Nicula și Maramureș 15 - 18 aug. 2024

 

PRET: 929 lei/persoana

Servicii incluse: 
- transport auto clasificat, cu aer condiționat și stație audio;
- cazare la pensiune 3*, în camere duble / triple;
- mic dejun;
- însoțitor grup.
Nu sunt incluse in pret:  
- intrările la obiective (telescaun, mocanita,);
- cheltuielile personale;

- mesele netrecute în program.

INSCRIERI TELEFON: 0755095193

ITINERAR:

1. Iasi - Pascani - Gura Humorului - Vatra Dornei - Manastirea Piatra Fantanele - Manastirea Nicula -  Manastirea Rohia - Vișeu de Sus (Cazare 2 nopti)
2. Vișeu de Sus - Mocanita - Cascada Cailor -Vișeu de Sus
3. Vișeu de Sus -  Manastirea Barsana - Cimitirul Vesel-  Manastirea Sapanta Peri - Sighetu Marmatiei (Cazare)
4 - Sighetu Marmatiei - Manastirea Dragomiresti -Manastirea Moisei -  Manastirea Prislop (MM) - Iasi.

Ziua 1. 

IASI – ora 6.00 

- MANASTIREA „Nasterea Maicii Domnului” PIATRA FANTANELE 
Manastirea Piatra Fantanele isi are inceputurile undeva in anul 1928, cand pe aceste locuri paseste Parintele Ierodiaconul Vasile Luncan. Parintele ridica un mic paraclis de rugaciune, care mai apoi este inchis, in vremuri tulburi. Abia in anul 1994, locul prinde din nou viata, din purtarea de grija a IPS Bartolomeu Anania. Manastirea Piatra Fantanele tine loc si de parohia credinciosilor din sat.

- MANASTIREA „Adormirea Maicii Domnului” - NICULA 

Manastirea Nicula este o manastire in jurul careia a luat nastere unul dintre cele mai mari pelerinaje, atat din tara, cat si din lumea ortodoxa. Manastirea Nicula este unul dintre cele mai vechi asezaminte monahale nu doar din spatiul transilvanean, ci din intreg spatiul romanesc. Inceputurile unei asezari monahale aici se leaga de vietuirea unui pustnic (1326), Nicolae, care a dat numele atat manastirii, cat si satului in care se gaseste. Prima marturie istorica ce atesta existenta manastirii face trimitere la o biserica din lemn datata 1552, cu hramul „Sfanta Treime”, locas ce a fost renovat intre anii 1712-1714, dar a fost mistuit dupa aproximativ un secol si jumatate intr-un incendiu.

Biserica din zid a fost construita in perioada 1875-1879, procesul continuand in 1905, la initiativa profesorului de teologie Mihai Ivasco. Ridicarea acestui locas s-a impus datorita numarului mare de credinciosi ce frecventau manastirea, dincolo de piedicile ivite in decursul istoriei. Dupa moartea profesorului Ivasco, a fost realizat iconostasul aurit, care a fost inlocuit, in anul 1938, cu unul realizat din lemn de tei, acesta avand in centru un gol care descopera Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Pictura bisericii a fost executata in tehnica tempera, in 1961. Biserica a functionat fara cele doua turle timp de 30 de ani, acestea fiind ridicate in 1905.

In timpul staretiei arhimandritului Cleopa Nanu, dupa incendiul din 1973, a inceput colectionarea unor obiecte de cult, constituindu-se astfel muzeul manastirii, care ofera astazi o perspectiva autentica asupra artei populare. Deschis in 1997, in vremea protosinghelului Visarion Pasca, muzeul include carti vechi, icoane pe sticla si lemn, precum si obiecte sau carti de cult, intre care Biblia de la 1795 a lui Ioan Bob, Evanghelia lui Constantin Voievod, un Liturghier de la Manastirea Hurez din anul 1711, alaturi de care se gasesc icoane din secolele XVI-XVIII.

Anul 2001 a marchat istoric Manastirea Nicula, prin interventia vrednicului de pomenire Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, care a rectitorit asezamantul monahal, reorganizandu-l urbanistic si, impreuna cu obstea calugareasca, demarand constructia de noi edificii: biserica, o casa de creatie, centrul de studii patristice, un corp administrativ, Arhondaric si Clopotnita. 

- Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Nicula

Icoana Maicii Domnului de la Nicula, in jurul careia s-a si dezvoltat pelerinajul si multimea rugaciunilor pelerinilor, a fost zugravita in anul 1681, de catre preotul zugrav Luca, din localitatea Iclod. Icoana este realizata pe scandura de brad, intarita cu doua cingatoare de brad, in grosime de doi centimetri. Icoana a ajuns aici prin mana nobilului roman Ioan Cupsa, care a cumparat-o de la preotul Luca, donand-o manastirii.

Potrivit unui proces verbal, scris de cativa militari austrieci, icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aflata astazi la Nicula, a lacrimat in mod continuu, intre 15 februarie si 12 martie 1699.

Din cauza pericolului strain, intre anii 1714-1782, icoana a fost ingropata in pamant, fiind ascunsa din nou intre 1948-1962, fiind gasita de staretul de atunci,arhimandritul Serafim Maciuca. A fost zidita in geamul casei lui Vasile Chezan, tatal unuia dintre calugarii uniti. Dupa gasire, a stat in manastire doar cateva ore, fiind dusa ulterior de organele comuniste la Cluj, la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe. Aici a ramas pana in 24 martie 1992, cand a fost readusa la manastire, printr-o procesiune impresionanta. De atunci a parasit manastirea de putine ori si numai la eveniment.

- MANASTIREA „Sfanta Ana”  ROHIA

Inceputurile Manastirii Rohia sunt legate de persoana preotului ortodox roman Nicolae Gherman (1877-1959), paroh in satul de la poalele Dealului Viei - Rohia, deal pe care se gaseste asezata manastirea. Preotul ctitor a zidit manastirea in memoria fiicei sale, copila Anuta, pe care a pierdut-o, fiind chemata la Domnul in noiembrie 1922, la varsta de numai 10 anisori. Aceasta fetita s-a facut un binevestitor al voii Domnului caci, nopti de-a randul, copila ii aparea in vis tatalui ei, rugandu-l sa construiasca, "o casa Maicii Domnului" in Dealul Viei din hotarul Rohiei.

La inceput indureratul parinte tainuia in inima sa visele, pana cand, intr-o zi o femeie credinciosa, Floarea lui Ilie, a venit la el si i-a spus: "Parinte de ce nu asculti glasul lui Dumnezeu, care-ti porunceste prin copila Anuta, sa faci casa Maicii Domnului in Dealul Viei?" Nedumerit, parintele o intreaba: "Ce casa sa fac Maicii Domnului?" La care femeia i-a raspuns: "Manastire sa faci, parinte!" In acel moment, parintele Nicolae si-a dat seama ca este vorba de o hotarare divina si, cuprins de o liniste sufleteasca, s-a hotarat sa construiasca o manastire in amintirea copilei sale si pentru mangaierea credinciosilor din aceste parti.

Sprijinit de consatenii sai, parintele hotaraste ridicarea Sfintei Manastiri a Maicii Domnului intr-o poiana numita "la stejarul lui Pintea" unde, potrivit obiceiului a fost infipta o cruce. Peste cateva zile, insa, constata uimiti ca sfanta cruce, pe care o asezasera in poiana, nu mai era la locul ei, ci se afla in alta parte, tocmai pe pintenul dealului, pe o stanca.

Banuind ca o mana rauvoitoare a savarsit aceasta mutare, crucea a fost adusa si asezata la locul ei iar un credincios, pe nume Alexandru Pop, a ramas de paza peste noapte. Seara tarziu, cand a inceput sa ninga, credinciosul s-a intors acasa. A doua zi, dis de dimineata, cand a ajuns acolo, desi nu era nici o urma pe zapada proaspat cazuta, crucea nu era la locul ei ci a fost din nou gasita pe locul unde se afla actuala biserica a manastirii. Cu totii au considerat ca acesta nu poate fi decat un semn revelat prin care s-a aratat locul unde sa fie construita biserica sfintei manastiri.

Lucrarile pentru ridicarea bisericii au inceput in anul 1923. Dupa multe greutati, cu sacrificii mari si ajutat de entuziasmul si bratele sutelor de credinciosi, s-a reusit ca in timp de doi ani sa fie ridicata o biserica modesta si o casa monahala. Manastirea a fost sfintita abia in anul 1926, de catre vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Ivan al Clujului, la 15 august, de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, care a devenit hramul manastirii. Astfel a luat fiinta "primul asezamant de acest fel" in Ardealul alipit.

Multa vreme, asezamantul a ramas la stadiul de schit, neputandu-se dezvolta din cauza accesului foarte greu spre acesta. Manastirea s-a putut dezvolta dupa 1965 si mai ales 1970, cand s-a introdus curentul electric si s-a amenajat drumul de acces.

Ravna si daruirea unor stareti cu reala vocatie a imbogatit patrimoniul Manastirii Rohia, patrimoniu care astazi se compune din urmatoarele valori: "Casa de Stejar" (1965), "Casa Staretiei" (1969-1972), "Casa cu Paraclis" (1973-1975), "Casa Poetului" (1977-1979), "Altarul de vara" (1980-1983), "Poarta maramuresana" de la intrare in incinta manastirii (1988), "Casa Alba" (1988-1992), "Poarta din sat" (1999 - 2001), "Coltul maramuresan" compus dintr-o casa si o biserica de lemn (2001) s.a. Una din realizarile foarte importante ale acestui asezamant a fost, este si va ramane faptul ca aici, pe parcursul celor peste 70 de ani de existenta, sute de mii de romani si-au gasit materializate nazuintele unitatii de neam si credinta.

Cazare: Vișeu de Sus

Ziua 2. 

Ora 8.00 - Mic dejun

- MOCANITA pe Valea Vaserului
Numită adesea „Mocăniţa de pe Valea Vaserului“, Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus se află chiar în nordul României, la graniţa cu Ucraina şi reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cultural. Pe o rută de aproape 60 kilometri distanţă circulă – pe lângă locomotive Diesel – până astăzi locomotive cu abur înfocate cu lemn, lucru prin care CFF Vişeu de Sus (prescurtare de la Calea Ferată Forestieră) devine cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră adevărată, care funcţionează cu abur.

Linia care a fost construită dupa ecartamentul austro-ungar de 760mm, duce într-o vale de o sălbăticie fermecătoare, de-a lungul râului Vaser, peste poduri şi prin tunele. Calea ferată trasează o zonă împădurită enormă, unde nu există drumuri sau sate, ci este locuită doar de urşi şi lupi.
Utilizarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului s-a iniţiat de la începutul sec. al XVIII-lea, sub imperiul austro-ungar. Coloniştii vorbitori de limba germană au pătruns primii în pădurile virgine şi cu ajutorul plutăritului au adus lemnul tăiat la gaterele din Vişeu de Sus.
În 1932 s-a început construcţia la Calea Ferată Forestieră, care în comparaţie cu plutăritul însemna un enorm progres tehnic.
Căile ferate forestiere s-au răspândit în acea vreme în toată Europa, în special în zona carpatică. Principiul lor de funcţionare era simplu: urmând cursul râului, a fost necesară o rază îngustă a curbelor (de aceea calea ferată are ecartament îngust); era în aşa fel organizat încât trucurile goale pentru lemn erau trase de locomotivele mici în sus, pe când trenurile cu mare încărcătură coborau la vale, înspre gater, doar din când în când ajutate de locomotive şi înfrânate.
Deşi în majoritatea ţărilor europene, cel mai târziu după anul 1945 căile ferate forestiere au fost înlocuite cu drumuri forestiere, în România acestea s-au menţinut destul de mult.
În 1970 administraţia silvică publică se practica pe o distanţă de peste 3000 km, până în anul 1986 România chiar a mai fabricat noi locomotive cu abur pentru căile ferate forestiere şi în 1989 încă au mai existat peste 15 căi ferate forestiere cu puţin peste 1000 km de şină.
Schimbările economice de după ’90 au avut efecte fatale asupra CFF-urilor naţionale de atunci: pe parcursul a câtorva ani au fost toate scoase din funcţiune, demontate, locomotivele şi vagoanele date la fier vechi sau vândute. Singura cale ferată forestieră care astăzi mai funcţionează este Mocăniţa de pe Valea Vaserului. Ea îşi îndeplineşte până astăzi scopul său iniţial de cale ferată forestieră, transportul lemnelor.
Exploatarea feroviară este realizată din anul 2003 de firma română R.G.Holz Company S.R.L., căreia îi aparţine de asemenea şi suprafaţa depoului şi majoritatea vagoanelor şi locomotivelor. La fel ca şi înainte, calea ferată şi o mare parte din pădurile de pe Valea Vaserului sunt în proprietatea statului.
Valea Vaserului, care măsoară 50 km din Vişeu de Sus până la staţia terminală Comanu, nu se poate compara cu nicio altă vale din Carpaţi. Ea cuprinde o zonă împădurită enormă, care până la taberele muncitorilor nu este locuită şi singura cale de acces o reprezintă calea ferată forestieră. Ca şi zonă ce face parte din Parcul Natural „Munţii Maramureşului“, Valea Vaserului se află sub protecţie europeană, utilizarea ei forestieră este însă permisă; obligaţiile ecologice asigură faptul că pădurea va fi conservată la capacitatea ei actuală.
Pornind din Vişeu de Sus spre pădure, există aprox. 8 km de drum neasfaltat, presărat cu case. În Delta-Novăţ, acolo unde şina formează un triunghi pentru bifurcaţie, calea ferată se ramifică la dreapta pe o distanţă de aproape 7 km spre Valea Novăţ, iar la stânga, de-a lungul râului Vaser, continuă magistrala spre Comanu. Prin Cozia, Botizu, Făina şi până la Comanu, calea ferată trece printr-o zona spectaculoasă din punct de vedere al peisajului: regiuni înguste ale defileului, poleite cu stânci, văi şopotitoare, coloritul vesel al pădurii diversificate, trei (!) tuneluri scurte înainte de Botizu. În Făina, mai sus de gară se poate vizita o capelă construită de coloniştii austrieci, închinată Prinţesei Elisabeta 
- CASCADA CAILOR
 Cascada Cailor este situată în apropiere de stațiunea turistică Borsa, în partea de Nord-Est a Munților Rodnei. Apa adunată într-un circ glaciar se scurge peste un abrupt calcaros numit ˝Podul Cailor˝, în mai multe trepte, rezultând cea mai mare cascadă din România. Se află la altitudinea de 1300 m iar căderea de apă este de 90 metri. Cascada este accesibilă din mai multe direcții, dinspre Borșa-Complex cu telescaunul, sau pe jos, sau dinspre zonele mai înalte ale Munților Rodnei.
Conform legendei, Muntele Piatra Rea datorită păşunilor sale întinse era locul preferat al localnicilor pentru a ţine din primăvară până în toamnă "stavele" (hergheliile) de cai. Insă acest rai al cailor nu era chiar aşa de liniştit. Din când în când ursul incerca să îşi găsească o pradă uşoară din zecile sau chiar sutele de cai de pe munte. Însă într-un loc deschis şansele ursului erau slabe. 
Aşa că ursul de obicei încerca să incolţească cai deasupra prăpăstiilor de la actuala Cascada a Cailor. Aici sărmanele animale nu aveau altă soluţie decât să se arunce în hău, astfel ursul având câştig de cauză. Într-o noapte întunecată, fără vizibilitate şi cu o furtună de proporţii, ursul a venit din nou să îşi aleagă o pradă. Speriaţi de fulgere şi de atacul neaşteptat al ursului, animalele au luat-o la goana, direct spre prăpastie. Unii dintre ei au scăpat dar o mulţime de animale au căzut în prăpastie, ursul alegându-se după spusele localnicilor cu vreo 15 cai.

De atunci localnicii marcaţi de eveniment au început să foloseasca numele de Cascada Cailor. Dar nu numai cascada a primit acest nume. Muntele se numeşte Muntele Cailor, circul glaciar a fost denumit Podul Cailor iar pârăul care se prăvăleşte jos pe abrupturi se numeşte Izvorul Cailor.

Cazare: Viseu de Sus

Ziua 3. 

Ora 7.30 - Mic dejun

- MANASTIREA „ Soborul celor 12 Apostoli” BARSANA

Asezata pe Valea Izei, este o icoana a sufletului crestin ortodox maramuresean, o speranta pentru un viitor binecuvantat, este un loc sfant und e natura se uneste cu Biserica in Liturghie cosmica. 

Istoricul acestei manastiri incepe cu o sihastrie, care a existat in Valea Slatinei, in locul numit La Parul Calugarului. Este greu de stabilit data la care a luat fiinta aceasta sihastrie, totusi traditia spune ca manastirea din Valea Slatinei a fost "mai veche, mai mare si mai importanta decat cea din Humana".

Viata monahala in sihastria din Valea Slatinei se pierde in negura vremurilor, inceputul ei poate ca a avut loc in secolul al XIII-lea sau in primii ani ai secolului al XIV-lea. Cu timpul, in jurul acestei sihastrii s-au adunat calugari si frati, care si-au facut acolo chilii si biserica de lemn si asa cum s-au petrecut lucrurile cu majoritatea manastirilor de pe teritoriul romanesc, si aici, modesta sihastrie a devenit manastire.

La Parul Calugarului, manastirea era foarte izolata, se afla adancita intr-o padure de foioase de pe un deal situat la mare departare de localitate. Accesul la manastire era ingreunat si din cauza raului Iza, peste care nu exista o punte de trecere in apropiere. De aceea, in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, manastirea a fost mutata din Valea Slatinei intr-un loc din dreapta Izei, numit pe atunci Podurile Stramtorii, iar dupa mutarea manastirii in acest loc, platoul a primit numele Podurile Manastirii.

Dupa traditie, mutarea manastirii a fost facuta de catre un voievod, iar acesta nu putea fi altul decat Balcu Voda care a condus Tara Maramuresului timp de treizeci de ani fiind ultimul mare voievod al Maramuresului. In sprijinul acestei ipoteze pledeaza si faptul ca voievozii Balcu si Drag erau buni crestini ortodocsi si ctitori de asezaminte sfinte; printre altele, ei au ridicat manastirea Peri la rangul de stavropighie patriarhala, au construit biserica de piatra de la manastirea Peri iar in 1364 au ctitorit biserica din Deal de la Ieud, care in traditie poarta numele voievodului Balcu - Biserica Balcului.

Voievozii Balcu si Drag, carora li s-au alaturat si boierii din sat, au inzestrat manastirea cu terenuri arabile, fanete, paduri si alte bunuri, fiind in acest fel ctitorii manastirii iar Manastirea Barsana poate fi numita, pe drept cuvant, manastire voievodala.

Din anul 1735, cand episcopul Maramuresului Dosoftei Teodorovici, care isi avea resedinta la Manastirea Uglea, a fost asasinat, pana in 1740, cand episcop al Maramuresului era Gavril Stefanca de Barsana, resedinta Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului a fost la Manastirea Barsana. Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului a fost desfiintata, oficial, in 1740, dar si dupa aceasta data preotii, calugarii si credinciosii maramureseni au ramas statornici in credinta stramoseasca.

In timpul actiunilor uniatiei din jurul anului 1700 si perioadei care a urmat, Maramuresul a ramas o adevarata cetate inexpugnabila a Ortodoxiei iar Manastirea Barsana a avut un rol important in apararea legii stramosesti din acea perioada atat de grea din istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Chiar in conditiile presiunilor generate de extinderea oficiala a unirii religioase a romanilor cu Biserica Romei asupra locasurilor de cult ortodox din zona, manastirea va rezista pana la 1791.

La 12 iulie 1791 manastirea a fost desfiintata, calugarii au fost alungati si s-au refugiat in Moldova la Manastirea Neamt. Atunci manastirea a fost devastata, chiliile si cladirile anexe distruse, averea confiscata: o parte a averii a trecut in proprietatea statului si predata manastirii greco-catolice de la Cernoc iar, alta, inclusiv locul unde a fost manastirea, a devenit proprietate a bisericii parohiale din Barsana.

Dupa desfiintarea manastirii, pe vatra manastirii n-au dainuit decat biserica si staretia. Pentru a feri biserica de profanare si distrugere, credinciosii din Barsana au mutat-o, in 1806, chiar in vatra satului, in locul numit Podurile Jbarului, unde se mai poate vedea si azi. O data cu mutarea bisericii, a fost dusa in sat si staretia. In aceasta casa a functionat scoala confesionala romaneasca in timpul renumitului dascal Fabian.

Romana a Maramuresului. Atunci, s-a pus problema readucerii bisericii si staretiei pe locul de odinioara si reinfiintarea manastirii, dar a urmat Dictatul de la Viena care a destramat si aceste vise. Dupa al doilea razboi mondial a urmat regimul comunist ateu, care se opunea infiintarii de noi manastiri. Astfel dorinta aceasta s-a tot amanat, dar niciodata nu s-a stins.

Reinfiintarea manastirii, o nazuinta mai veche a credinciosilor, nu s-a putut concretiza decat dupa 1989, cand barsanestii au luat hotararea sa ridice o noua manastire pe locul unde a fost cea veche si, in 1991, au adunat materialul lemnos pentru biserica.

In 1992, Prea Sfintitul Justinian, intaistatatorul Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, insotit de un grup de preoti si diaconi, a vizitat locul unde a fost Manastirea Intrarea Maicii Domnului in Biserica. S-a oprit pe locul unde, in urma cu cateva sute de ani, a fost vechea biserica, a ingenunchiat cu adanca evlavie, a rostit o rugaciune chemandu-i ca mijlocitori pe Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures si pe episcopul Gavril Stefanca, s-a ridicat si a spus ca crede ca aici se va ridica o noua manastire.

In 1993, Prea Sfintitul Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului a sfintit piatra de temelie a noii biserici a manastirii. S-a stabilit ca manastirea va avea hramul Soborul Sfintilor 12 Apostoli. In ziua de miercuri, 30 iunie 1993, s-a praznuit pentru prima data hramul noii manastiri. In aceeasi zi, in cuvantul de invatatura adresat multimii de credinciosi, Prea Sfintitul Justinian a amintit hotararea ca la Barsana va fi manastire de maici.

In ziua de joi, 30 iunie 1994, asa cum rezulta si din insemnarea de pe Sfanta Evanghelie, a fost sarbatorit hramul manastirii. Liturghia arhiereasca a fost oficiata de Prea Sfintitul Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi. In acest cadru sarbatoresc, Prea Sfintitul Justinian a prezentat-o pe monahia Filofteia Oltean ca viitoare stareta a manastirii. Totodata diaconul Ioan Stoica a fost hirotonit intru preot si a fost numit, in mod provizoriu, preot slujitor al manastirii.

- Cimitirul Vesel - SAPANTA

Faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate.

- MANASTIREA „ Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” SAPANTA PERI

Manastirea Sapanta Peri este cea mai inalta biserica din lume,a fost infiintata in anul 1997, in hotarul satului Sapanta, din dorinta de a reinnoda traditia istorica a vechii Manastiri Sfantul Mihail, din Peri - Maramures, astazi pe teritoriul Ucrainei.

Cazare: Sighetu Marmatiei

Ziua 4. 

Ora 8.00 - Mic dejun

- MANASTIREA„Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” DRAGOMIRESTI

Mănăstirea din Dragomirești renaște odată cu noua biserică de lemn, care îmbogățește spiritual și cultural Maramureșul Istoric.

Aceasta păstrează stilul arhitectural maramureșean, dar aduce o noutate prin legarea altarului de vară de corpul acesteia. Lăcașul de cult poartă hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.

Istoricul mănăstirii începe în anul 1923 când Ieromonahul Pimen a pus bazele construirii vechiului așezământ monahal la poalele Munților Tibleș, aproape de izvorul Prihodiștii, afluent pe dreapta a Văii Baicului.

Un incendiu, în noaptea de 15 octombrie 1949 a mistuit vechea mănăstire.
Lucrările de reconstrucție au început în 23 iulie 1951 în baza unui proiect aprobat în august 1950, până în 1954 ridicându-se biserica și casa monahală. În anii următori, mănăstirea a devenit loc de pelerinaj mai ales cu prilejul hramului Nașterea Maicii Domnului.
Mănăstirea nu a fost reconstruită pe locul inițial. A fost amplasată mai aproape de vatra „satului”, la ieșirea spre Săliștea de Sus. La 1 octombrie mănăstirea a fost desființată. Predată parohiei Baia- Borșa, biserica urma să fie demontată și dusă la noua locație. A rămas însă pe loc, în așteptarea unor vremuri mai bune.
Lucrările la noua biserică, care constituie o adevărată operă de artă, au început în anul 2012.
La demisol a fost amenajat un spațiu pentru oficierea slujbelor în anotimpul rece. În partea de sus a bisericii lucrările nu au fost încă finalizate.
În biserica de la demisol se păstrează o icoană făcătoare de minuni, care a supraviețuit incendiului. Icoana are ca particularitate piciorul stâng al Mântuitorului în formă de palmă. De asemenea, Mântuitorul este îmbrăcat în costum popular maramureşean.
Detaliile sculptate în lemnul din care este construită noua biserică te pot surprinde. Îți dezvăluie cât de profund este Maramureșul.
În 20 iulie 2021 biserica de la demisol a fost târnosită de către Preasfințitul Iustin Episcopul Maramureșului și Sătmarului.  Mănăstirea a primit în aceeași dată și un al doilea hram, Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș.

- MANASTIREA „Adormirea Maicii Domnului” MOISEI

Potrivit traditiei locale, asezata intr-o inscriptie, pe peretele nordic al bisericii actuale, primul locas monahal din Moisei a fost ridicat de catre credinciosii Moise Coman si sotia sa, Dochia, in jurul anului 1599.

Potrivit traditiei, cei doi crestini au ridicat locasul in amintirea fiului lor, plecat in Basarabia, pentru a se casatori, care insa nu s-a mai intors niciodata. Pentru a fi ocrotit, oriunde s-ar fi aflat, viu sau mort, parintii sai au hotarat sa ridice o manastire.

Cand au terminat biserica, un monah de la Manastirea Putna s-a oprit langa aceasta, adunand ajutoare pentre refacerea manastirii amintite, care fusese pradata de tatari. Acest monah, Grigorie, s-a dovedit a fi tocmai fiul celor doi, care intrase in monahism, in Manastirea Putna.

In urma insistentelor parintilor sai, monahul a ramas in satul Moisei, unde a pus bazele unui locas monahal, in jurul bisericutei deja zidite. Manastirea Moisei a fost sfintita in ziua de 25 august 1672, cand s-a praznuit si hramul acesteia, adica Adormirea Maicii Domnului, de catre Sfantul Ierarh Sava Brancovici, Mitropolitul Ardealului.

Complexul monahal de la Moisei este alcatuit, astazi, din mai multe cladiri: biserica veche, din lemn; biserica noua, din caramida; Altarul de vara; staretia, arhondaricul etc. Biserica cea veche, sfintita in anul 1672, a fost metoc al Manastirii Putna. Aceasta a fost restaurata intre anii 1928-1929, cand i s-a asezat o temelie noua; mai apoi, prin anul 1972, bisericutei i s-a innoit acoperisul si turla. Noua biserica, din zid, a fost construita intre anii 1910-1911, in stil neoclasic.

Biserica cea veche a manastirii este de mici dimensiuni, ea fiind construita din barne de lemn de molid, pe o temelie de piatra. Pridvorul deschis al bisericii se sprijina pe patru coloane. Deasupra pronaosului se inalta o mica turla, cu doua ferestre mici.

Altarul cel vechi este construit in forma de pentagon, avand trei ferestre mici. Catapeteasma este construita tot din barne. Naosul are o bolta semicirculara, fiind luminat de patru ferestre mici. Pronaosul, despartit de naos printr-un perete din barne, nu are ferestre.

Pictura vechii bisericute dateaza inca din anul 1699, fiind cea originala, realizata pe panza. Peste aceasta, prin anul 1871, a fost asezata o noua pictura, pe strat de gips. Ambele se pastreaza in mod fragmentar.

Biserica cea noua a manastirii, inalta de 35 de metri, este zidita din piatra si caramida, in forma de cruce, avand o lungime de 28 de metri si o latime de 8 metri. Altarul acesteia este semicircular, in interior, si hexagonal, in exterior.

Noua biserica a fost zugravita in intregime in fresca, intre anii 1982-1985, de catre pictorul Flesariu Pantelimon, din localitatea Suslanesti, judetul Arges, unul dintre ucenicii pictorului Belizarie. Pe fatada peretelui vestic sunt zugravite mai multe icoane: Adormirea Maicii Domnului, Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, cei doisprezece Apostoli si Judecata de Apoi.

In interiorul noii biserici apare o scena deosebita, chiar unica: Sfantul Ierarh Sava Brancovici, cel care a sfintit biserica veche, apare tinand in mana modelul bisericutei, in vreme ce in fundal apare zugravita Manastirea Putna, sfintita in anul 1470.

Manastirea Moisei a indeplinit un rol de seama in apararea dreptei credinte, in Maramures, mai ales prin faptul ca aceasta avea stranse legaturi cu ierarhii si cu marile centre ortodoxe din Moldova si din Tara Romaneasca. In incinta manastirii a functionat o scoala de invatatura, precum si un atelier de pictura.

- MANASTIREA "Schimbarea la fata" PRISLOP – MARAMURES

Mănăstirea cu hramul Schimbarea la Faţă din Pasul Prislop este una din cele 28 de mănăstiri care există în judeţul Maramureş. Lăcaşul de cult a fost ridicat pentru a cinsti şi a aduce pace sufletească eroilor căzuţi în cele două războaie Mondiale. O parte din aceşti eroi sunt îngropaţi în cimitirul din apropierea mănăstirii. Ştiri pe aceeaşi temă Sute de botoşăneni s-au dus să retragă bani de pe cardurile de sănătat... Legenda locului vorbeşte despre faptul că, înainte de amenajarea acestui cimitir, cei care treceau Pasul Prislop spre Suceava puteau auzi strigătele de ajutor ale soldaţilor căzuţi la datorie în cele două conflagraţii mondiale. Ca şi mănăstire, lăcaşul de cult din Pasul Prislop, potrivit declaraţiilor făcute de ieromonahul Celestin, există din anul 2008, initial aici fiind vorba despre un schi (2007). “Locul s-a sfinţit la Hora de la Prislop din anul 1999. Mănăstirea există datorită cimitirului care se află aici, cimitir unde sunt îngropaţi soldaţi din cele două războaie mondiale. Aici în zonă exista un spital militar, atât în Primul Război Mondial, cât şi în al Doilea. Pe locul unde se ţine acum Hora de la Prislop se aflau înainte tranşee şi buncăre. Acum la această mănăstire se află patru vieţuitori. Are trei hramuri, Sfânta Treime, Schimbarea la Faţă şi acum Sfântul Antonie cel Mare”, a declarat Ieromonahul Celestin. Acesta a mai adăugat că întemeietorul acestui lăcaş de cult este Timiş Dumitru din Borşa, care, alături de alţi borşeni, a început construcţia propriu-zisa. Viaţă grea în vârf de munte Ieromonahul Celestin a recunoscut că viaţa în vârf de munte nu este una pentru toată lumea. Iarna ţine câteva luni bune aici. Pentru a câştiga un venit, cei patru vieţuitori de aici toamna culeg fructe de pădure, de la afine, zmeură la alte fructe de pădure care sunt transformate apoi în dulceţuri sau siropuri. Pe perioada caldă se culeg ciuperci, iar pe perioada iernii se încercă obţinea de venituri pentru mănăstire prin crearea unor figuri din ceară, lumânări. Scurtă istorie Cimitirul militar din Mănăstirea Prislop a fost ridicat pe locul unde au fost găsite oseminte ale soldaţilor din cele două războaie mondiale. “În Pasul Prislop a fost un teatru de operaţiuni militare foarte important. Au fost şi o serie de confruntări în Al Doilea Război Mondial între Antanta şi Tripla Înţelegere. Acolo sunt oseminte ale soldaţilor români, polonezi, ruşi şi germane. E un cimitir internaţional. 

DE RETINUT!

* La inscriere se achita un avans de cel putin  400 lei și difereța cu 14 zile inainte de ziua plecarii.

* Locurile se ocupa in ordinea achitarii avansului.

* Tinuta decenta la intrarea in manastire.

* Sa nu se fumeze in preajma manastirilor si a pelerinilor.

Jud. Bacau si Neamt 11 august 2024

PRET: 150 lei/persoana

Include:
- transport microbuz sau autocar;
- insotitor grup.

ITINERAR:

Iasi - Mănăstirea “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” Razboieni – Mănăstirea”Schimbarea la Fata” Nechit  – Mănăstirea “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” Runc – Mănăstirea “Sfantul Emilian de la Durostorum” Ciolpani (adăposteste o parte din Sfintele Moaște ale Sfântului mucenic Emilian de la Durostorum) – Mănăstirea “Buna Vestire” Tisa Silvestri (prima atestare documentară a unui schit aici este din 9 August 1760) - Mănăstirea “Nasterea Maicii Domnului”Giurgeni (închinare la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului ce dateaza din 1831)

 IASI, ora 7.00

– Mănăstirea “Sfintii Arhangheli Mihail Si Gavriil” Războieni
 Mănăstirea Războieni este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1496 în satul Războieni din județul Neamț. Ea se află la o distanță de 26 km de orașul Piatra Neamț. Biserica mănăstirii are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sărbătorit în fiecare an pe 8 noiembrie).
Biserica mănăstirii a fost construită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) în anul 1496, la 20 de ani de la Bătălia de la Valea Albă (1476), întru pomenirea oștenilor moldoveni căzuți în acea luptă.
Mănăstirea Războieni a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2004 și este formată din 4 obiective:
- Biserica "Sf. Voievozi" - datând din sec. XV
- Turnul clopotniță - datând din 1862
- Stăreția - datând din sec. XX
- Chiliile - datând din sec. XIX-XX
După cum relatează cronicarul Grigore Ureche în "Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă", sultanul Mahomed al II-lea ("Cuceritorul") a invadat Principatul Moldova în anul 1476, împreună cu o armată numeroasă, dorind să-i pedepsească pe moldoveni pentru înfrângerea suferită de turci, cu un an înainte, în Bătălia de la Podul Înalt. Lui i s-a alăturat o oaste munteană condusă de domnitorul Basarab Laiotă.
În scopul de a diminua forțele moldovenești angajate în luptă, turcii au apelat la ajutorul tătarilor din Crimeea care au traversat Nistrul și au început să prade Moldova. Domnitorul Ștefan cel Mare a fost nevoit să trimită o parte din oastea moldovenească pentru a-i alunga peste Nistru pe tătari.
Ștefan cel Mare s-a retras spre munți, alegând ca loc al bătăliei o mare poiană din pădurea de la Valea Albă (azi satul Războieni din județul Neamț). Aici s-a dat la 26 iulie 1476 bătălia dintre moldoveni și turci. Oastea condusă de sultanul Mahomed Cuceritorul avea 150.000 turci, pe când oastea lui Ștefan cel Mare avea numai 10.000 oșteni moldoveni. Moldovenii au răsturnat copaci uriași în jurul acelei poiene, au săpat un șanț adânc pe lângă acea întăritură și au aruncat pământ peste arborii doborâți, transformând poiana în care se adăpostise într-o adevărată cetate improvizată.
Lupta a fost crâncenă, dar mica oaste moldoveană a fost biruită de numeroasa oaste turcească. Turcii au avut 30.000 de morți, iar moldovenii 200 morți și 800 de prizonieri. În această bătălie, însuși domnitorul moldovean a căzut de pe cal, dar nu a fost rănit. Cu toate că au câștigat lupta, turcii nu au putut supune Moldova, fiind hărțuiți permanent de moldoveni. Ei s-au retras cu armata destrămată și cu armamentul distrus, nereușind să ocupe nici Cetatea Sucevei (apărată de hatmanul Șendrea) și nici Cetatea Neamțului (apărată de pârcălabul Luca Arbore bătrânul).
În Bătălia de la Valea Albă, mulți oșteni moldoveni au murit, precum și mulți boieri mari. Cronicarul Grigore Ureche descrie astfel pierderile moldovenești: "Și atâta de ai noștri au pierit, cât au înălbit poiana de trupurile de a celor pieriți, pănă au fostu războiul. Și mulți din boierii cei mari au picatu și vitéjii cei buni au pieritu și fu scârbă mare a toată țara și tuturor domnilor și crailor di prinprejur, daca auziră că au căzut moldovénii suptu mâna păgânilor. (...) Mai apoi, după ieșirea nepriietinilor și a vrăjmașilor din tară, daca au strânsu Ștefan vodă trupurile morților, movilă de cei morți au făcatu și pre urmă ș-au ziditu deasupra oasilor o bisérică, unde trăiește și astăzi întru pomenirea sufletelor."
Pe peretele sudic al pridvorului, în dreapta ușii gotice, se află o pisanie lungă scrisă în limba slavonă, care reprezintă o cronică murală de o sinceritate impresionantă din istoria Moldovei.
"În zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului Domn, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 (1476), iar al domniei sale anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate forțele sale răsăritene, și încă și Basarab Voievod, poreclit Laiotă, a venit cu el, cu toată țara sa basarabească. Și au venit să prade și să ia Țara Moldovei. Și au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb...
Și noi, Ștefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieșit înaintea lor aici și am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26. Și cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânți creștinii de către păgâni. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei. Atunci și tătarii au lovit Moldova din ceea parte.
De aceea, a binevoit Io Ștefan Voievod, cu buna sa voință a zidit această casă în numele arhistratigului Mihail și întru rugă sieși și Doamnei sale Maria, și fiilor săi Alexandru și Bogdan și pentru amintirea și întru pomenirea tuturor dreptcredincioșilor creștini care s-au prăpădit aici.
În anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8.
Nici cronica lui Grigore Ureche și nici pisania nu precizează cât a durat construcția bisericii. Luând în considerarea proporțiile reduse ale bisericii, istoricul Constantin Turcu (1903-1980) a presupus că s-ar fi început construcția bisericii la 26 iulie 1496, când s-au aniversat 20 de ani de la lupta de la Valea Albă.
Această biserică este clădită pe osemintele ostașilor căzuți în luptă. Sub lespezile de piatră ale edificiului, din naos până în altar, pe o lungime de 10 m, o lățime de 3,5 m și o grosime de 30 de cm se află acele oseminte.
Biserica "Sf. Voievozi" din Războieni a funcționat ca biserică parohială până în anul 1734, când a fost înființată Mănăstirea Războieni, cu obște de călugări. În anul 1803, mitropolitul Veniamin Costachi a schimbat statutul mănăstirii, transformând-o în mănăstire de maici. Printre starețele Mănăstirii Războieni este de menționat schimonahia Suzana Ștefănescu (1830-1925), sora episcopului Melchisedec Ștefănescu al Romanului. Ea a stărețit aici între anii 1906-1925, lăsând în Mănăstirea Războieni, la moartea sa, o obște de peste 50 de călugărițe.
De-a lungul timpului, biserica a suferit unele modificări constructive. Astfel, în secolul al XIX-lea s-au adăugat două turnulețe, fără legătură cu bolțile, precum și un mic pridvor care a încadrat ușa de intrare de pe latura sudică. Fațadele exterioare au fost tencuite și văruite. În anul 1862 a fost construit turnul-clopotniță pe sub care se intră în incinta mănăstirii.
Mănăstirea Războieni a fost desființată prin Decretul nr. 410/1959, iar biserica voievodală a devenit biserică de parohie. Maicile în vârstă au fost trimise la mănăstirile Agapia, Văratec și Slatina, iar cele tinere au fost scoase din monahism. Cu toate acestea, patru maici au rămas la Războieni, părăsind numai de formă veșmântul monahal. Cele mai multe chilii mănăstirești au fost demolate.
Între anii 1975-1977 au fost efectuate lucrări de restaurare a bisericii. Cu acest prilej au fost îndepărtate cele două turle adăugate în secolul al XIX-lea, pridvorul de la intrare și celelalte adaosuri, biserica fiind readusă la înfățișarea inițială. Săpăturile arheologice au dus la descoperirea unor gropi în care se aflau osemintele oștenilor căzuți, înhumate fără o ordine anume. Deoarece craniile decedaților nu au fost descoperite, se presupune că ele au fost depuse sub altar.
După căderea regimului comunist, mănăstirea a fost redeschisă în anul 1990, aici sosind un grup de maici și surori de la Mănăstirea Văratec, precum și cele patru călugărițe care făceau parte din obștea mănăstirii la momentul desființării. După reînființarea mănăstirii, obștea monahală de acolo a fost îndrumată de egumena Glicheria Mănăstireanu (1990-1994), stareța Olimpiada Neagu (1994-1998) și stareța stavroforă Acachia Căuș (din 1998).
În prezent, Mănăstirea Războieni are o obște de 26 de monahii și surori. Aici funcționează ateliere de croitorie, sculptură, litografiere icoane, țesut covoare și tâmplărie.
- MĂNĂSTIREA "Schimbarea la Fata" NECHIT
Inchinare la moaște de la mai mulți sfinți, la papucul Sf. Spiridon din Corfu
Din traditie, se stie ca Valea Nechitului era destul de populata in secolul al XIV-lea, cand s-au construit mai multe asezari de tip rural, pomenite si in scrierile cancelariei domnesti, chiar in primele decenii ale veacului urmator. Astfel un document din anii 1399-1418 despre un anume Huba, stapan de pamanturi in aceste locuri, mentioneaza existenta aici a Schitului Nechit, cu hramul "Sf. Nicolae", avand in apropiere un sat, moara si siliste. In alt hrisov de danie domneasca al lui Alexandru cel Bun, din 1419, este pomenit Schitul Nechit, aflat in "Campul lui Dragos", unde se gasea si curtea boiereasca a doi frati: Dragomir si Ioans Borilovici.
Pe firul neintrerupt la vremii a ajuns pana la noi amintirea unui anume Nichita Sihastrul, primul care s-ar fi nevoit rugandu-se lui Dumnezeu pe aceste plaiuri, de la care apoi au imprumutat numele, pârâul, valea si muntele care strajuiau locul sau de inchinaciune. In jurul lui s-au adunat si alti rugatori intru singuratate, care au ridicat, dupa o obiceiul vremii, o bisericuta de lemn punand, astfel, bazele unei asezari isihaste ce va fi apoi cunoscuta sub numele de "Sihastria lui Nechita" sau "Schitul Nechit".
Traditia spune ca Stefan cel Mare dupa ce a ridicat Manastirea Tazlau in anii 1496-1497, ar fi luat calugari din Nechit pentru obstea nou infiintatei manstiri. Tot traditia, de asemenea, pune izvorarea minunata a celor trei izvoare din apropierea manastirii pe seama lui Chiriac de la Tazlau (Sihastrul), cel care mai tarziu este pomenit de mitropolitul Dosoftei al Moldovei in randul sfintilor venerati in Moldova.
In primele decenii ale secolului al XIX-lea viata isihasta din jurul schitului Nechit a a inceput a se stinge, abia palpaind prin osteneala celor trei calugari ce mai ramasesera aici. A urmat o perioada de ruina si uitare, pana in anul 1864 cand s-a facut o biserica de zid in jurul celei vechi din lemn, o clopotnita de piatra si cateva chilii, reprezentandu-se flacara vietii monahale in aceasta straveche vatra de credinta.
Istoria mai noua a Manastirii Nechit este strans legata de stradaniile parintelui Zenovie Ghidescu, demn urmas al monahilor care s-au nevoit in aceste locuri, venit aici ca staret, prima oara, in 1948. In 1960, Schitul Nechit redevenise asezamantul prosper de odinioara, dar desfiintarea sa abuziva, hotarata de autoritatile ateiste ale vremii, a readus aici pustiul in locul rugaciunilor catre Dumnezeu.
Parintele Zenovie este numit paroh in mai multe locuri, dar de cand se obtine redeschiderea schitului, in 1972, nu conteneste a-l veghea, contribuind la refacerea acestuia, chiar inainte de a reveni ca staret la Nechit.
Intre anii 1976-1979 se reface in intregime biserica mare, cu hramul "Schimbarea la Fata" si se construieste deasupra si un paraclis "Sf. Mucenici Zenovie si Zenovia", care sunt pictate de monahia Viorica Cretu de la Manastirea Prislop, in perioada 1979-1982. In 1990 se mareste edificiul initial printr-un adaos, unde pictura a fost executata de pictorul Mihai Chiuariu intre anii 1991-1992.
Intre anii 1998-2001 s-a savarsit constructia noului turn clopotnita, care strajuieste principalul drum de acces in manastire si care adaposteste si un paraclis cu hramul "Sf. Imparati Constantin si Elena", oferind vietuitorilor si pelerinilor ce trec pe aici, un alt loc de rugaciune si reculegere duhovniceasca.

- MANASTIREA „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” RUNC
Prin tradiţie, zidirea ei este atribuită Sf. Voievod Ştefan cel Mare si Sfant, după bătălia de la Orbic, din 1457, împotriva lui Petru Aron. Documentar este amintită la 1 Aprilie 1695, când se vorbeşte despre o danie a lui Ionaşcu Isărescu cu soţia sa Alexandra, consideraţi ctitorii reali ai mănăstirii. Existenţa ei, fără a socoti câteva crâmpeie disparate ale unor intervenţii mai puţin plăcute, a fost neîntreruptă. Până în 1888 a fost obşte de călugări iar apoi, desfiinţindu-se, a devenit biserică de mir a parohiei Lipoveni-Neamţ. În 1941, venind de la mănăstirea Sihăstria, ieromonahul Casian Cojoc reuşeşte să o redeschidă. În 1959, pentru opt ani, este iarăşi închisă şi preluată de Statul comunist. Din anul 1967 viaţa monahală a fost reluată fără întrerupere până în prezent. Hramul bisericii este „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, iar al paraclisului „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.
Adăposteste o parte din Sfintele Moaște ale Sfântului mucenic Emilian de la Durostorum, Sf. Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște, Sf. Grigorie Decapolitul, Sf. Mc Chiriachi.
- MANASTIREA  “Sfantul Emilian de la Durostorum” CIOLPANI
Manastirea Ciolpani adaposteste o parte din moaste ale Sfantului mucenic Emilian de la Durostorum, fiind singura manastire din tara ce poarta hramul sfantului.
Este mănăstire de maici.
Se spune că schitul inițial a fost ridicat de sulițașul Ciolpan care s-a și călugărit aici în vremea lui Petru Șchiopu, (care a fost domn al
Moldovei în 1574-1579 și 1581-1591). Acest schit s-a păstrat până în 1730, după care Teodosie Cantacuzino a zidit pe acel loc o bisericuță din lemn care mai există și astăzi. Lăcașul monahal a fost desființat în 1959, recăpătându-și statutul în 1992.
- Manastirea „Buna Vestire” Tisa Silvestri
 Prima atestare documentară a unui schit aici este din 9 August 1760, cu ocazia unei danii făcute de Ursu Fulga. Schitul cu biserica lui de lemn, era metoc al mănăstirii Doljeşti-Roman. Documentar sunt amintiţi preoţi şi diaconi slujitori în satul Sălvestri, ţinutul Romanului, din 28.11.1555, începând cu preotul Toma. La 17 mai 1746 era amintit ca originar din această zonă călugărul Serafim care vindea, cu alte rude, protopopului Lupaşco din Roman, părţi din pământurile familiei. Când s-a ridicat biserica din lemn din satul Tisa, exista deja biserica de lemn a schitului ce avea hramul “Adormirea Maicii Domnului”. În 1809 schitul Tisa Silvestri aparţinea de eparhia Romanului şi avea 7 călugări conduşi duhovniceşte de ieromonahul Filaret, transilvănean de obârşie, în vreme ce obştea credincioşilor mireni din sat era păstorită de preotul Ioan. Secularizarea averilor mănăstireşti din 1864 a contribuit la dispariţia schitului, al cărui loc era amintit doar de un grilaj de fier ce împrejmuia crucea altarului bisericii. Multe din icoanele, cărţile şi obiectele de cult ale schitului au intrat în patrimoniul bisericii din lemn a satului, fără o evidenţă strictă a acestui patrimoniu în timp. În anul 1996 s-a continuat încercarea de reorganizare a vieţii monahale începută din 1993, încredinţându-se grija spirituală şi gospodărească arhimandritului Emilian Panait, stareţul mănăstirii Runc.
La Mănăstirea Tisa Silvestri s-a construit un nou complex monastic în care sunt cuprinse, într-un tot unitar, biserica mare cu hramul „Buna Vestire”, stăreţia, corpul de chilii şi arhondaricul.
Actualmente aceste lucrări sunt aproape finalizate, obştea numărând 17 măicuţe conduse canonic de monahia Teoctista Ungureanu şi ieromonah-duhovnic Pimen Costea. Aşezarea mănăstirească în ansamblu, stilul construcţiei bisericii, cu preponderenţa elementului moldovenesc în arhitectură, pictura în tehnica fresco şi viaţa cultic-duhovnicească a actualei mănăstiri o fac reprezentativă între aşezările similare din eparhia Romanului. Programul liturgic este după rânduiala monastică cu accent pe slujirea Sf. Liturghii zilnice, unde participă toată obştea şi săvârşirea Laudelor bisericeşti.
Reluarea slujirii monahale în această veche vatră călugărească reprezintă o invitaţie la odihnă sufleteasă pentru tot omul din lume, trecător prin stresul şi presiunea diversă a acestui început de mileniu.
- MANASTIREA ˮNasterea Maicii Domnuluiˮ 
GIURGENI
Actuala biserică a mânăstirii a fost clădită 1833 pe locul unei foste biserici din lemn din 1738. Din 1928 locașul funcționează ca mânăstire până în anul 1959 când regimul comunist desființează mânăstirea. După această dată au fost dărâmate clădirile anexe ale mânăstirii rămânând doar biserica. După căderea comunismului biserica se redeschide iar din 1993 până în 2000 devine mânăstire de maici, apoi din 2000 devenind de călugări. În vara anului 2011 aici viețuiau 7 călugări. Din 2005 s-a început restaurarea și clădirea unor noi clădiri anexe, de asemenea s-a închegat o gospodărie de tip țărănesc cu păsări și animale.
 Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost dăruită Mănăstirii Giurgeni, pe atunci așezământ de maici, în anul 1831, cu ocazia sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului (6 august), dată aleasă probabil pentru similitudinea cu schimbarea la faţă a chipului Maicii Domnului din icoană. Încă de când a fost dăruită mănăstirii, icoana a început să săvârşească diferite minuni, astfel că mulţi credincioşi vin necontenit să se roage la ea.

DE RETINUT!
* La inscriere se achita un avans de cel putin 70 lei si diferenta cu o saptamana inainte de data plecarii;
* Locurile se ocupa in ordinea achitarii avansului;
* Tinuta decenta la intrarea in manastire (- barbatii: pantaloni lungi,- femeile: fusta rochie, capul acoperit);
* Sa nu se fumeze in preajma manastirii si a pelerinilor.

 Telefon: 0755095193