PRET: 1.089 lei
- transport auto clasificat;
- cazare în hotel 3* în camere duble (in plin sezon);
- însoțitor grup;
- trecerea cu bacul - dus.
Nu sunt incluse in pret:
- cheltuielile personale,
- mesele.
1. Iasi – Galati – Mănăstirea Cocos – Mănăstirea Saon – Mănăstirea Celic Dere – Catedrala Arhepiscopala Constanta – Eforie Nord
2. Zi de plaja
3. Eforie Nord – Mănăstirea Techirghiol – Mănăstirea Adamclisi – Mănăstirea Pestera Sf. Andrei – Mănăstirea Lipnita – Mănăstirea Dervent – Mănăstirea Adam - Iasi
Ziua 1.
Iasi, ora 6.00
- MANASTIREA “Sfanta Treime” COCOS
Prima
atestare documentara a unui asezamant religios in acest loc este din anul 1679,
cand aflam despre existenta unui schit de sihastri, pradat de invaziile vremii.
Manastirea Cocos exista din 1833, ctitori fiind calugarii Visarion, Gherontie
si Isaia din manastirea Neamt, care au trecut pe la Muntele Athos,
inainte de a se opri aici. Ei au venit pana la Isaccea, unde s-au si asezat.
In anul 1971, pe teritoriul comu4,nei Niculitel, in apropierea manastirii,
sapaturile arheologice au adus la lumina o cripta care adapostea moastele a
patru sfinti mucenici, primele descoperite pe teritoriul tarii noastre. Acestia
sunt crestini martiri din secolele III-IV. Inscriptiile in limba greaca din
interiorul criptei atesta astazi moastele a patru martiri pentru Hristos: Zoticos,
Attalos, Kamasis si Philippos.
La 17 ianuarie 1973 sunt aduse in manastire si asezate la loc de cinste in
biserica, intr-o frumoasa racla, ca o marturie incontestabila a credintei
stramosesti. Praznuirea acestor martiri se face in fiecare an la data de 4
iunie.
- Moaste al Sfintilor: Zoticos, Attalos, Kamasis si Philippos.
-
MANASTIREA “Acoperamantul Maicii Domnului“ SAON
Manastirea Saon a luat fiinta sub stapanirea otomana in
anul 1846, prin plecarea unor calugari de la Manastirea Celic-Dere. Cei
veniti la Saon au ridicat aici cateva chilii din chirpici si un Paraclis ca
metoc al Manastirii Celic-Dere.
Dupa revenirea Dobrogei la Patria-Mama, Saonul impreuna cu
toate bisericile si manastirile acestor locuri au trecut sub
jurisdictia Episcopiei Dunarii de Jos.
In anul 1959 acest sfant lacas a fost desfiintat, iar bunurile sale au fost
trecute sub directa administratie a Episcopiei Dunarii de Jos, din Galati. In
anul 1972 a luat fiinta ca Metoc al Arhiepiscopiei Tomisului si
Dunarii de Jos.
In anul 1990 prin purtarea de grija a Inalt Prea Sfintitului
Arhiepiscop Lucian Florea, Arhiepiscop al Tomisului Constanta, a
redevenit Manastire de sine statatoare.
-
MANASTIREA “Adormirea Maicii Domnului “CELIC DERE
- Icoane facatoare de minuni: Icoana Mantuitorului, Icoana Maicii Domnului.
- CATEDRALA EPISCOPALA “Sfintii Apostoli Petru si Pavel” CONSTANTA
Inchinata Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, este cea mai mare biserica ortodoxa din orasul amintit, a fost zidita intre anii 1883-1885, dupa planurile arhitectului Ion Mincu (1852-1912).
- Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului Constanteanca.
- Moaste: Sf. Epictet si Astion, Sf. Teodosie cel Mare, Sf. Pantelimon, Sf. Simeon Staplnicul, Cuv. Auxentie.
Cazare: Hotel 3* Eforie Nord
Ziua 2.
Zi libera- plaja.
Ziua 3.
Ora 7.00
- MANASTIREA “Adormirea Maicii Domnului” TECHIRGHIOL
Isi
are inceputul in anul 1928, cand patriarhul Miron Cristea cumpara aici o casa
cu 16 camere. Aici, patriarhul a infiintat un sanatoriu preotesc, deservit de
cateva monahii, pentru clerul din intreaga tara. In 1951 PF Justinian va
aduce in noul asezamant o biserica de lemn, din sec. al XVII-lea, de
origine transilvaneana (Maioresti, jud. Mures), cu hramul Sfintii Apostoli
Petru si Pavel, pe care o resfinteste pe 15 august 1951. In 1995 schitul devine
manastire. In octombrie 2000 PF Teoctist pune piatra de temelie pentru
construirea unei noi biserici de zid
- Mormantul Parintelui Arsenie Papacioc.
- Statuia de bronz a Sf. Pantelimon- una dintre sculpturile cele mai
representative a sculptorului Ion Jalea, aflata in curtea mamastirii.
- MANASTIREA “Sfantul Apostol Filip, Sfintii Apostoli Petru si
Pavel” ADAMCLISI
Are
hramul Sf. Apostol Filip si a fost infiintata in anul 2005, loc in care au fost
descoperite moastele a cinci sfinti, traitori in sec. al IV-lea. Alaturi de
sfintii mucenici de la Niculitel si Halmyris, martirii de la Adamclisi fac
dovada unei intense vietuiri crestine in vechea provincie Scythia Minor.
- Moaste: cei 5 sfinti de la Adamclisi
- MANASTIREA “PESTERA Sf. APOSTOL ANDREI”
"Bethleemul dobrogean, in fiecare an pe 30 noiembrie."
Prima biserica crestina de la noi. Aici, in decursul
anilor, s-au savarsit numeroase minuni, vindecari miraculoase, iar puterea
sfintitoare a pesterii, calitatea curativa a apelor si slujbele pline de har
ale cuviosilor parinti au facut din aceasta zona unul dintre cele mai venerate
locuri crestine din tara noastra, ca la un adevarat Bethleem al romanilor.
Despre cum a fost descoperita pestera nu se stiu prea multe, deoarece Dobrogea
a fost timp de 400 de ani, pana la Razboiul de Independenta din anul 1877, sub
stapanire otomana.
Ceea ce se stie sigur insa, este urmatoarea intamplare petrecuta in anul 1918,
an in care un mare avocat din Constanta, pe nume Jean Dinu, in timp ce era in
calatorie prin aceasta zona, in urma unui vis care s-a repetat, a descoperit
Pestera Sfantului Apostol Andrei intr-o stare deteriorata.
Pestera era inconjurata de padure, copacii ajungeau pana aproape de intrarea in
pestera, intrarea era mult mai mica iar inauntru crescusera buruieni, nu locuia
nimeni aici in pestera. Dupa ce a curatat pestera a construit un mic corp de
chilii.
In apropiere se mai gaseste si Izvorul Sfantului Apostol Andrei. Traditia spune
ca atunci cand Sfantul Apostol Andrei a ajuns aici, in aceasta zona nu exista
apa. Atunci a lovit cu toiagul in stanca si a izvorat apa si se pastreaza
Izvorul Sfantului Apostol Andrei ca marturie pana in zilele noastre, nesecand
niciodata.
Sfantul Apostol Andrei era fiul lui Iona pescarul din cetatea
Betsaidei de pe malul lacului Ghenizaret. Era fratele Sfantului Apostol Petru
si era din aceeasi cetate cu Sfantul Apostol Filip. Sfantul Apostol Andrei a
fost mai intai ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul impreuna cu Sfantul Apostol
si Evanghelist Ioan.
Dupa patimile Mantuitorului, dupa Rastignire, dupa Inviere, Inaltare si
Pogorarea Sfantului Duh, Sfintii Apostoli au tras la sorti fiecare in ce zona
sa propovaduiasca credinta. Astfel Sfantului Apostol Andrei i-au cazut sorti sa
propovaduiasca in general in tarile din jurul Marii Negre, aici incluzand si
Scythia Minor din acea vreme sau Dobrogea de astazi.
Sfantul Apostol Andrei a ajuns in cetatea Tomisului, cum se numea atunci
Constanta de astazi, intre anii 60 si 63. Cetatea fiind foarte aglomerata si am
putea spune, intr-o oarecare masura, de frica romanilor care pe atunci ii
prigoneau pe crestini, ei deja facandu-si prezenta in Tomis, Sfantul Apostol
Andrei impreuna cu doi ucenici pe care i-a ales din cetate si care cunosteau
foarte bine zona Dobrogei s-a retras aici la aceasta pestera.
Dupa ce i-a botezat pe primii crestini, pe primii martiri, daca vreti, ai
Dobrogei, de aici impreuna cu cei doi ucenici a plecat si a propovaduit
credinta in toata Dobrogea, pestera fiind folosita am putea spune noi ca
"sediu".
De aici Sfantul Apostol Andrei a plecat spre regiunile Ucrainei si Kievului de
astazi. Dar acolo, spre deosebire de poporul dac, a intampinat foarte mari
greutati deoarece a intalnit un popor salbatic, mai bine zis triburi care l-au
tinut inchis si care l-au batut atat de tare pe Sfantul Apostol incat erau
strujite sau erau sfaramate toate madularele trupului. Dar noaptea, venind
Mantuitorul si vindecandu-l, scotandu-l din temnita, a doua zi Sfantul Apostol
Andrei era din nou sanatos in cetate. Vazand toate acestea, numai asa, acei
salbatici au crezut in cuvantul spus de Sfantul Apostol Andrei.
Intorcandu-se din zona Kievului iarasi in Dobrogea si vazand ca aici toate
lucrurile sunt bune Sfantul Apostol Andrei a plecat de-aici spre sudul
peninsulei balcanice, mai precis a ajuns la Patras, in Grecia unde a fost
rastignit pe o cruce in forma de X.
- Moaste: particele de la Sf. Ap. Andrei, Sf. Zotic, Atal, Camasie,
Filip, Epictet si Astion.
- MANASTIREA “Sfantul Ioan Botezatorul“ LIPNITA
Mănăstirea
Sf. Ioan Botezătorul – Lipniţa a luat fiinţă în noiembrie 2004 şi are hramurile
„Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” şi „Sf. Mucenic Dasie”. Orice
lucru făcut pentru Dumnezeu cere jertfă, astfel încât şi noua mănăstire a
pornit de la un simplu grajd amenajat, donat de domnul Danciu Stelian, locuinţă
care a folosit timp de mai mulţi ani atât ca paraclis, cât şi ca un corp de
chilii pentru mica obşte de maici adunată aici. O mare bucurie a fost
pentru noua mănăstire ziua de 6 iulie 2006, când Înaltpreasfinţitul Ilarion,
Mitropolit de Silistra (Bulgaria), neuitându-se la sărăcia micului aşezământ
monahal de curând înfiinţat, a dăruit acestuia o părticică din moaştele
Sfântului Mucenic Dasie. De asemenea, cu ocazia sfințirii bisericii în data de 29 august 2014,
mănăstirea a primit din Sf. Munte Athos o copie a icoanei Maicii Domnului
Trihirusa.
În biserica mănăstirii se mai află spre închinare şi o părticică
din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul şi din moaştele Sfântului Onufrie cel
Mare, precum și părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, Sfântului Ierarh Ciprian,
Sfântului Andrei Criteanul, Sfintelor Mari Mucenițe Ecaterina și Varvara, Sfintelor Mucenițe Tatiana, Marina și Haritina, Sfântului Ioan Damaschin, Sfintelor
Cuvioase Macrina și Singlitichia. De
asemenea mănăstirea a fost binecuvântată de Dumnezeu și prin primirea unei părticele din lemnul Sfintei
Cruci, precum şi prin aducerea din Rusia a unei copii a icoanei făcătoare de
minuni „Maica Domnului – Potoleşte întristările noastre”.
În cadrul așezământului funcționează un atelier de croitorie și broderie bisericească în care maicile confecționează veşminte preoţeşti, acoperaminte pentru biserică,
epitafe şi multe alte obiecte menite să împodobească Casa lui
Dumnezeu. Mănăstirea numără în prezent 12 viețuitoare.
- MANASTIREA “Izvorul Tamaduirii, Sfanta Parascheva” DERVENT
Mănăstirea
Dervent este cunoscută ca loc de tămăduire trupească şi sufletească. Dobrogea,
pe care romanii o numeau Sciţia Mică, a fost cea dintâi provincie a ţării
noastre care a intrat în legătură directă cu creştinismul, prin propovăduirea
Sfântului Apostol Andrei. Mărturie avem până astăzi Izvorul Tămăduitor pe care
Sfântul l-a făcut să apară lovind în pământ cu toiagul, şi în care a botezat.
Începând prigoana împotriva creştinilor, pe locul unde acum se află biserica
mănăstirii, au fost martirizaţi patru creştini – un preot şi trei fecioare – al
căror nume nu ne sunt cunoscute. Pe locul martirajului lor au apărut
patru cruci de piatră, care s-au dovedit a fi vindecătoare de neputinţe
trupeşti şi sufleteşti.În secolul X d.Hr. odată cu ridicarea cetăţii bizantine
Păcuiul lui Soare, în preajma crucilor s-a înfiinţat o mănăstire care avea şi
trei schituri în împrejurimi, dar care în anul 1033 este distrusă în urma
năvălirii pecenegilor. După ocuparea Dobrogei de către turci aceste locuri
intră în proprietatea paşei de Silistra, Ahmet Bei, care auzind de Crucile de
Leac a hotărât ca acestea să fie ocrotite. Trecând mult timp, un descendet al
acestui paşă distruge două dintre cruci, iar celorlalte le rupe braţele.În
jurul anului 1885 ciobanul satului Coslugea, surdo-mut din naştere, se vindecă
prin minune, adormind lângă cruci. În anul 1923 P.S. Ilarie al Tomisului
înfiinţează aici o mânăstire, donatorii terenului fiind Parascheva
Gheorghiu din Ostrov şi Olimpia Andreevici din Coslugea.Pe 6 februarie 1934
arde paraclisul până la temelie, şi prin minune, nici o icoană nu a fost atinsă
de foc. Ele se păstrează în muzeul mănăstirii.
La 5 Iulie 1936, Î.P.S. Gherontie al Tomisului pune piatra de temelie a
actualei biserici care s-a ridicat după proiectul arhitectului N. Săndulescu.
Biserica a fost concepută cu trei altare, absida stângă adăpostind Sf. Cruce
făcătoare de minuni, având hramul Înălţarea Sf. Cruci. Biserica a fost
sfinţită pe 13 septembrie 1942, dată în care, precuviosul părinte Elefterie
Mihail a fost ridicat la treapta de protosinghel şi hirotesit stareţ „cu baston
şi sfântă cruce”. În anul 1959, prin Decretul 410, mănăstirea a fost închisă.
Din anul 1970 a funcţionat ca biserică de mir a satului Galiţa, iar clădirile
mănăstirii au fost folosite de I.A.S. Ostrov până în anul 1990.
Părintele stareţ Elefterie Mihail se reîntoarce la mănăstirea Dervent pe 2
Februarie 1990, redeschide mănăstirea şi pe 12 mai 1990 se mută la Domnul,
fiind înmormântat lângă biserică, în partea dreaptă a sfântului altar.
În biserică, în partea dreaptă se păstrează spre închinare Icoana făcătoare de
minuni a Maicii Domnului. Ea a fost transmisă din generaţie în generaţie în
cadrul unei familii româneşti din Cadrilater. Odată cu cedarea acestei
regiuni Bulgariei, membrii acestei familii vor emigra spre ţinuturi care
continuau să aparţină României. În graba plecării, ei au împachetat numai
strictul necesar, fără icoană, dar au auzit un glas care venea dinspre aceasta
şi care a repetat de trei ori: „Dar pe mine nu mă luaţi?”. Uimiţi de această
minune, au luat icoana cu ei. Venind dinspre Silistra, drumul lor trecea pe
lângă Mănăstirea Dervent, unde au hotărât să înnopteze şi, participând la
slujbă şi văzând mulţimea de bolnavi care-şi căutau aici vindecarea, au donat
icoana starețului mănăstirii,
părintele Elefterie Mihail. Icoana aparține
cronologic începutului de veac XIX (1820). Pictura vădeşte influenţe
stilistice orientale, suprapuse pe varianta iconografică bizantină a
Glicophilousiei „Maica Domnului a tandreţei și a iubirii materne”. Fecioara strânge la piept cu ambele mâini
trupul Pruncului, Care-şi întoarce faţa spre privitor, deşi mainile-I sunt
orientate spre Maica Sa.
Din 14 septembrie 1991 până pe 1 august 1998 stareţ al mănăstirii a fost
arhimandritul Gheorghe Avram, în timpul căruia s-a ridicat corpul de chilii şi
stăreţia. Pe data de 28 octombrie 2011, Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscop al
Tomisului, a oficiat slujba de punere a pietrei de temelie pentru construirea
unei noi biserici, închinată Sfântului Iachint de Vicina.
- Crucea de leac de la Dervent
-
MANASTIREA „Adormirea Maicii Domnului“ ADAM
Situată în
satul Adam, comuna Drăguşeni, pe un deal care domină întreaga localitate,
Mănăstirea Adam este una dintre cele mai importante sihăstrii vechi, din
întreaga zonă de sud a Moldovei.
Tradiţia locală, neconfirmată istoric, afirmă că prima aşezare monastică a fost
întemeiată în părţile Adamului pe la mijlocul secolului al XVI-lea când un
călugăr venit din răsărit a arătat unui cioban înstărit din codrii acestor
locuri o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, propunându-i să ridice
aici un schit. Aşa s-ar fi construit, se pare, o primă bisericuţă din lemn, cu
hramul „Tuturor Sfinţilor”. Documentele istorice unanim recunoscute afirmă,
însă, că mănăstirea a fost ctitorită de căpitanul Adam, la mijlocul secolului
al XVII-lea, biserica fiind sfinţită la 14 octombrie 1652.
La 1685, Mitropolitul Sava şi marii boieri confirmă dorinţa ctitorilor şi
a egumenului Leontie ca mănăstirea să fie închinată Muntelui Sinai. Mai târziu,
la 5 iulie 1759, egumenul Iorest Movilă scrie domnitorului Teodor Calimach că,
după ample lucrări de refacere, hotărăşte să închine această mănăstire
Mitropoliei de la Iaşi, deoarece părinţii din Sinai nu o considerau
trebuincioasă. Domnitorul va întări această închinare printr-un document din 12
august 1759.
În urma cutremurului din 1802, vechea biserică s-a prăbuşit, actuala biserica
fiind ridicată până în anul 1813, la câţiva metri distanţă de cea veche,
prin stăruinţa stareţilor Ioanichie Greceanu şi Metodie Gociu. După 1820
mănăstirea este transformată în mănăstire de maici. La 1826, din motive
neelucidate, maicile de la Adam au fost strămutate la mănăstirea Floreşti, jud.
Vaslui, călugării de acolo fiind aduşi la Adam, dar în 1835 se revine asupra
acestei decizii, Adam-ul rămânând mai departe mănăstire de maici. După revenirea
de la Floreşti, stareţa mănăstirii, Xenia Cuza, mătuşa domnitorului Al. I.
Cuza, era înconjurată de o obşte de 62 de monahii şi surori, numărul
vieţuitoarelor crescând mereu şi ajungând în vremea secularizării la 148.
La 1864 mănăstirea este deposedată de averile sale, rămânând cu mici
suprafeţe de teren, insuficiente pentru acoperirea nevoilor curente. Statul se
obliga să plătească o parte din cheltuielile de întreţinere, dar
viaţa de obşte este practic desfiinţată, maicile fiind nevoite să se întreţină
singure.
Biserica a fost grav avariată la cutremurul din 1869, precum şi la cel din
1940, când i s-au prăbuşit turla şi clopotniţa. După realizarea lucrărilor
de consolidare, lăcaşul de cult a fost resfinţit de Episcopul Huşilor, Grigore
Leu, la 15 august 1946.
Mănăstirea Adam a fost una dintre cele mai importante centre monahale din
întreaga ţară în secolele XIX şi XX, la 1943, de exemplu, vieţuind aici
152 de maici şi surori, având 10 preoţi şi 12 cântăreţi. Pe lângă mănăstire
funcţiona, încă din secolul al XVII-lea, o şcoală românească. În 1918 este
înfiinţată o şcoală de fete, cu învăţătoare plătite de stat, dar administrată
de personal monahal, iar în 1922, o şcoală de industrie casnică, pentru
surorile din mănăstire şi tinerele din zona respectivă. Atelierele de covoare
şi ţesături ale mănăstirii, înfiinţate în 1850, erau vestite în epocă, ele
devenind, după 1948, cooperativa de producţie „Cooperatorul”. Între 1860 şi
1885, mănăstirea a administrat şi un spital de boli neuropsihice, care
funcţiona în apropiere, mutat apoi la Socola, în Iaşi.
Desfiinţată la 1960, mănăstirea este reînfiinţată la iniţiativa
Înaltpreasfinţitului Casian al Dunării de Jos şi funcţionează cu obşte de
călugări între 1991-2001, când redevine mănăstire de maici. După această dată,
întreaga activitate se revigorează, realizându-se consolidarea bisericii,
restaurarea picturii, construcţia unui nou şi modern corp de chilii,
alimentarea cu apă curentă şi amenajarea anexelor gospodăreşti.
Rolul spiritual al Mănăstirii Adam de-a lungul istoriei este unul de
primă mărime. Puţine sunt mănăstirile care s-au bucurat de o atât de mare
căutare şi apreciere, un element deosebit de important fiind prezenţa la Adam a
„Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni“. Evlavia credincioşilor faţă „Sfânta“,
cum îi spun localnicii, cererile de pelerinaje ale icoanei prin oraşele şi
satele din tot sudul Moldovei, minunile şi vindecările aduse de icoană sunt
constante ale istoriei mănăstirii de-a lungul timpului. Se adaugă şi prezenţa
raclei cu sfintele moaşte ale mai multor sfinţi, adusă de la Ierusalim, în
1857, de către arhimandritul Epifanie.
De Mănăstirea Adam este legat şi numele Sfântului Rafail de la Agapia
Veche, recent canonizat, născut în jurul anului 1560, în localitatea Bursucani,
situată în imediata apropiere a mănăstirii. Sfântul Rafail a deprins de la
călugării răspândiţi prin codrii Adamului primele noţiuni ale credinţei
ortodoxe şi dorul după viaţa sihăstrească. Conform tradiţiei, ucenici ai
sfântului au ridicat în satul de obârşie al acestuia, la sfârşitul veacului al
XVIII-lea, Schitul Zimbru, care a existat până la 1940, dependent de lavra de
la Adam.
DE RETINUT!
* Locurile se
ocupa in ordinea achitarii avansului de cel putin 500 lei si diferenta cu 14
zile inainte de data plecarii.
* Tinuta decenta la intrarea in manastire.
* Conducatorul de grup poate modifica ordinea obiectivelor.
INSCRIERI: 0755095193
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu