, fără Părintele Cleopa, care
se retrage pentru a treia oara în munți, și fără mulți călugări îmbunătățiți. Slujbele bisericești se desfășurau cu anevoie, din
lipsă de slujitori, și toata greutatea apăsa acum pe umerii bătrânului duhovnic
Paisie, care spovedea ziua și noaptea călugări și mireni, mângâia, îmbărbăta, dădea
speranță tuturor, rugându-se lui Dumnezeu
cu credință.
După 1964 situația mănăstirii s-a îmbunătațit foarte mult, Părintele Cleopa, întors din munți, s-a alăturat Părintelui Paisie și liniștea duhovnicească s-a pogorât din nou asupra Sihăstriei.
Între anii 1972-1985 Părintele Paisie a fost rânduit să întărească
viața duhovnicească la Schitul Sihla.
De mult voia părintele să se liniștească în locurile unde a
sihăstrit Cuvioasa
Teodora și alte sute și mii de sihaștri. În acest loc de pocăință și de întâlnire cu Dumnezeu, Părintele Paisie Olaru
și-a înmulțit nevoințele. Toți ucenicii săi de atunci vorbesc
despre rugăciunea sa neîncetată, la care se adăugau privegherea
necontenită, postul și înfrânarea sa
dintotdeauna, toate acestea împletite cu dragostea,
smerenia și blândețea sa desăvârșită.
A trecut la cele veșnice în noaptea de 18
octombrie 1990.
Viata Sfantului Mucenic
Cleopa de la Sihastria
Din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi, în iunie 1942, a fost numit egumen interimar. Doi ani mai târziu a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah; la 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareţ al Mănăstirii Neamţ. După această dată este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria. În anul 1947, Schitul Sihăstria, numărând peste 60 de vieţuitori, a fost ridicat la rang de mănăstire, iar Protosinghelul Cleopa Ilie este făcut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim.
Anii de linişte s-au risipit de îndată ce Securitatea a început din nou să-l urmărească și părintele Cleopa s-a refugiat iar în Munţii Stânişoarei, de această dată împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc.
În apropiere de locul unde a sihăstrit Părintele Cleopa în anii ‘50, Arhiepiscopia Sucevei construiește Mănăstirea Pogorârea Sfântului Duh – Vadu Negrilesei. Piatra de temelie a așezământului monahal a fost așezată vineri, 2 decembrie 2022, la 24 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Cleopa. Au slujit Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților împreună cu Episcopul vicar Damaschin Dorneanul și un sobor de preoți.
În urma Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie au rămas numeroşi ucenici care îi poartă amintirea vie, scrieri duhovniceşti pline de înţelepciune şi modelul unui mare duhovnic în inima căruia a ars focul lăuntric al credinţei. Părintele Cleopa este iubit în toată Ortodoxia. Cărţile despre viaţa şi învăţăturile sale au fost traduse în zece limbi.
DE RETINUT!
* Daca din anumite motive nu puteti merge in pelerinaj, anuntati cu cel putin 14 zile inainte, dupa aceasta perioada veti aduce un inlocuitor sau avansul se pierde;
* Tinuta decenta la intrarea in manastire.
* Sa nu se fumeze in preajma manastirii si a pelerinilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu