vineri, 19 ianuarie 2024

Transalpina 18-21 iulie 2024

 

PRET: 979lei /pers.
Servicii incluse:
- transport auto clasificat, microbuz ( pe Transalpina este interzis accesul mijloacelor de transport peste 5 tone)
- cazare în hotel/ pensiune de 2*/ 3*, în camere duble / triple;
- mic dejun;
- însoțitor grup.
 Nu sunt incluse in pret: 
- croaziera pe Glisura Dunarii, 
- cheltuielile personale,
- mesele de peste zi. 

ITINERAR:
1. Iasi - Piatra Neamt - Manastirea Bistrita - Manastirea Prislop - Hateg 
2. Hateg - Ulpia Traiana Sarmizegetusa  - Caransebes – Manastirea Piatra Scrisa - Manastirea Sfanta Ana - Orsova, CROAZIERA PE DUNARE – Tg. Jiu
3. Targu Jiu – TRANSALPINA – Manastirea Oasa - Barajul Tau - Petresti
4. Petresti – Cetatea Fagaras - Manastirea Sinca Veche  – Iasi.

INSCRIERI TELEFON: 0755095193

Ziua 1.

Iasi ora 6.00

- MANASTIREA "Adormirea Maicii Domnului" BISTRITA

Potrivit traditiei, inceputurile obstei monahale din vatra Bistritei nemtene se aseaza in vremea domniei lui Petru I Musat, spre sfarsitul secolului al XIV-lea, cand s-a ridicat aici o micuta biserica de lemn, prin purtarea de grija a ieromonahului Pafnutie. In anul 1402, pe locul bisericutei de lemn, domnitorul Alexandru cel Bun a zidit, a zidit o minunata biserica de piatra. Locasul de peste 30 de metri lungime, cu pronaos, gropnita, naos si altar, a fost zidit si cu gandul de a-i folosi acestuia pe post de loc de ingropare.
Alexandru cel Bun va inzestra Manastirea Bistrita cu numeroase sate si mosii. Printr-un hrisov din 6 ianuarie 1411, manastirea primeste doua sate si Biserica de la Bohotin, impreuna cu zece butii de vin, zece "coloane de grau" si tot atatea postavuri de Cehia, in fiecare an. Acestora se mai adauga si multe altele, precum vamile de la Barlad si Tazlau, iar in timpul lui Ilie Voda si pe cea de la Bacau.
In anul 1418, doamna Ana a fost inmormantata sub lespedea din gropnita bisericii, iar la 1 ianuarie 1432 a fost adus si Alexandru cel Bun, in mormantul de langa aceasta. Spre sfarsitul secolului, prin anul 1498, Sfantul Stefan cel Mare se trece si el pe lista ctitorilor acestui sfant locas de rugaciune. El va ridica o impunatoare clopotnita cu paraclis, dupa cum aflam din inscriptia votiva, asezata pe peretele sudic al constructiei.
- Icoana facatoare de minuni a Sf. Ana.
- MANASTIREA "Inaltarea Sfintei Cruci"  PRISLOP
A fost ridicata in a doua jumatate a secolului al XIV-lea de Sfantul Nicodim, ulterior canonizat, considerat astazi drept reorganizatorul si indrumatorul monahismului romanesc la inceputul Evului Mediu. Biserica actuala a Manastirii Prislop dateaza de la sfarsitul secolului al XIV-lea si a fost construita din piatra. La data de 25 noiembrie 1948, Mitropolitul Ardealului, Nicolae Balan (1920-1955), il aduce aici pe Ieromonahul Arsenie Boca, de la Manastirea Sambata de Sus, iar in 1950 au fost aduse si maicile.
  A fost arestat prima oară în iulie 1945 la Mănăstirea Bistriţa de Vâlcea şi anchetat la Râmnicu-Vâlcea, transferat apoi la Siguranţa Generală din Bucureşti. Din dosarul de urmărire a Părintelui Arsenie Boca reiese că a fost eliberat din arestul Siguranţei Generale din Bucureşti în jurul datei de 30 iulie 1945, la ordinul Ministrului Afacerilor Interne, acuzaţiile care-i fuseseră aduse fiind complet nefondate. În continuare, a fost urmărit şi supravegheat până la sfârşitul vieţii.
Părintele a mai fost arestat şi anchetat la Făgăraş şi Braşov în 1948. În noiembrie 1948 a fost mutat de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului, judeţul Hunedoara. În 1951 a fost luat de la mănăstire şi trimis pentru mai mult de un an în lagărele de muncă forţată de la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
În noiembrie 1955 a fost iar arestat şi anchetat la Timişoara. Apoi închis la Jilava şi Oradea, de unde a fost eliberat în aprilie 1956. În 1959 a fost scos abuziv din monahism şi i s-a interzis să slujească la altar. A fost apoi angajat ca pictor la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor din Bucureşti. A pictat la Biserica „Sfântul Elefterie” şi la Biserica Boteanu din Bucureşti şi la Biserica din satul Bogata, judeţul Braşov. Din 1968, timp de 15 ani a pictat biserica din satul Drăgănescu. Mii şi mii de oameni l-au căutat mereu pentru sfat şi îndrumare.
A trecut la Domnul pe 28 noiembrie 1989, la Sinaia, unde avea un mic atelier, într-o casă unde câteva maici de la Prislop amenajaseră un aşezământ monahal.
A fost înmormântat pe 4 decembrie 1989 la Mănăstirea Prislop.
 El a sculptat personal catapeteasma si executat mai multe lucrari de renovare a bisericii si a celorlalte cladiri, fapt pentru care este considerat astazi ca cel deal treilea ctitor al manastirii.
- Mormantul Ieromonahului  Arsenie Boca;
- Pestera Sf. Ioan de la Prislop.
Cazare: Hateg 

Ziua 2.

ora 7.00 - Mic dejun

- Ulpia Traiana Sarmizegetusa 
A fost capitala provinciei romane Dacia. Situată la o distanță de 40 de km de Sarmizegetusa Regia, capitala anterioară a regatului dac, colonia Ulpia Traiana a fost întemeiată după cucerirea acestuia de către împăratul Traian, între anii 108-110. 
- MANASTIREA "Duminica Tuturor Sfintilor" PIATRA SCRISA
Manastirea Piatra Scrisa, astazi manastire, a luat fiinta pe un loc randuit de Dumnezeu. Traditia locala leaga inceputurile acestei manastiri de gasirea unei icoane zugravite pe stanca. Icoana cu Sfanta Treime, putand fi vazuta si astazi pe stanca negricioasa, a fost gasita in timpul lucrarilor la calea ferata ce urma sa lege Caransebesul de Orsova. 
Prezenta icoanei pe peretele de stanca a dus la devierea iesirii tunelului feroviar cativa metri mai spre vest de icoana. Reactia credinciosilor a convins pe inginerul Mihlheisen, conducatorul lucrarilor, sa schimbe calculele, deviind iesirea tunelului spre Armenis, la cativa metri in spre apus de icoana.
- MANASTIREA "SF. ANA" ORSOVA
Manastirea Sfanta Ana este asezata pe coama Dealului Mosului, care domina orasul Orsova. Aceasta manastire are un istoric aparte, fiind ctitorita de catre cunoscutul ziarist interbelic Pamfil Seicaru, care a luptat in zona Orsovei in calitate de tanar sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie in primul Razboi Mondial. 
Ceea ce l-a facut pe acesta sa ridice o manastire este o intamplare petrecuta in anii razboiului, intamplare care l-a marcat profund. In toamna anului 1916, chiar pe Dealul Mosului, ziaristul a fost acoperit cu pamant, alaturi de camaradul sau de arme, Petre Gavanescu, de explozia unui obuz la foarte mica distanta de acestia.
Amandoi au scapat cu viata, iar Seicaru a fagaduit sa ridice in acest loc, atunci cand va avea posibilitati materiale, o manastire, in semn de multumire lui Dumnezeu, dar si in memoria tuturor eroilor care au cazut pentru o Romanie Mare, dupa cum nota el insusi in actul de donatie a manastirii catre Mitropolia Olteniei, document notificat la Munchen la data de 24 martie 1975. 
Mentionam aici ca tot Pamfil Seicaru este si ctitorul Monumentului Eroilor de la Marasesti, precum si a doua alte monumente inchinate victimelor razboiului, in Franta si Ucraina. Manastirea Sfanta Ana a fost construita intre anii 1936 si 1939, perioada in care Seicaru era director al ziarului Curentul si deputat in Parlamentul Romaniei. Manastirea, care trebuia sa poarte hramul Sfanta Ana, dupa numele mamei ctitorului sau, nu a fost sfintita imediat dupa incheierea lucrarilor de constructie. 
Episcopul Vasile Lazarescu, viitorul mitropolit al Banatului, a refuzat tarnosirea, pe motiv ca episcopia nu-si daduse acordul si nu sfintise locul de amplasare a manastirii. Sfintirea asezamantului de maici a fost intarziata apoi de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial si, ulterior, de schimbarea regimului politic. 
Ctitoria lui Pamfil Seicaru, in amitirea eroilor cazuti in primul razboi mondial, a functionat pana in anul 1945, cand, odata cu venirea comunistilor, a fost transformata in restaurant. Chiliile calugaritelor au fost transformate in locuri de cazare, iar in biserica a functionat, pe langa restaurant, si o discoteca.  
In anul 1990, Manastirea Sfanta Ana a fost preluata de proprietarul de drept, dandu-i-se si menirea pentru care a fost facut. Astfel, abia la data de 2 decembrie 1990, manastirea a fost sfintita de episcopul Damaschin Severineanul, vicar al Mitropoliei Olteniei, ajutat de un sobor de preoti localnici.
 - CROAZIERA PE DUNARE : Orsova – Cazanele Dunarii itinerariu complet : 3 ore 
Peisaje de o frumuseţe rară, Tabula Traiana, Cazanele Mici, Chipul lui Decebal sculptat in stanca, Manăstirea Mraconia, Cazanele Mari, versantul Ciucarul Mare, Grota Veterani,  Peştera Ponicova.

Cazare: hotel Targu Jiu

Ziua 3. 

ora 700

- TARGU JIU
Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu, cunoscut și sub numele de Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, este un omagiu adus eroilor căzuți în timpul primului război mondial, proiectat și construit de Constantin Brâncuși. Cele trei componente sculpturale monumentale, Masa tăcerii, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit, sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime totală de 1.2-75 m
 -TRANSALPINA
DN 67C este o șosea din Munții Parâng, în Carpații Meridionali. Este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Drumul face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba. Fiind un drum alpin, este închis pe perioada iernii.
Transalpina străbate patru județe - Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba - traversând Munții Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porțiune de aproximativ 20 de km, în județul Vâlcea, unde se prezintă ca o "șosea de creastă", trecând la mică depărtare de vârfurile Dengheru (2.084 m), Păpușa (2.136 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) și Muntinu (2.062 m).
Începuturile acestui drum sunt neclare. Unele surse susțin că a fost construit prima dată de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii, motiv pentru care pe hărțile de istorie este trecut sub denumirea de coridorul IV strategic roman. 
Există și o legendă locală care spune că, la sfârșitul secolului XVIII și la începutul secolului XIX, fiecare familie a participat la construirea unei porțiuni din acest drum, în funcție de posibilitățile fizice și financiare ale sale. 
Potrivit altor surse, șoseaua a fost refăcută și pietruită de germani în timpul Primului Război Mondial, din rațiuni militare, însă a fost foarte puțin folosită. 
Cert este că acest traseu, cunoscut ca "Poteca Dracului", a fost inițial o potecă de munte, folosită de către păstorii din Mărginimea Sibiului pentru a traversa munții cu turmele de oi în Țara Românească
În lucrarea sa Istoria Olteniei supt austriaci (1718-1739), istoricul Constantin C. Giurescu arată că încă din anul 1731 autoritățile austriece propuneau construirea unui drum transcarpatic pe traseul vechiului drum de transhumanță ce lega Transilvania de Oltenia.
Având în vedere învățămintele din Primul Război Mondial, regele Carol al II-lea a dorit să aibă la dispoziție un drum strategic, pentru artileria montană, trasă de cai, care să poată fi parcurs de trupele care se mișcau între Valahia și Transilvania. Pentru stabilirea traseului drumului, primul-ministru Gheorghe Tătărăscu a plecat pe munte de la Novaci la Lotru, însotit de 20 de călăreți din Novaci, conduși de învățătorul Ion D. Giurgiulan. În urma acestei acțiuni, Gheorghe Tătărăscu a inaugurat lucrările de construcție a drumului pe platoul Novaciului. 
Lucrările de refacere decise de rege au avut loc în perioada 1934-1939. La inaugurarea drumului, în anul 1939, a participat și regele Carol al II-lea, însoțit de viitorul rege Mihai I, precum și primul-ministru Gheorghe Tătărescu și soția sa Arethia. Aceștia au parcurs întregul traseu al drumului la bordul unei mașini de teren, la volan aflându-se chiar regele Carol al II-lea. După inaugurare, drumul a fost cunoscut sub denumirea de Drumul Regal sau Drumul Regelui, care a înlocuit denumirea populară de Poteca Dracului. 
Drumul a mai fost reabilitat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când germanii aveau nevoie de această cale de acces din motive militare. De atunci a fost foarte puțin întreținut. 
După revoluția din decembrie 1989 drumul nu a mai fost întreținut,  o parte a zidurilor de sprijin au fost stricate, piatra fiind furată și utilizată la realizarea fundațiilor unor vile construite la Rânca.
- Se stationeaza acolo unde este loc de parcare,
- Popas la stana lui Stefan.
- MANASTIREA "Adormirea Maicii Domnului" OASA
In anul 1943, scriitorul Ioan Pop si povestitorul Mihail Sadoveanu au ridicat in acest loc o bisericuta din lemn. Mai apoi, in anul 1983, prin purtarea de grija a episcopului Emilian Bardas, din Alba Iulia, a preotului Faur si a protopopului Viorel Porcaru, o veche biserica a fost reparata si imbunatatita, dupa care a fost adusa in acest loc. 
Biserica de lemn din Manastirea Oasa a fost stramutata in acest loc de pe raul Sebes, judetul Alba, odata cu amenajarea lacului de acumulare construit pe Valea Frumoasei. Mai tarziu, bisericuta a fost reparata si de preotul Petru Sora, din localitatea Sugag.In anul 1990, bisericuta a fost resfintita, iar in jurul ei s-a randuit o manastire de maicute. Pentru inceput, obstea a fost pusa sub indrumarea duhovniceasca a maicii starete Iustiniana Macarie. Obstea numara, pe atunci, in jur de douazeci de suflete. Cu ajutorul celor de la Hidrotehnica, maicile au reusit sa ridice mai multe corpuri de chilii, in jurul bisericutei: corpul de chilii, zidit in stil brancovenesc, cu etaj; staretia; trapeza si clopotnita.
Iernile grele si accesul anevoios in acest loc au facut ca maicile sa intampine dificultati greu de biruit. Astfel, prin anul 1998, maicile au parasit manastirea. Mai apoi, in ziua de 1 iunie 2000, in acest loc pustiu si greu accesibil s-a asezat o obste de calugari.
Manastirea este vietuita in intregime de straluciti calugari intelectuali, trecuti mai intai prin scoala insingurarii monahale de la Schitul Posaga, iar mai apoi initiati in tainele Filocaliei, de catre duhovnicul lor de la Manastirea Brancoveanu - Sambata de Sus,parintele Teofil Paraian.
- LACUL DE ACUMULARE TAU-BISTRA
Situat la confluenţa dintre Râul Sebeş şi Bistra, Lacul de Acumulare Tău-Bistra se situează la 41km sud de municipiul Sebeş, la o altitudine de 790 m. Ansamblul hidroenergetic Tău-Bistra a fost dat în folosinţă în 1984.
Cazare: Pensiune Petresti-Alba

 Ziua 4.

ora 7.00 Mic dejun

- Cetataea  Fagaras 
În clasamentul celor mai interesante zece castele din lume, recomandate persoanelor care apreciază arhitectura, pe primul loc se află Castelul Neuschwanstein din Germania, în stil romantic-renascentist, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea pe un deal accidentat aflat deasupra satului Hohenschwangau, de lângă Füssen (în sud-vestul Bavariei).
Devansată de edificiul din Germania, Cetatea Făgăraş, situată pe locul al doilea, "reprezintă una dintre cele mai mari şi mai bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est. " În trecut, castelul a fost pivotul puterii regionale. În timpul secolului al XVII-lea, cetatea a fost extinsă, reflectând bogăţia locului",
Cetatea regală, înzestrată cu cel mai mare domeniu feudal din voievodat a fost construită la sfârşitul secolului al XlV-lea. Primele ştiri documentare care atestă existenţa cetăţii de piatră sunt din 1455, când este menţionat un ,,castelan”, iar în anul următor Iancu de Hunedoara, scriind braşovenilor, aminteşte de ,,cetatea noastră Făgăraş”. Cercetările arheologice din cetate, desfăşurate cu ocazia diferitelor etape de restaurare, au scos la iveală existenţa, înaintea acestei cetăţi de piatră, a unei fortificaţii din lemn cu val de pământ, construită aproximativ pe amplasamentul actualei cetăţii.

În secolul al XV-lea cetatea din piatră şi cărămidă de la Făgăraş, care era o cetate militară de apărare, avea o incinta patrulateră, cu patru turnuri, bastioane la colţuri şi un turn de avanpost de tip baricada pe latura de est.

După scindarea Regatului Feudal Maghiar, în anul 1541, că urmare a înfrângerii de la Mohacs, Transilvania devine Principat autonom sub suveranitate otomană. În acest cadru, domeniul şi Cetatea Făgăraşului intră în proprietatea ereditară a principilor Transilvaniei.

Mulţi dintre aceştia au acordat o atenţie deosebită Făgăraşului, contribuind la dezvoltarea culturală şi economică a întregii zone.

Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti între 1593-1601 şi primul unificator al celor trei ţări româneşti poartă, conform unei vechi tradiţii voievodale, titlul de “herteg al Făgăraşului”, încă din anii 1597-1599 şi îşi manifestă pretenţiile asupra acestui teritoriu pe baza unui vechi drept voievodal al Ţării Româneşti.
În anul 1599, în urmă campaniei din Transilvania, Mihai Viteazu intră în posesia efectivă a Făgăraşului, iar la sfârşitul aceluiaşi an, cetatea şi domeniul sunt dăruite soţiei sale, Doamna Stanca, devenind astfel loc de adăpost pentru averile şi familia domnitorului.
Mihai Viteazul a acordat o atenţie deosebită Făgăraşului datorită poziţiei sale strategice: în aprilie 1600 cetatea devine centrul de adunare al oştilor înaintea campaniei din Moldova, iar în toamna anului 1600, după înfrângerea de la Miraslau, tot aici are loc regruparea forţelor.
În secolul al XVII-lea, adaptările de construcţii şi adăugirile la care este supusă Cetatea vor culmina cu transformarea să într-o fastuoasă reşedinţă princiară, aceasta fiind perioada de apogeu a istoriei acestui maiestuos monument. Destinaţia pe care au primit-o cele 85 de încăperi ale castelului s-a putut deduce din inventarele Cetăţii Făgăraşului, în special cele din 1632, 1637, 1656, 1676.  În urmă acestor lucrări efectuate în secolul al XVII-lea, Cetatea Făgăraşului devine reşedinţă a principilor Transilvaniei şi centru politico-administrativ al marelui domeniu al Făgăraşului, fiind un impunător centru medieval.
Cetatea Făgăraşului, una dintre cele mai temute închisori pentru deţinuţi politici
Între 1918 şi 1948 cetatea a fost garnizoană a armatei române. Din 1918 până în 1923, aici a fost lagăr pentru ruşii albi, presa vremii consemnând donaţiile pe care regina Maria le-a făcut pentru aceştia. Între anii 1948 - 1960, în Cetatea Făgăraşului, a existat una dintre cele mai temute închisori pentru deţinuţi politic ale “gulagului” românesc.
Cetatea a fost renovată şi amenajată ca muzeu în 1965, astăzi fiind unul dintre principalele puncte de atracţie ale judeţului Braşov. Turiştii pot vizita încăperile, interiorul turnurilor şi scările înguste de piatră. Cea mai râvnită cetate-castel de pe timpuri are 66 de încăperi, întinse pe cinci niveluri, însă doar o parte dintre camere pot fi vizitate de turişti.
O adevărată poartă spre trecutul îndepărtat al Transilvaniei, Cetatea Făgăraşului oferă vizitatorilor şansă de a paşi într-o lume apusă a Evului Mediu, dar care a rămas încă vie în memoria comunităţii prin marile personalităţi şi prin provocările istoriei scrise pe acest tărâm. Măreaţă şi impunătoare, cetatea Făgăraşului, pe care Nicolae Iorga o consideră una din ,,podoabele ţării”, îşi aşteaptă liniştită ,,recunoaşterea îndrăzneţelor fapte ale trecutului”.
PROGRAM VIZITARE: orele 8.00-18.0
- MANASTIREA "Nasterea Maicii Domnului si Sf. Ierarh. Nectarie" SINCA VECHE
La Sinca Veche se vine pentru legendele si misterul lacasului de cult sapat in piatra. Acestui lacas i s-a dus vestea de "Templul Ursitelor", "Manastirea Sapata in Piatra" sau "Templul de la Sinca Veche", loc de reculegere, de implinire a dorintelor bune, dar si de oaresce fenomene paranormale - dupa parerea unora.
Cunoscut mai mult sub denumirea de "Templul Ursitelor", locasul de cult din Sinca Veche se banuieste ca are o vechime de aproximativ 7.000 de ani si se presupune ca ar fi apartinut aceleiasi civilizatii care a intemeiat "Templul Alb" din Insula Serpilor.
Sinca Veche apare in acte incepand cu secolul al XII-lea si este cunoscuta, pe langa numeroasele vestigii arheologice inca nevalorificate, gratie istoricului si filologului roman Gheorghe Sincai, a carui famile isi are radacinile aici.
Dat fiind faptul ca Sinca a fost o localitate la granita intre Romania si Imperiul Habsburgic, aceasta a avut o istorie mai napastuita, influentata de comunitatile care s-au perindat in timp pe aici. 
Manastirea rupestra nu a putut fi datata cu precizie, versiunea mai des intalnita accepta ca an al aparitiei 1742, moment cand bisericile ortodoxe sunt interzise. Sunt pareri care spun ca manastirea exista de cateva mii de ani, avand origini dacice sau chiar mai inaintate.

DE RETINUT!
* Locurile se ocupa in ordinea achitarii avansului de cel putin 400 lei si diferenta cu 14 zile inainte de data plecarii.
* Tinuta decenta la intrarea in manastire.
* Sa nu se fumeze in preajma manastirilor si a pelerinilor.
* Conducatorul de grup poate modifica ordinea obiectivelor.

 INSCRIERI TELEFON: 0755095193

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu