22 feb.; 29 mart.,... - REPUBLICA MOLDOVA

Grigore Vieru

Chisinau

 

“Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.”

Pret: 170 lei/pers.

Servicii incluse:
- transport auto clasificat, cu aer condiționat 
- însoțitor grup.
Nu sunt incluse in pret: 
- cheltuielile personale,
- mesele de peste zi. 

DE RETINUT!

- CARTE DE IDENTITATE VALABILA
- La inscriere se achita un avans de cel putin 100 lei, iar diferenta cu 7 zile inainte de data plecarii.
- Locurile se ocupa in ordinea achitarii avansului.
- Tinuta decenta la intrarea in manastire.
- Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să călătorească cu cel puțin un adult însoțitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (si al părintelui care nu-i însoţeşte legalizat la notariat); adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar. 

Inscrieri si detalii suplimentare:
Telefon: 0755.095193

ITINERAR:
Iasi - Vama Albita - Manastirea Hancu - Manastirea Capriana -Manastirea Suruceni - Chisinau - Manastirea Ciuflea, Catedrala "Adormirea Maicii Domanului", Timp liber - Vama Albita - Iasi

IASI ORA 6.00

- Manastirea “Sf. Cuv. Parascheva” Hancu
   Prin binecuvantarea Bunului Dumnezeu, in anul 1678 si-a inceput activitatea un nou locas sfint, purtind numele ocrotitoarei Moldovei, Preacuvioasa Parascheva. Fondatorul manastirii este considerat a fi boierul moldovean, Mihalcea Hancu.
   Mihalcea Hancu este cunoscut ca una dintre personalitatile remarcabile ale Moldovei medievale. Numele sau incepe sa fie cunoscut odata cu evenimentele din 1671, cind este amintit ca si conducator al rascoalei locuitorilor din judetele Orhei, Soroca si Lapusna.

 - Manastirea “Adormirea Maicii Domnului”  - Capriana  

   Ctitorie a domnitorului Petru Rares.
Primele documente ce contin referiri despre manastirea Capriana, dateaza din timpul domniei in Moldova a lui Alexandru cel Bun (1400-1432).     PrimuI act oficial care contine date despre aceasta manastire este cartea domneasca de danie din 25 aprilie 1420, de la domnitorul Alexandru cel Bun, in care se spune: "adevaratei noastre slugi si credinciosuIui boier pan Oana Vornic, am dat in tara noastra Moldova satele, anume: Cornestii si Miclausestii si Lozova si Sacarenii si Vornicenii si Dumestii si Tiganestii si Lavrestii si Sadova si Homestii. Iar hotarul acestor sate care sunt la Barcovat sa fie incepand de la manastirea lui Varzar pe deasupra prisacii lui Acibco, pe varful Horodistei, la varful Lozovei, la podul lui Carlanici, de la Fantana Mica la Fantana Mare, iar de la Fantana Mare pe deasupra la poiana Tarnaucai, de la poiana lui Chiprian cu moara de pe Bac, din Lunca cea mare si catre Poroseci".
  Cartea domneasca de danie din 10 februarie 1429 este al doilea document ce vorbeste despre manastirea Capriana pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun: "Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru Voievod, domn al Tarii Moldovei Facem cunoscut, cu aceasta carte a noastra, ca am dat sotiei noastre, cneaghinei Marena, manastirea de la Vasnevat, unde este egumen Chiprian "
-  Moastele  Sf. Gavriil Banulescu - Bodoni, canonizat in 3 sept. 2016.

              Sfantul Gavriil Banulescu-Bodoni

   S-a născut în 1746 în familia lui Grigore Bănulescu, răzeş şi ostaş de frontieră, la numele de familie al căruia era adăugat numele de familie al tatălui său adoptiv –  Bodoni. Despre mama lui Gavriil Bănulescu-Bodoni se cunoaşte foarte puţin, se ştie doar că o chema Anastasia.
   Familia lor nu era prea îndestulată şi din această cauză viitorul mitropolit a învăţat prin şcoli fiind ajutat de rude. Şi-a început studiile la o şcoală elementară din Bistriţa, de unde un unchi al său, preot, l-a trecut la şcoala normală din Ardeal, iar de aici pleacă la Buda-Pesta ca să-şi desăvârşească învăţătura. Se presupune că a mai colindat şi alte oraşe ale Ungariei până a fost orientat să plece în anul 1771 la Kiev, la renumita Academie teologică.  Peste doi ani absolveşte cursul Academiei, se întoarce în Moldova, dar nu se reţine prea mult, căci îl atrage Grecia, celebrele ei mănăstiri. La întoarcerea în ţară i se oferă un post de învăţător într-o şcoală din Năsăud, de unde peste un an pleacă la Iaşi, la şcoala domnească, nimerind sub protecţia lui Gavriil Calimachi. Peste doi ani, având la mână recomandarea mitropolitului către patriarhul din Ţarigrad, trece la Constantinopol unde se călugăreşte, de acum înainte chemându-se Gavriil, după numele protectorului său Gavriil Callimachi. De aici pleacă pe trei ani în Grecia la Patmos, unde se cufundă în studierea cărţilor greceşti şi e preocupat de studierea  limbii franceze, însuşind-o atât de bine, încât contemporanii credeau că e francez din născare.
   Ar fi dorit să mai rămână la Patmos, dar începuse o epidemie în Grecia şi el hotărî să se întoarcă acasă.
   Întoarcerea lui G. Bănulescu-Bodoni l-a bucurat mult pe bătrânul mitropolit Gavriil, care avea nevoie pentru şcoala domnească din Iaşi de un profesor de elină, deoarece învăţatul Nichifor Feotochi plecase la Poltava. La 31 august 1781 mitropolitul Gavriil Callimachi îl hirotoneşte ierodiacon, iar la 1 septembrie – ieromonah, fiind numit propovăduitor al slovei Domnului în limbile greacă şi moldovenească la mitropolia din capitala Moldovei. Dar autorităţile încep să suspecteze şcoala domnească de răspândirea ideilor francmasonice, prestigiul ei cade, în jurul acestui caz se ţes intrigi… Şi atunci Gavriil Bănulescu-Bodoni acceptă propunerea lui Nichifor Feotochi de a se transfera la Poltava, lucru pe care l-a şi înfăptuit în iulie 1782.
   Aceasta este de fapt a doua plecare în Rusia. Şi dacă prima oară pornise împins de gândul de a studia la Academia din Kiev, acum are dreptul să aleagă între Iaşi şi Poltava. A dat preferinţă Poltavei. Gavriil Bănulescu-Bodoni n-a intuit faptul că dincolo de declaraţiile diplomatice ale Rusiei se întrezăreau şi interesele ei teritoriale.
   După doi ani de aflare la Poltava hotărăşte să se întoarcă la Iaşi, unde îl găseşte în viaţă pe patronul său spiritual care îl hirotoniseşte arhimandrit. În 1786 moare Gavriil Calimachi, postul lui îl ocupă episcopul Leon al Romanului, locul acestuia fiind juruit lui Gavriil Bănulescu-Bodoni. Dar funcţionarii greci au aranjat astfel lucrurile că episcop al Romanului a devenit egumenul grec Antoniu. După tradiţie episcopul de Roman urma să devină mitropolit. Adânc ofensat, Gavriil Bănulescu-Bodoni iarăşi ia drumul pribegiei. De astă dată are mai mulţi tovarăşi de drum spre Poltava. Începuse al doilea război ruso-turc şi Alexandru Mavrocordat, Domnul Moldovei, s-a retras în Rusia, tot la Poltava, şi în biserica de casă a Domnitorului urma să slujească Bănulescu-Bodoni, în serviciul lui intrând şi povăţuirea, îndrumarea copiilor domnitorului. Dar G. Bănulescu-Bodoni nu s-a reţinut prea multă vreme în casa domnească, preferând să-şi reia serviciul la seminar, în funcţia de rector şi profesor de limbă greacă. Nici acum nu se încadrează pentru multă vreme în serviciul pedagogic. Ecaterina a II-a mizează pe ajutorul lui în rezolvarea unor chestiuni politice şi la 26 decembrie 1791 la mănăstirea Cozia, Bănulescu-Bodoni e hirotonit episcop al Cetăţii Albe şi Benderului.
   Schimbările parvenite în viaţa principatelor în timpul războiului ruso-turc îi ajută să urce pe treptele ierarhiei nespus de repede. Printr-un „ucaz” al împărătesei, din 11 februarie 1792, e numit mitropolit al Moldovei şi Munteniei, fiind sfinţit la Iaşi.
   În acelaşi an, la 7 aprilie, contele Alexandru Bezborodco scria Ecaterinei: „…persoana noului mitropolit, având în vedere, că-i foarte luminat şi se poartă bine, este priincios pentru românii de aicea (moldovenii şi muntenii) măcar că ei singuri se tem să mărturisească aceasta lămurit. Cu toate acestea mitropolitul trage nădejde, că se va întări aici pe multă vreme”.
   Zădarnică nădejde: a fost destul ca armatele ruseşti să se depărteze de capitala Moldovei ca noul domnitor Alexandru Moruzi să-i ceară să plece din scaunul mitropoliei. A refuzat. În noaptea de 19 iunie 1792 a fost arestat şi escortat la Constantinopol, unde a stat închis timp de patru luni, fiind pus în libertate numai la intervenţia Ecaterinei. Împărăteasa i-a trimis şi un cadou: un potcap alb şi o cruce bătută cu nestemate.
Şase ani şi cinci luni cârmuieşte eparhia Ecaterinoslavului şi Novorossiiskului, şi în această calitate participă la întemeierea oraşului Odessa. Patru ani a stat în scaunul mitropoliei din Kiev. Ca şi predecesorul său de odinioară, Petru Movilă a făcut mult pentru a ridica prestigiul Academiei teologice. La sugestia lui în această instituţie a început să fie predat un curs de medicină şi unul de muzică, a întărit baza economică a înaltei şcoli.
    La 21 august 1803, în vârstă de 57 de ani, pe motiv de boală, Gavriil Bănulescu-Bodoni părăseşte Kievul şi se stabileşte la Odessa, unde va locui până în august 1805, când iarăşi îşi schimbă locul de trai motivând că viaţa în tânărul oraş e prea scumpă. Motivul adevărat era altul. Politica Rusiei în Balcani nu suferise prea mari modificări. Forţele turcilor slăbeau. Reieşind din informaţiile pe care le deţinea, se aşteptau noi ciocniri ruso-turce, de aceea ar fi fost foarte bine să fie din nou în atenţia demnitarilor ruşi. Îşi alege loc de reşedinţă Dubăsarii.
Patru ani a locuit în acest orăşel, până când a sosit ordinul mult aşteptat de întoarcere în serviciul bisericesc. La 27 martie 1808, prin porunca împăratului Alexandru I, „…fostul mitropolit al Kievului, Gavriil iarăşi să se numească părtaş al Presfinţitului Sinod şi exarh al lui în Moldova, Muntenia şi Basarabia”.
   Prin acest rescript împărătesc două ţări de sine stătătoare, două biserici de sine stătătoare sunt unite. Şi primul lucru pe care îl face nou exarh este o vizită de revizie şi cercetare a bisericilor din exarhie. Îl urmăreşte ideea reformării bisericii după modelul celei ruseşti. Introduce condicele de înregistrare pentru nou-născuţi, cununii, pentru morţi. Şcoala de la mănăstirea Socola vrea s-o prefacă în seminar, recomandă Divanului să deschidă o şcoală de preoţi în Muntenia. În cadrul reformelor pornite de mitropolit o importanţă mare are încercarea de a apăra preoţii şi feţele bisericeşti: „Preoţimea ţărilor mult suferă din pricina obijdelor din partea boierilor şi a stăpânirii cetăţeneşti. Exarhul au luat multe măsuri pentru apărarea preoţilor de obijdele mirenilor, îndreptându-se la stăpânirea rusească. Stăruinţele lui n-au fost în zadar. De la împăratul au fost poruncit divanului Munteniei să caute să nu facă obijde şi asupriri de tot felul persoanelor duhovniceşti.
Exarhul Gavriil n-au scăpat din vedere nici mănăstirile. …în Moldova şi Muntenia se află mănăstiri de două feluri: mănăstiri de ţară şi închinate, sau atârnate pe mănăstirile şi obştiile călugăreşti din răsărit. În mănăstirile acestea exarhul a găsit neorânduieli de tot felul. Pentru înlăturarea lor, el au dat instrucţii (poveţe) mănăstirilor, unde porunceşte să primească în ele numai cei ce vin cu adevărate dorinţi de călugărie şi numai după o cercetare îndelungată. Afară de aceasta, exarhul au înlăturat amestecul divanului în treburile mănăstirilor, iar în mănăstirile închinate au mărit amestecul în ocârmuirea lui a împuterniciţilor mănăstirilor răsăritene, care face mari bazaconii (fărădelegi) cu averea mănăstirilor, întrebuinţând după placul său şi dărâmând buna stare a lăcaşelor Dumnezeieşti. Dar mai înainte de a aduce mănăstirile la buna stare, mitropolitul Gavriil a trebuit să ducă o luptă lungă şi grea cu împuterniciţii mănăstirilor, care s-au jeluit de dânsul Preasfântului Sinod. Însă jalba lor n-au avut nici o urmare şi singuri jeluitorii au fost pedepsiţi prin trimiterea pe la fel de fel de mănăstiri din Rusia”. (Al. Mateevici. Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni – întemeietorul şi orânduitorul eparhiei Chişinăului şi a Hotinului, – rev. Luminătorul, august-noiembrie, 1913).
   Autoritatea mitropolitului G. Bănulescu-Bodoni la curtea împărătească creşte cu fiecare an. Împăratul îl mulţumeşte pentru slujba credincioasă şi îi dăruieşte o şubă de sobol. În 1812 primeşte ordinul Sf. Andrei cu briliante. Şi se părea că nu mai există piedici în realizarea reformelor ţariste. Având susţinerea curţii şi Sinodului, putea nestingherit să şteargă toate deosebirile dintre obiceiurile din bisericile ruse şi cele moldoveneşti şi munteneşti. Dar politica are traiectoriile ei şi, după pacea de la 16 mai 1812 de la Bucureşti, Bănulescu-Bodoni se retrage la Chişinău şi este nevoit s-o înceapă cu organizarea unei noi eparhii a Basarabiei. Nu-l stinghereşte faptul că fostul mitropolit al Kievului poartă titlul modest de exarh al Basarabiei. El e dornic să contribuie reformelor începute. E un moment de principiu. Are vârsta de 67 de ani şi dorinţa de a realiza ceva definitiv, să fie de pomină. Drept dovadă serveşte abnegaţia cu care se apucă de organizarea noii eparhii în Chişinău, orăşel mic cu vreo cinci mii de locuitori. Construieşte casele mitropoliei. Nu ajung mijloace. Mitropolitul pune la „bătaie” economiile sale.
   Din acelaşi studiu al lui Mateevici, tipărit în Luminătorul: „Cu neobişnuita putere de muncă a mitropolitului Gavriil, cu grijele lui despre grăbirea lucrului zidirilor pornite, căci el pentru aceasta uneori singur căuta şi lucrători, clădirile creşteau repede. Toamna a anului 1814 au fost ridicate de acum douăsprezece clădiri pentru casa arhierească. Sfârşirea unui număr atât de mare de clădiri într-aşa scurtă vreme este un lucru vrednic de mirare, mai ales, că mitropolitul Gavriil singur a căutat şi chipuri băneşti pentru zidirea acestor clădiri”.
   E ştiut faptul că mitropolitul avea câţiva ajutori de nădejde care îl sprijineau şi purtau poverile muncilor concrete, acele figuri modeste fără de care nu ar fi apărut în iarna anului 1813 la Chişinău Seminarul teologic. Iar peste câteva luni au fost deschise clase şi pentru copiii nobililor din ţinut. Pe Gavriil Bănulescu-Bodoni nu-l poate linişti numai cutezătoarea-i încercare de a da viaţă unui aşezământ de învăţământ, ci pune în această idee şi o nuanţă politică. „Acest seminar, fiind învecinat cu ţinuturile Moldovei, Bulgariei şi Austriei, trebuie să aibă o înfăţişare atrăgătoare, scria în 1815 mitropolitul Gavriil, ce ar onora grija guvernului faţă de nevoile învăţământului”.
   Deschiderea seminarului, reînnoirea şi deschiderea unor biserici noi îl îndreaptă spre gândul de a deschide o tipografie, căci era o acută nevoie de cărţi. La 31 mai 1814 tipografia eparhială a fost deschisă într-o încăpere prevăzută special pentru această menire.
    „Tipografia întemeiată de mitropolitul Gavriil aducea un mare folos întregii Basarabii. Aici se editau nu numai cărţi pentru serviciul divin în limbile rusă şi moldovenească. dar şi alte cărţi la fel de necesare pentru învăţătura preoţimii şi pentru îndrumarea poporului simplu, şi tot aici se tipăreau manualele pentru seminar, de serviciile ei se foloseau şi autorităţile locale. Şi chiar mai mult decât atât, tipografia eparhială a făcut un serviciu extraordinar knezatelor moldo-vlahe. De aici se luau cărţile pentru multe biserici de dincolo”.
   Dintre toate personalităţile care au stat la cârma Basarabiei atunci când ea s-a pomenit în componenţa imperiului rus mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni are trăsăturile cele mai distincte.
   Primul guvernator al ţinutului, Scarlat Sturdza, a părăsit postul după un an de activitate. Succesorul său generalul Harting s-a menţinut în acest post până la 10 septembrie 1817, când a fost destituit şi lăsat la vatră fără nici o pensie. În locul lui la cârma noii gubernii a fost înscăunat Behmetiev.
   Guvernatorii se schimbau, iar mitropolitul de unul singur ducea povara orânduirii eparhiei, lupta cu răuvoitorii şi intriganţii de tot soiul. Funcţionarii ruşi nu-l prea aveau la inimă, bănuindu-l de orientare proromânească.
„Cum putem explica reuşitele unei asemenea activităţi? se întrebă în lucrarea citată A. Stadniţchi. Ele îşi au explicaţia în talentul organizatoric şi administrativ al arhiepiscopului nostru şi de asemenea în calităţile caracterului său. Mai mult practician decât teoretician idealist, el era omul faptei şi nu al cuvântului. De aceea el întotdeauna izbândea în înfăptuirile sale. Greutăţile ce îi ieşeau în cale nu-l resemnau, ci dimpotrivă îi adăugau forţe sufleteşti ca să lupte cu acele piedici şi să învingă. Dacă ar fi să aducem calităţile sale sufleteşti, raportându-le la vreo unul dintre temperamentele recunoscute de psihologie, am putea spune că arhiepiscopul nostru era un exponent al temperamentului holeric”.
   Într-o vorbă cu prietenii, mitropolitul Gavriil odată a zis: „În toată viaţa mea ea m-am străduit să le fac bine mai mult celor ce m-au obijduit. Se întâmpla că nopţi întregi n-am închis ochii, gândind numai despre un cuvânt, care, după cum gândeam eu, putea să obijduiască pe cineva şi nu mă linişteam, până nu-i arătam iubirea şi dragostea mea”.
   Era de-acum al optulea an al slujirii mitropolitului Gavriil bisericii din Basarabia, se sfârşea al 75-lea an al vieţii lui. Truda îndelungată, supărările lui de slunbă, cu totul surpase puterile lui şi el mai toată ocârmuirea eparhiei o dăduse acum vicarului sau preasfinţitului Dimitrie (Sulima). La anul 1819 el au prins de-acum a se pregăti spre mutarea în altă lume. Alegând un loc al odihnei sale mănăstirea Căprieanei. Arhipăstorul s-au grăbit să sfârşească aicea zidirea bisericii Adormirii Maicii Domnului; singur a fost de faţă la sfinţirea ei, în toamna anului 1819, au arătat locul său de înmormântare şi-au poruncit să se zugrăvească planul peşterii de mormânt”.
   Bătrânul mitropolit socotea că treburile sale lumeşti sunt încheiate şi acum trebuie să aştepte chemarea de pe urmă. Şi ceasul vieţii lui s-a oprit în martie 30, în 1821, la orele 8 dimineaţa.
   Au fost scrise anunţuri în ziarele ruseşti, româneşti şi austriece ca să vină moştenitorii să-şi ia partea ce li se cuvenea. Dar mare a fost dezamăgirea lor, căci Gavriil Bănulescu-Bodoni îşi cheltuise averea zidind lăcaşuri pentru Domnul. Trecută în alţi parametri, această viaţă este închinată căutării de râuri nevăzute, dar fără de care sufletele noastre pier de sete… 

- Manastirea “Sf. M. Mc. Gheorghe” - Suruceni 
  Intemeiat in anul 1785 de primul staret Iosif, ajutat de boierul Casian Suruceanu si fiii sai, Ioan si Teodor. Acestia au daruit manastirii pentru inceput 40 ha de pamant, unde s-a construit biserica de vara cu hramul Sf. Gheorghe, mai apoi, o casa pentru staretie, in care se afla si biserica de iarna cu hramul Sf. Ierarh Nicolae. Mai tarziu, fiii boierului Suruceanu, iar dupa ei si rudele lor au daruit mai multe pamanturi, in prima jumatate a sec. XIX, manastirii.
   In manastirea  Suruceni a fost inmormantat Episcopul Ismailului si al Argesului Dionisie Erhan, care a staretit aici intre 1908-1934. Mormantul sau a fost devastat, probabil datorita atitudinii pro-romanesti adoptate in perioada formarii Romaniei Mari.
In anul 1959 aici este infiintat un spital de psihiatrie cu circuit inchis, iar calugarii sunt obligati sa se mute la manastirea Noul Neamt. Biserica Sfantul Gheorghe este transformata in club, iar gropnita devine depozit de lemne. Cimitirul este profanat. Sfantul lacas se redeschide in 1991, ca manastire de calugarite. Bisericile sunt reparate si repictate. In 1998 se deschide un Seminar Teologic pentru fete.

- Moaste:  Sfantul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetatii Albe-Ismail, canonizat in data de 25 oct.2018, cu zi de praznuire in 17 sept.
Mana Sfantului Pantelimon, capul Sf. Singlitichia.

SFANTUL IERARH DIONISIE, ARHIEREUL CETATII ALBE- IZMAIL

P.S. Dionisie Erhan, născut Dimitrie Erhan (n. 2 noiembrie 1868, Bardar, Ialoveni — d. 17 septembrie 1943, Chișinău) a fost un cleric ortodox român. 
Viața
   S-a născut din părinți adânc evlavioși – Vasile și Andriana, răzeși moldoveni, primind din botez numele Dimitrie. În vârsta  de 15 ani, la 28 noiembroe 1883, a intrat ca frate în Mănăstirea Suruceni, unde a și căpătat cunoștință de carte. După 7 ani, la 1890 a fost întărit frate rasofor, iar la 25 septembrie 1899, a primit tunderea în monahism, schimbându-i-se numele în Dionisie. În anul 1900 a fost hirotonosit ierodiacon, la 1901 e ales și întărit în dregătoria de econom al mănăstirii, iar în 1904 e hirotonisit ieromonah. În 1908 a fost însărcinat ca împlinitor de stareț. La 1911 i s-a acordat cruce aurită. La 1915 e hirotonit ca egumen. În Mai 1918 a fost ridigat la rangul de arhimandrit, iar din Iunie 1918 pînă în Decembrie același an, a purtat și sarcina de exarh al mănăstirilor din Basarabia. 
   La 22 iulie 1918, arhimandritul Dionisie Erhan este ales arhiereu al Ismailului, sfințirea făcîndu-se în Catedrala Mitropoliei din Iași.
În primul parlament al României Întregite de la 1918, a fost ales, aproape cu unanimitate, Senator al județelor Cetatea-Albă și Ismail.
   În ziua de 8/21 februarie 1920, Congresul General al Eparhie i-a votat toată încrederea și l-a ales ca Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, fiind confirmat în această demnitate prin Înalt Decret Regal, în urma recomandării Sfântului Sinod și a Guvernului, și rămânând mai departe stareț al mănăstirii Suruceni, pe care aproape a reînnoit-o cu totul și a adus-o în starea bună actuală.
    După înființarea Episcopiei Cetății-Albe și Ismailului, la 1923, i s-a dat titlul de „Tighineanu”.
    În 1932 este delegat ca locțiitor al Episcopiei de Cetatea-Albă Ismail, iar în 20 octombrie 1933 este ales ca titular al acestei Episcopii dar neconfirmat de Sfântul Sinod pe motiv că n-avea studii teologice.
    La 21 martie 1934 i se conferă titlul de „doctor honoris causa” de către consiliul Facultății de Teologie din Chișinău.
    La 19 aprilie 1934 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a validat alegerea P.S. Episcop Dionisie ca titular al Episcopiei Cetății-Albe-Ismail și a fost investit în ziua de 27 aprilie 1934 de către Regele Carol al II-lea prin Înalt Decret Regal.
   A fost instalat în Catedrala din Ismail la 20 mai 1934 unde a păstorit până în 1940 când Basarabia a fost ocupată de armata sovietică.
În perioada 1940-1941 a slujit ca locțiitor al Episcopiei Argeșului.
La 1 septembrie 1941 demisionează din funcția de episcop al Cetății-Albe-Ismail pe motivul stării de sănătate și a vârstei înaintate întorcându-se la mânăstirea de metanie pe care o găsește jefuită și devastată.
   În septembrie 1943 se internează la Spitalul Central din Chișinău unde își dă obștescul sfârșit la 17 septembrie 1943.
Luni, 20 septembrie 1943 este prohodit la Biserica „Sf. Nicolae” din Chișinău și condus în procesiune într-un car tras de șase boi până la Mânăstirea Suruceni unde ajunge seara iar a doua zi, marți 21 septembrie după Sfânta Liturghie săvârșită de către arhiepiscopul Efrem Enăchescu și episcopul Policarp Morușca, mulțime de preoți și popor este așezat în mormântul de lângă biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe”
Aflarea moaștelor, canonizarea
   La 10 iulie 2018, cu ocazia lucrărilor de consolidare a bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din mânăstirea Suruceni s-au aflat moaștele întregi ale episcopului Dionisie Erhan.
   La 15 septembrie 2018 sfintele moaște au fost îmbrăcate în veșminte arhierești și așezate în raclă în biserica „Sf. Nicolae” a mânăstirii Suruceni.
   La 17 septembrie 2018 Înaltpreasfinția sa Vladimir Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove împreună cu Preasfințitul Episcop Ioan de Soroca au săvârșit Sfânta Liturghie și pomenirea la 75 de ani de la adormirea Episcopului Dionisie Erhan.
   La 25 octombrie 2018, în ședința sa de lucru Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut în rândul Sfinților pe Episcopul Dionisie Erhan al Cetății-Albe-Ismail cu zi de pomenire la 17 septembrie.

Chişinău

- Catedrala “Naşterea Domnului” 
  Iniţiativa înălţării Catedralei îi aparţine mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni (1812–1821), locul amplasării sale fiind indicat în primul plan urbanistic al Chişinăului din 1817. Construcţia s-a realizat pe timpul succesorului său, între anii 1832–1836 de către arhiepiscopul Dumitru Sulima (1821–1844). Are trei altare, central – Naşterea Domnului, laterale: sudic – Sf. Alexandru Nevski, nordic – Sf. Nicolai Mirlikysky. Arhitect A. I. Melnikov, maestru al stilului empir rus.
   Ansamblul catedralei, alcătuit din biserică, o clopotniţă cu patru niveluri şi de Porţile Sfinte. Lucrările edilitare scot în evidenţă preocuparea pentru crearea centrului urban, un rol deosebit în care trebuia să-l joace în compoziţia sa arhitectural-spaţială – catedrala oraşului. În planul din 1817 în centrul oraşului era deja indicată amplasarea catedralei, cu un plan cruciform.
Catedrala. 
  Arhitectura este în stil neoclasic târziu, numit şi empir, cu folosirea pentru coloane a formelor elene antice. Catedrala a fost construită în stil eclectic, o combinare a planului bizantin cruce greacă înscrisă cu principiile renascentiste de tip central. În plan reprezintă un pătat cu latura de 27 m, prin alipirea la corpul cubic a patru porticuri a câte şase coloane dorice, fiind obţinut un plan cruciform, cu faţadele soluţionate identic.
  Cupola, surmontată de un tambur cilindric, este susţinută de patru piloni pătraţi în secţiune, care preiau greutatea prin intermediul a patru arce dublouri şi a patru pendantivi. Învelitoarea cupolei parabolice, cu coastele radiare, era din tablă de fier. Prin tamburul larg, de 13 m lărgime, cu 12 ferestre, interiorul este inundat de lumină. Suprafeţele interioare ale pereţilor şi bolţilor au fost pictate cu subiecte biblice şi evanghelice. Părţile tencuite sugerau impresia dalelor din marmură.
  Catedrala a suferit în timpul celui de al doilea război mondial, turla şi cupola, interioarele fiind reconstruite cu abateri de la formele iniţiale.
Clopotniţa 

  A fost construită concomitent cu catedrala, amplasată la 40 m distanţă de ea, simetric cu catedrala şi faţă de centrul geometric al cartierului catedralei. Are patru niveluri, trei prismatice, cu latura în retragere succesivă, iar al patrulea sub forma unui foişor circular în plan, pentru camera clopotelor, acoperit cu o cupolă. La primul nivel se afla o capelă, intrarea în care avea loc printr-un portic cu două coloane, amplasat în latura sudică. Porticuri identice împodobeau fiecare faţadă a clopotniţei, realizându-se o repetare, la o scară micşorată a compoziţiei catedralei, armonizând cu aceasta şi prin forma cupolelor. A fost demolată în anii ’60 ai secolului al XX-lea şi reconstruită în 1998 după imaginile de epocă.

- Manastirea “Sf. M. Mc. Teodor Tiron” sau „Ciuflea”
  Primii ctitori ai bisericii sunt Anastasie si Teodor Ciufli. Construita in 1858. Initial, biserica in forma de nava, avea dimensiuni mici, construita din compartimentele traditionale - pronaos, naos si altar; si incununata de o singura turla. Pe parcursul anilor au fost introduse mai multe modificari, ultima datand cu 1891. Atunci a fost inaltata clopotnita, vechiul prestol si altarul, au fost transferate in partea de est a edificiului, iar deasupra vechiului spatiu arhitectural s-au construit doua turle inalte, inconjurate de 6 mai mici.
  In interior, in partea de sud a naosului se afla mormintele lui Teodor (1854) si a lui Anastasie Ciufli (1870). In partea stanga, langa clopotnita se afla monumentul funerar cu bustul lui A. Ciufli.
 Moaşte: Sf. M. Mc. şi Tămăduitor Pantelimon; Sf Cuvios Serafim de Sarov; Sf. Cuvios Antipa Athonitul; Sf. Cuviosi Iov şi Amfilohie de la Poceaev; Sf. Ierarh Ignatie (Breanceaninov); Sf. Binecredincioasei Kneaghine Ana de Caşinsc, moaste ale sfintilor din Lavra Pecerska. 

Cumparaturi din: 

   - magazinul Bucuria, 

 - magazinul cu produse din peste,

 
 - timp liber in Chisinau.

       Va multumim ca ati ales acest pelerinaj!