30 mai - 1 iun. Rusaliile in Maramures

PRET: 799 LEI

Servicii incluse: 
- transport: minibus sau autocar
- cazare la pensiune 3*, în camere duble / triple;
- mic dejun;
- însoțitor grup.
Nu sunt incluse in pret: 
- intrările la obiective: telescaun Cascada Cailor, MOCANITA,  Cimitirul Vesel, Memorialul Durerii (daca se doreste), Muzeul Satului Maramuresan;
- cheltuielile personale;
- mesele netrecute în program. 

ITINERAR: Iasi - Pascani - Gura Humorului - Manastirea Prislop (MM) – Borsa – Cascada Cailor – Manastirea Moisei – Manastirea Dragomiresti - MOCANITA - Manastirea Barsana - Sighetu Marmatiei - Manastirea Sapanta Peri - Cimitirul Vesel - Memorialul Durerii  - Muzeul Satului Maramuresan– Iasi. 

ZIUA 1. IASI – ora 6.00.

- MANASTIREA “Schimbarea la Fata” PRISLOP – MARAMURES

    Mănăstirea cu hramul Schimbarea la Faţă din Pasul Prislop este una din cele 28 de mănăstiri care există în judeţul Maramureş. Lăcaşul de cult a fost ridicat pentru a cinsti şi a aduce pace sufletească eroilor căzuţi în cele două războaie Mondiale. O parte din aceşti eroi sunt îngropaţi în cimitirul din apropierea mănăstirii. Legenda locului vorbeşte despre faptul că, înainte de amenajarea acestui cimitir, cei care treceau Pasul Prislop spre Suceava puteau auzi strigătele de ajutor ale soldaţilor căzuţi la datorie în cele două conflagraţii mondiale. Ca şi mănăstire, lăcaşul de cult din Pasul Prislop, potrivit declaraţiilor făcute de ieromonahul Celestin, există din anul 2008, initial aici fiind vorba despre un schit (2007). “Locul s-a sfinţit la Hora de la Prislop din anul 1999. Mănăstirea există datorită cimitirului care se află aici, cimitir unde sunt îngropaţi soldaţi din cele două războaie mondiale. Aici în zonă exista un spital militar, atât în Primul Război Mondial, cât şi în al Doilea. Pe locul unde se ţine acum Hora de la Prislop se aflau înainte tranşee şi buncăre. Acum la această mănăstire se află patru vieţuitori. Are trei hramuri, Sfânta Treime, Schimbarea la Faţă şi acum Sfântul Antonie cel Mare”, a declarat Ieromonahul Celestin. Acesta a mai adăugat că întemeietorul acestui lăcaş de cult este Timiş Dumitru din Borşa, care, alături de alţi borşeni, a început construcţia propriu-zisa. Viaţă grea în vârf de munte Ieromonahul Celestin a recunoscut că viaţa în vârf de munte nu este una pentru toată lumea. Iarna ţine câteva luni bune aici. Pentru a câştiga un venit, cei patru vieţuitori de aici toamna culeg fructe de pădure, de la afine, zmeură la alte fructe de pădure care sunt transformate apoi în dulceţuri sau siropuri. Pe perioada caldă se culeg ciuperci, iar pe perioada iernii se încercă obţinea de venituri pentru mănăstire prin crearea unor figuri din ceară, lumânări. Scurtă istorie Cimitirul militar din Mănăstirea Prislop a fost ridicat pe locul unde au fost găsite oseminte ale soldaţilor din cele două războaie mondiale. “În Pasul Prislop a fost un teatru de operaţiuni militare foarte important. Au fost şi o serie de confruntări în Al Doilea Război Mondial între Antanta şi Tripla Înţelegere. Acolo sunt oseminte ale soldaţilor români, polonezi, ruşi şi germani. 

- CASCADA CAILOR

    Cascada Cailor este situată în apropiere de stațiunea turistică Borsa, în partea de Nord-Est a Munților Rodnei. Apa adunată într-un circ glaciar se scurge peste un abrupt calcaros numit ˝Podul Cailor˝, în mai multe trepte, rezultând cea mai mare cascadă din România. Se află la altitudinea de 1300 m iar căderea de apă este de 90 metri. Cascada este accesibilă din mai multe direcții, dinspre Borșa-Complex cu telescaunul, sau pe jos, sau dinspre zonele mai înalte ale Munților Rodnei. 
    Conform legendei, Muntele Piatra Rea datorită păşunilor sale întinse era locul preferat al localnicilor pentru a ţine din primăvară până în toamnă "stavele" (hergheliile) de cai. Insă acest rai al cailor nu era chiar aşa de liniştit. Din când în când ursul incerca să îşi găsească o pradă uşoară din zecile sau chiar sutele de cai de pe munte. Însă într-un loc deschis şansele ursului erau slabe.  Aşa că ursul de obicei încerca să incolţească cai deasupra prăpăstiilor de la actuala Cascada a Cailor. Aici sărmanele animale nu aveau altă soluţie decât să se arunce în hău, astfel ursul având câştig de cauză. Într-o noapte întunecată, fără vizibilitate şi cu o furtună de proporţii, ursul a venit din nou să îşi aleagă o pradă. Speriaţi de fulgere şi de atacul neaşteptat al ursului, animalele au luat-o la goana, direct spre prăpastie. Unii dintre ei au scăpat dar o mulţime de animale au căzut în prăpastie, ursul alegându-se după spusele localnicilor cu vreo 15 cai.De atunci localnicii marcaţi de eveniment au început să foloseasca numele de Cascada Cailor. Dar nu numai cascada a primit acest nume. Muntele se numeşte Muntele Cailor, circul glaciar a fost denumit Podul Cailor iar pârăul care se prăvăleşte jos pe abrupturi se numeşte Izvorul Cailor.

- MANASTIREA “Adormirea Maicii Domnului” MOISEI

    Potrivit traditiei locale, asezata intr-o inscriptie, pe peretele nordic al bisericii actuale, primul locas monahal din Moisei a fost ridicat de catre credinciosii Moise Coman si sotia sa, Dochia, in jurul anului 1599.
Potrivit traditiei, cei doi crestini au ridicat locasul in amintirea fiului lor, plecat in Basarabia, pentru a se casatori, care insa nu s-a mai intors niciodata. Pentru a fi ocrotit, oriunde s-ar fi aflat, viu sau mort, parintii sai au hotarat sa ridice o manastire.
    Cand au terminat biserica, un monah de la Manastirea Putna s-a oprit langa aceasta, adunand ajutoare pentre refacerea manastirii amintite, care fusese pradata de tatari. Acest monah, Grigorie, s-a dovedit a fi tocmai fiul celor doi, care intrase in monahism, in Manastirea Putna.
In urma insistentelor parintilor sai, monahul a ramas in satul Moisei, unde a pus bazele unui locas monahal, in jurul bisericutei deja zidite. Manastirea Moisei a fost sfintita in ziua de 25 august 1672, cand s-a praznuit si hramul acesteia, adica Adormirea Maicii Domnului, de catre Sfantul Ierarh Sava Brancovici, Mitropolitul Ardealului.
    Complexul monahal de la Moisei este alcatuit, astazi, din mai multe cladiri: biserica veche, din lemn; biserica noua, din caramida; Altarul de vara; staretia, arhondaricul etc. Biserica cea veche, sfintita in anul 1672, a fost metoc al Manastirii Putna. Aceasta a fost restaurata intre anii 1928-1929, cand i s-a asezat o temelie noua; mai apoi, prin anul 1972, bisericutei i s-a innoit acoperisul si turla. Noua biserica, din zid, a fost construita intre anii 1910-1911, in stil neoclassic.
    Biserica cea veche a manastirii este de mici dimensiuni, ea fiind construita din barne de lemn de molid, pe o temelie de piatra. Pridvorul deschis al bisericii se sprijina pe patru coloane. Deasupra pronaosului se inalta o mica turla, cu doua ferestre mici.
    Altarul cel vechi este construit in forma de pentagon, avand trei ferestre mici. Catapeteasma este construita tot din barne. Naosul are o bolta semicirculara, fiind luminat de patru ferestre mici. Pronaosul, despartit de naos printr-un perete din barne, nu are ferestre.
    Pictura vechii bisericute dateaza inca din anul 1699, fiind cea originala, realizata pe panza. Peste aceasta, prin anul 1871, a fost asezata o noua pictura, pe strat de gips. Ambele se pastreaza in mod fragmentar.
    Biserica cea noua a manastirii, inalta de 35 de metri, este zidita din piatra si caramida, in forma de cruce, avand o lungime de 28 de metri si o latime de 8 metri. Altarul acesteia este semicircular, in interior, si hexagonal, in exterior.
    Noua biserica a fost zugravita in intregime in fresca, intre anii 1982-1985, de catre pictorul Flesariu Pantelimon, din localitatea Suslanesti, judetul Arges, unul dintre ucenicii pictorului Belizarie. Pe fatada peretelui vestic sunt zugravite mai multe icoane: Adormirea Maicii Domnului, Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, cei doisprezece Apostoli si Judecata de Apoi.
In interiorul noii biserici apare o scena deosebita, chiar unica: Sfantul Ierarh Sava Brancovici, cel care a sfintit biserica veche, apare tinand in mana modelul bisericutei, in vreme ce in fundal apare zugravita Manastirea Putna, sfintita in anul 1470.
    Manastirea Moisei a indeplinit un rol de seama in apararea dreptei credinte, in Maramures, mai ales prin faptul ca aceasta avea stranse legaturi cu ierarhii si cu marile centre ortodoxe din Moldova si din Tara Romaneasca. In incinta manastirii a functionat o scoala de invatatura, precum si un atelier de pictura.

- MANASTIREA „Sf. Ilie” DRAGOMIRESTI

     Mănăstirea din Dragomirești renaște odată cu noua biserică de lemn, care îmbogățește spiritual și cultural Maramureșul Istoric.
Aceasta păstrează stilul arhitectural maramureșean, dar aduce o noutate prin legarea altarului de vară de corpul acesteia. Lăcașul de cult poartă hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
    Istoricul mănăstirii începe în anul 1923 când Ieromonahul Pimen a pus bazele construirii vechiului așezământ monahal la poalele Munților Tibleș, aproape de izvorul Prihodiștii, afluent pe dreapta a Văii Baicului.
    Un incendiu, în noaptea de 15 octombrie 1949 a mistuit vechea mănăstire.
Lucrările de reconstrucție au început în 23 iulie 1951 în baza unui proiect aprobat în august 1950, până în 1954 ridicându-se biserica și casa monahală. În anii următori, mănăstirea a devenit loc de pelerinaj mai ales cu prilejul hramului Nașterea Maicii Domnului.
    Mănăstirea nu a fost reconstruită pe locul inițial. A fost amplasată mai aproape de vatra „satului”, la ieșirea spre Săliștea de Sus. La 1 octombrie mănăstirea a fost desființată. Predată parohiei Baia- Borșa, biserica urma să fie demontată și dusă la noua locație. A rămas însă pe loc, în așteptarea unor vremuri mai bune.
    Lucrările la noua biserică, care constituie o adevărată operă de artă, au început în anul 2012.
    La demisol a fost amenajat un spațiu pentru oficierea slujbelor în anotimpul rece. În partea de sus a bisericii lucrările nu au fost încă finalizate.
În biserica de la demisol se păstrează o icoană făcătoare de minuni, care a supraviețuit incendiului. Icoana are ca particularitate piciorul stâng al      Mântuitorului în formă de palmă. De asemenea, Mântuitorul este îmbrăcat în costum popular maramureşean.
    Detaliile sculptate în lemnul din care este construită noua biserică te pot surprinde. Îți dezvăluie cât de profund este Maramureșul.

Cazare: Viseu de Sus

ZIUA 2. Ora 8.00 Mic dejun

- MOCANITA
Numită adesea „Mocăniţa de pe Valea Vaserului“, Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus se află chiar în nordul României, la graniţa cu Ucraina şi reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cultural. Pe o rută de aproape 60 kilometri distanţă circulă – pe lângă locomotive Diesel – până astăzi locomotive cu abur înfocate cu lemn, lucru prin care CFF Vişeu de Sus (prescurtare de la Calea Ferată Forestieră) devine cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră adevărată, care funcţionează cu abur.
Linia care a fost construită dupa ecartamentul austro-ungar de 760mm, duce într-o vale de o sălbăticie fermecătoare, de-a lungul râului Vaser, peste poduri şi prin tunele. Calea ferată trasează o zonă împădurită enormă, unde nu există drumuri sau sate, ci este locuită doar de urşi şi lupi.
Utilizarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului s-a iniţiat de la începutul sec. al XVIII-lea, sub imperiul austro-ungar. Coloniştii vorbitori de limba germană au pătruns primii în pădurile virgine şi cu ajutorul plutăritului au adus lemnul tăiat la gaterele din Vişeu de Sus.
În 1932 s-a început construcţia la Calea Ferată Forestieră, care în comparaţie cu plutăritul însemna un enorm progres tehnic.
Căile ferate forestiere s-au răspândit în acea vreme în toată Europa, în special în zona carpatică. Principiul lor de funcţionare era simplu: urmând cursul râului, a fost necesară o rază îngustă a curbelor (de aceea calea ferată are ecartament îngust); era în aşa fel organizat încât trucurile goale pentru lemn erau trase de locomotivele mici în sus, pe când trenurile cu mare încărcătură coborau la vale, înspre gater, doar din când în când ajutate de locomotive şi înfrânate.
Deşi în majoritatea ţărilor europene, cel mai târziu după anul 1945 căile ferate forestiere au fost înlocuite cu drumuri forestiere, în România acestea s-au menţinut destul de mult.
În 1970 administraţia silvică publică se practica pe o distanţă de peste 3000 km, până în anul 1986 România chiar a mai fabricat noi locomotive cu abur pentru căile ferate forestiere şi în 1989 încă au mai existat peste 15 căi ferate forestiere cu puţin peste 1000 km de şină.
Schimbările economice de după ’90 au avut efecte fatale asupra CFF-urilor naţionale de atunci: pe parcursul a câtorva ani au fost toate scoase din funcţiune, demontate, locomotivele şi vagoanele date la fier vechi sau vândute. Singura cale ferată forestieră care astăzi mai funcţionează este Mocăniţa de pe Valea Vaserului. Ea îşi îndeplineşte până astăzi scopul său iniţial de cale ferată forestieră, transportul lemnelor.
Exploatarea feroviară este realizată din anul 2003 de firma română R.G.Holz Company S.R.L., căreia îi aparţine de asemenea şi suprafaţa depoului şi majoritatea vagoanelor şi locomotivelor. La fel ca şi înainte, calea ferată şi o mare parte din pădurile de pe Valea Vaserului sunt în proprietatea statului.
Valea Vaserului, care măsoară 50 km din Vişeu de Sus până la staţia terminală Comanu, nu se poate compara cu nicio altă vale din Carpaţi. Ea cuprinde o zonă împădurită enormă, care până la taberele muncitorilor nu este locuită şi singura cale de acces o reprezintă calea ferată forestieră. Ca şi zonă ce face parte din Parcul Natural „Munţii Maramureşului“, Valea Vaserului se află sub protecţie europeană, utilizarea ei forestieră este însă permisă; obligaţiile ecologice asigură faptul că pădurea va fi conservată la capacitatea ei actuală.
Pornind din Vişeu de Sus spre pădure, există aprox. 8 km de drum neasfaltat, presărat cu case. În Delta-Novăţ, acolo unde şina formează un triunghi pentru bifurcaţie, calea ferată se ramifică la dreapta pe o distanţă de aproape 7 km spre Valea Novăţ, iar la stânga, de-a lungul râului Vaser, continuă magistrala spre Comanu. Prin Cozia, Botizu, Făina şi până la Comanu, calea ferată trece printr-o zona spectaculoasă din punct de vedere al peisajului: regiuni înguste ale defileului, poleite cu stânci, văi şopotitoare, coloritul vesel al pădurii diversificate, trei (!) tuneluri scurte înainte de Botizu. În Făina, mai sus de gară se poate vizita o capelă construită de coloniştii austrieci, închinată Prinţesei Elisabeta. 

Un traseu durează (dus-întors) aproximativ 6 ore.
Bilet Standard Mocănița : 136 lei Adult, 126 lei Student/Pensionar, 95 lei Elev (3-18 ani).

- MANASTIREA “Soborul celor 12 Apostoli” BARSANA

    Asezata pe Valea Izei, este o icoana a sufletului crestin ortodox maramuresean, o speranta pentru un viitor binecuvantat, este un loc sfant und e natura se uneste cu Biserica in Liturghie cosmica. 
    Istoricul acestei manastiri incepe cu o sihastrie, care a existat in Valea Slatinei, in locul numit La Parul Calugarului. Este greu de stabilit data la care a luat fiinta aceasta sihastrie, totusi traditia spune ca manastirea din Valea Slatinei a fost "mai veche, mai mare si mai importanta decat cea din Humana".
    Viata monahala in sihastria din Valea Slatinei se pierde in negura vremurilor, inceputul ei poate ca a avut loc in secolul al XIII-lea sau in primii ani ai secolului al XIV-lea. Cu timpul, in jurul acestei sihastrii s-au adunat calugari si frati, care si-au facut acolo chilii si biserica de lemn si asa cum s-au petrecut lucrurile cu majoritatea manastirilor de pe teritoriul romanesc, si aici, modesta sihastrie a devenit manastire.
    La Parul Calugarului, manastirea era foarte izolata, se afla adancita intr-o padure de foioase de pe un deal situat la mare departare de localitate. Accesul la manastire era ingreunat si din cauza raului Iza, peste care nu exista o punte de trecere in apropiere. De aceea, in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, manastirea a fost mutata din Valea Slatinei intr-un loc din dreapta Izei, numit pe atunci Podurile Stramtorii, iar dupa mutarea manastirii in acest loc, platoul a primit numele Podurile Manastirii.
    Dupa traditie, mutarea manastirii a fost facuta de catre un voievod, iar acesta nu putea fi altul decat Balcu Voda care a condus Tara Maramuresului timp de treizeci de ani fiind ultimul mare voievod al Maramuresului. In sprijinul acestei ipoteze pledeaza si faptul ca voievozii Balcu si Drag erau buni crestini ortodocsi si ctitori de asezaminte sfinte; printre altele, ei au ridicat manastirea Peri la rangul de stavropighie patriarhala, au construit biserica de piatra de la manastirea Peri iar in 1364 au ctitorit biserica din Deal de la Ieud, care in traditie poarta numele voievodului Balcu - Biserica Balcului.
    Voievozii Balcu si Drag, carora li s-au alaturat si boierii din sat, au inzestrat manastirea cu terenuri arabile, fanete, paduri si alte bunuri, fiind in acest fel ctitorii manastirii iar Manastirea Barsana poate fi numita, pe drept cuvant, manastire voievodala.
    Din anul 1735, cand episcopul Maramuresului Dosoftei Teodorovici, care isi avea resedinta la Manastirea Uglea, a fost asasinat, pana in 1740, cand episcop al Maramuresului era Gavril Stefanca de Barsana, resedinta Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului a fost la Manastirea Barsana. Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului a fost desfiintata, oficial, in 1740, dar si dupa aceasta data preotii, calugarii si credinciosii maramureseni au ramas statornici in credinta stramoseasca.
    In timpul actiunilor uniatiei din jurul anului 1700 si perioadei care a urmat, Maramuresul a ramas o adevarata cetate inexpugnabila a Ortodoxiei iar Manastirea Barsana a avut un rol important in apararea legii stramosesti din acea perioada atat de grea din istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Chiar in conditiile presiunilor generate de extinderea oficiala a unirii religioase a romanilor cu Biserica Romei asupra locasurilor de cult ortodox din zona, manastirea va rezista pana la 1791.
    La 12 iulie 1791 manastirea a fost desfiintata, calugarii au fost alungati si s-au refugiat in Moldova la Manastirea Neamt. Atunci manastirea a fost devastata, chiliile si cladirile anexe distruse, averea confiscata: o parte a averii a trecut in proprietatea statului si predata manastirii greco-catolice de la Cernoc iar, alta, inclusiv locul unde a fost manastirea, a devenit proprietate a bisericii parohiale din Barsana.
    Dupa desfiintarea manastirii, pe vatra manastirii n-au dainuit decat biserica si staretia. Pentru a feri biserica de profanare si distrugere, credinciosii din Barsana au mutat-o, in 1806, chiar in vatra satului, in locul numit Podurile Jbarului, unde se mai poate vedea si azi. O data cu mutarea bisericii, a fost dusa in sat si staretia. In aceasta casa a functionat scoala confesionala romaneasca in timpul renumitului dascal Fabian.
     Atunci, s-a pus problema readucerii bisericii si staretiei pe locul de odinioara si reinfiintarea manastirii, dar a urmat Dictatul de la Viena care a destramat si aceste vise. Dupa al doilea razboi mondial a urmat regimul comunist ateu, care se opunea infiintarii de noi manastiri. Astfel dorinta aceasta s-a tot amanat, dar niciodata nu s-a stins.
    Reinfiintarea manastirii, o nazuinta mai veche a credinciosilor, nu s-a putut concretiza decat dupa 1989, cand barsanestii au luat hotararea sa ridice o noua manastire pe locul unde a fost cea veche si, in 1991, au adunat materialul lemnos pentru biserica.
    In 1992, Prea Sfintitul Justinian, intaistatatorul Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, insotit de un grup de preoti si diaconi, a vizitat locul unde a fost Manastirea Intrarea Maicii Domnului in Biserica. S-a oprit pe locul unde, in urma cu cateva sute de ani, a fost vechea biserica, a ingenunchiat cu adanca evlavie, a rostit o rugaciune chemandu-i ca mijlocitori pe Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures si pe episcopul Gavril Stefanca, s-a ridicat si a spus ca crede ca aici se va ridica o noua manastire.
    In 1993, Prea Sfintitul Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului a sfintit piatra de temelie a noii biserici a manastirii. S-a stabilit ca manastirea va avea hramul Soborul Sfintilor 12 Apostoli. In ziua de miercuri, 30 iunie 1993, s-a praznuit pentru prima data hramul noii manastiri. In aceeasi zi, in cuvantul de invatatura adresat multimii de credinciosi, Prea Sfintitul Justinian a amintit hotararea ca la Barsana va fi manastire de maici.
    In ziua de joi, 30 iunie 1994, asa cum rezulta si din insemnarea de pe Sfanta Evanghelie, a fost sarbatorit hramul manastirii. Liturghia arhiereasca a fost oficiata de Prea Sfintitul Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi. In acest cadru sarbatoresc, Prea Sfintitul Justinian a prezentat-o pe monahia Filofteia Oltean ca viitoare stareta a manastirii. Totodata diaconul Ioan Stoica a fost hirotonit intru preot si a fost numit, in mod provizoriu, preot slujitor al manastiri. 

Cazare: Pensiunea Dupa apa la Razvan - Sighetu Marmatiei 

 Ziua 3. Ora 8.00 - Mic dejun.

- MANASTIREA “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” SAPANTA PERI

    Manastirea Sapanta Peri a fost infiintata in anul 1997, in hotarul satului Sapanta, din dorinta de a reinnoda traditia istorica a vechii Manastiri Sfantul Mihail, din Peri - Maramures, astazi pe teritoriul Ucrainei. Distrusa la inceputul secolului al XVIII-lea, Manastirea Peri a constituit un important centru bisericesc si cultural. Ctitorie a voievozilor Dragosesti, manastirea Sapanta Peri a fost supusa in anul 1391 sub jurisdictia directa a patriarhului de Constantinopol. Ctitorita de parintele paroh Grigore Lutai, Manastirea Sapanta Peri a primit, din anul 2005, o obste de maici, care a continuat lucrarile de constructie incepute anterior.
    Manastirea Sapanta Peri este cea mai inalta biserica din lume,a fost infiintata in anul 1997, in hotarul satului Sapanta, din dorinta de a reinnoda traditia istorica a vechii Manastiri Sfantul Mihail, din Peri - Maramures, astazi pe teritoriul Ucrainei.

- CIMITIRUL VESEL

    Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânța, județul Maramureș, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate și picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective. 
    Ineditul acestui cimitir este diferențierea față de cultura populară, care consideră moartea ca un eveniment trist. S-a făcut ipoteza că Stan Ioan Pătraș s-ar fi inspirat din cultura dacilor, despre care, de la Ovid Densușianu încoace, se predă că socoteau moartea ca un eveniment vesel. Din 1935 datează primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică. 

- SIGHETU MARMATIEI
   Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei constituie un punct de mare interes national, aici dandu-si viata nenumarati detinuti, in perioada comunismului.

- Inchisoarea din Sighet
    Inchisoarea Sighet este una dintre inchisorile "negre" ale comunismului, folosita in mod special pentru exterminarea elitelor Romaniei, atat culturale si nationale, cat si religioase. Inchisoarea a fost construita in anul 1897, de autoritatile austro-ungare, ca inchisoare de drept comun. Intre anii 1918 si 1945, inchisoarea din Sighet a functionat ca inchisoare de drept comun.
    Incepand cu anii 1945-1950, aceasta va deveni un fel de lagar de exterminare. Dupa anul 1945, prin Sighet a inceput a se face repatrierea fostilor prizonieri si fostilor deportati din regiunile Rusiei. In august 1948, inchisoarea a devenit loc de detentie pentru un grup de studenti, elevi si tarani maramureseni.
    Inchisoarea din Sighet era considerata "unitate de munca speciala", ea fiind cunoscuta sub denumirea de "Colonia Dunarea". Aici si-au gasit sfarsitul nenumarati oameni de cultura ai tarii, politicieni, istorici si oameni ai Bisericii. In perioada 5-6 mai 1950, la Sighet au fost adusi peste o sute de demnitari din intreaga tara, majoritatea avand peste 60 de ani. Spre sfarsitul aceluiasi an, in Sighet au fost adusi si multi episcopi greco-catolici si romano-catolici.
       In anul 1955, ca urmare a Conventiei de la Geneva si a admiterii Romaniei in ONU, a avut loc o gratiere, o parte dintre detinutii politici fiind eliberati, transferati sau obligati la domiciul fortat. inchisoarea din Sighet redevine inchisoare de drept comun.
    In anul 1977, inchisoarea din Sighet a fost dezafectata, cladirile ei adapostind, mai apoi, o fabrica de maturi si un depozit de sare.
    Incepand cu anul 1994, in cladirea inchisorii a fost amenajat un muzeu. Tot in aceasta cladire se afla sediul "Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei", cunoscut si ca "Memorialul Durerii din Sighet". Acesta a luat fiinta la initiativa si cu eforturile Fundatiei Academia Civila, al carei presedinte fondator a fost Ana Blandiana. 

- MUZEUL SATULUI MARAMURESAN
     Muzeul se întinde pe o suprafață de 14 hectare. Cuprinde peste 40 de gospodării din întreg Maramureșul Istoric, în total peste 120 de construcții de lemn și instalații tehnice. Printre acestea se numără grajduri, piue, prese de ulei, mori sau fântâni.
     Plimbându-te prin muzeu descoperi mici expoziții în care sunt prezentate diferite îndeletniciri tradiționale precum sculptura în lemn și oieritul.
Casele de lemn din Muzeul Satului Maramureșean
    Majoritatea caselor sunt amenajate în interior cu mobilier original. Acestea au fost construite între secolele XVI-XIX. La fiecare casă este menționat locul din care a fost adusă. Atrag atenția două case. Una construită în anul 1611 din bărne care provin de la un singur trunchi de stejar. Constituie un unicat în România. De asemenea o casă la construcția căreia au fost utilizate bârne provenite de la o biserică. Sunt prezentate și case ale minorităților care locuiesc aici. Printre aceștia se numără ucraineni, unguri și germani.
    Pe lângă valoarea și frumusețea arhitecturală, casele prezintă o evoluție în timp a tehnicii de construcție în lemn din Maramureș.
Biserica de lemn din vârful dealului
    Punctul central al satului este biserica de lemn către care converg toate ulițele satului. Este situată în punctul cel mai înalt. Biserica a fost adusă din satul Oncești în anul 1974. Este cea mai veche construcție din expoziția în aer liber.
    Legenda spune că a fost adusă în anul 1690 din satul Criciova de pe Valea Talaborului de peste Tisa în care trase de boi.
    O plimbare pe ulițele muzeului îți dezvăluie cât de liniștit era odinioară satul maramureșean.

 

DE RETINUT!
* La inscriere se achita un avans de 300 lei;
* Locurile se ocupa in ordinea achitarii avansului;
* Tinuta decenta la intrarea in manastire;

 

     Inscrieri la telefon: 0755.095193