Servicii incluse:
- transport: minibus sau autocar
- cazare la pensiune 3*, în camere duble / triple;
- mic dejun;
- însoțitor grup.
- intrările la obiective: telescaun Cascada Cailor, Cimitirul Vesel, Memorialul Durerii (daca se doreste), Muzeul Satului Maramuresan;
- mesele netrecute în program.
- transport: minibus sau autocar
- cazare la pensiune 3*, în camere duble / triple;
- mic dejun;
- însoțitor grup.
- intrările la obiective: telescaun Cascada Cailor, Cimitirul Vesel, Memorialul Durerii (daca se doreste), Muzeul Satului Maramuresan;
- mesele netrecute în program.
ITINERAR:
Iasi - Pascani - Gura Humorului
- Manastirea Prislop (MM) – Borsa – Cascada Cailor – Manastirea
Moisei – Manastirea Dragomiresti - Manastirea Barsana - Sighetu Marmatiei -
Manastirea Sapanta Peri - Cimitirul Vesel - Memorialul Durerii - Muzeul Satului Maramuresan– Iasi.
Ziua
1.
IASI –
ora 6.00.
- MANASTIREA “Schimbarea la
Fata” PRISLOP – MARAMURES
Mănăstirea
cu hramul Schimbarea la Faţă din Pasul Prislop este una din
cele 28 de mănăstiri
care există în judeţul
Maramureş. Lăcaşul
de cult a fost ridicat pentru a cinsti şi a
aduce pace sufletească eroilor căzuţi în cele două războaie
Mondiale. O parte din aceşti eroi sunt îngropaţi în cimitirul din apropierea mănăstirii.
Legenda locului vorbeşte despre faptul că, înainte de amenajarea acestui
cimitir, cei care treceau Pasul Prislop spre Suceava puteau auzi strigătele
de ajutor ale soldaţilor căzuţi
la datorie în cele două conflagraţii
mondiale. Ca şi mănăstire,
lăcaşul
de cult din Pasul Prislop, potrivit declaraţiilor
făcute
de ieromonahul Celestin, există din anul 2008, initial aici fiind
vorba despre un schit (2007). “Locul
s-a sfinţit la Hora de la Prislop din anul
1999. Mănăstirea
există datorită
cimitirului care se află aici, cimitir unde sunt îngropaţi
soldaţi din cele două războaie
mondiale. Aici în
zonă exista un spital militar, atât în Primul Război
Mondial, cât şi în al Doilea. Pe locul unde se ţine
acum Hora de la Prislop se aflau înainte tranşee şi
buncăre. Acum la această mănăstire
se află patru vieţuitori.
Are trei hramuri, Sfânta
Treime, Schimbarea la Faţă şi
acum Sfântul
Antonie cel Mare”, a
declarat Ieromonahul Celestin. Acesta a mai adăugat
că întemeietorul acestui lăcaş de
cult este Timiş Dumitru din Borşa,
care, alături de alţi
borşeni, a început construcţia
propriu-zisa. Viaţă grea în vârf de munte Ieromonahul Celestin a
recunoscut că viaţa în vârf de munte nu este una pentru toată
lumea. Iarna ţine câteva luni bune aici. Pentru a câştiga
un venit, cei patru vieţuitori de aici toamna culeg fructe
de pădure, de la afine, zmeură la
alte fructe de pădure care sunt transformate apoi în dulceţuri
sau siropuri. Pe perioada caldă se culeg ciuperci, iar pe perioada
iernii se încercă obţinea
de venituri pentru mănăstire
prin crearea unor figuri din ceară,
lumânări.
Scurtă istorie Cimitirul militar din Mănăstirea
Prislop a fost ridicat pe locul unde au fost găsite
oseminte ale soldaţilor din cele două războaie
mondiale. “În Pasul Prislop a fost un teatru de
operaţiuni militare foarte important. Au
fost şi o serie de confruntări în Al Doilea Război
Mondial între
Antanta şi Tripla Înţelegere.
Acolo sunt oseminte ale soldaţilor români, polonezi, ruşi şi
germani.
- CASCADA CAILOR
Cascada Cailor este situată în apropiere de stațiunea
turistică Borsa, în partea de Nord-Est a Munților
Rodnei. Apa adunată într-un circ glaciar se scurge peste
un abrupt calcaros numit ˝Podul Cailor˝, în mai multe trepte, rezultând cea mai
mare cascadă din România. Se află la
altitudinea de 1300 m iar căderea de apă
este de 90 metri. Cascada este accesibilă
din mai multe direcții, dinspre Borșa-Complex
cu telescaunul, sau pe jos, sau dinspre zonele mai înalte ale Munților
Rodnei.
Conform legendei, Muntele Piatra Rea datorită păşunilor sale întinse era locul preferat al
localnicilor pentru a ţine din primăvară până în toamnă
"stavele" (hergheliile) de cai. Insă
acest rai al cailor nu era chiar aşa
de liniştit. Din când în când ursul incerca să îşi găsească o
pradă uşoară
din zecile sau chiar sutele de cai de pe munte. Însă într-un loc deschis şansele
ursului erau slabe. Aşa că
ursul de obicei încerca
să
incolţească
cai deasupra prăpăstiilor
de la actuala Cascada a Cailor. Aici sărmanele
animale nu aveau altă soluţie
decât să se
arunce în hău,
astfel ursul având
câştig
de cauză. Într-o noapte întunecată, fără
vizibilitate şi cu o furtună de
proporţii, ursul a venit din nou să îşi
aleagă o pradă.
Speriaţi de fulgere şi
de atacul neaşteptat al ursului, animalele au
luat-o la goana, direct spre prăpastie. Unii dintre ei au scăpat
dar o mulţime de animale au căzut
în prăpastie,
ursul alegându-se
după spusele localnicilor cu vreo 15
cai.De atunci localnicii marcaţi de eveniment au început să
foloseasca numele de Cascada Cailor. Dar nu numai cascada a primit acest nume.
Muntele se numeşte Muntele Cailor, circul glaciar a
fost denumit Podul Cailor iar pârăul
care se prăvăleşte
jos pe abrupturi se numeşte Izvorul Cailor.
- MANASTIREA “Adormirea Maicii
Domnului” MOISEI
Potrivit traditiei locale, asezata intr-o inscriptie, pe peretele nordic al
bisericii actuale, primul locas monahal din Moisei a fost ridicat de catre
credinciosii Moise Coman si sotia sa, Dochia, in jurul anului 1599.
Potrivit traditiei, cei doi crestini au ridicat locasul in amintirea fiului lor, plecat in Basarabia, pentru a se casatori, care insa nu s-a mai intors niciodata. Pentru a fi ocrotit, oriunde s-ar fi aflat, viu sau mort, parintii sai au hotarat sa ridice o manastire.
Cand au terminat biserica, un monah de la Manastirea Putna s-a oprit langa aceasta, adunand ajutoare pentre refacerea manastirii amintite, care fusese pradata de tatari. Acest monah, Grigorie, s-a dovedit a fi tocmai fiul celor doi, care intrase in monahism, in Manastirea Putna.
In urma insistentelor parintilor sai, monahul a ramas in satul Moisei, unde a pus bazele unui locas monahal, in jurul bisericutei deja zidite. Manastirea Moisei a fost sfintita in ziua de 25 august 1672, cand s-a praznuit si hramul acesteia, adica Adormirea Maicii Domnului, de catre Sfantul Ierarh Sava Brancovici, Mitropolitul Ardealului.
Complexul monahal de la Moisei este alcatuit, astazi, din mai multe cladiri: biserica veche, din lemn; biserica noua, din caramida; Altarul de vara; staretia, arhondaricul etc. Biserica cea veche, sfintita in anul 1672, a fost metoc al Manastirii Putna. Aceasta a fost restaurata intre anii 1928-1929, cand i s-a asezat o temelie noua; mai apoi, prin anul 1972, bisericutei i s-a innoit acoperisul si turla. Noua biserica, din zid, a fost construita intre anii 1910-1911, in stil neoclassic.
Biserica cea veche a manastirii este de mici dimensiuni, ea fiind construita din barne de lemn de molid, pe o temelie de piatra. Pridvorul deschis al bisericii se sprijina pe patru coloane. Deasupra pronaosului se inalta o mica turla, cu doua ferestre mici.
Altarul cel vechi este construit in forma de pentagon, avand trei ferestre mici. Catapeteasma este construita tot din barne. Naosul are o bolta semicirculara, fiind luminat de patru ferestre mici. Pronaosul, despartit de naos printr-un perete din barne, nu are ferestre.
Pictura vechii bisericute dateaza inca din anul 1699, fiind cea originala, realizata pe panza. Peste aceasta, prin anul 1871, a fost asezata o noua pictura, pe strat de gips. Ambele se pastreaza in mod fragmentar.
Biserica cea noua a manastirii, inalta de 35 de metri, este zidita din piatra si caramida, in forma de cruce, avand o lungime de 28 de metri si o latime de 8 metri. Altarul acesteia este semicircular, in interior, si hexagonal, in exterior.
Noua biserica a fost zugravita in intregime in fresca, intre anii 1982-1985, de catre pictorul Flesariu Pantelimon, din localitatea Suslanesti, judetul Arges, unul dintre ucenicii pictorului Belizarie. Pe fatada peretelui vestic sunt zugravite mai multe icoane: Adormirea Maicii Domnului, Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, cei doisprezece Apostoli si Judecata de Apoi.
In interiorul noii biserici apare o scena deosebita, chiar unica: Sfantul Ierarh Sava Brancovici, cel care a sfintit biserica veche, apare tinand in mana modelul bisericutei, in vreme ce in fundal apare zugravita Manastirea Putna, sfintita in anul 1470.
Manastirea Moisei a indeplinit un rol de seama in apararea dreptei credinte, in Maramures, mai ales prin faptul ca aceasta avea stranse legaturi cu ierarhii si cu marile centre ortodoxe din Moldova si din Tara Romaneasca. In incinta manastirii a functionat o scoala de invatatura, precum si un atelier de picture.
Potrivit traditiei, cei doi crestini au ridicat locasul in amintirea fiului lor, plecat in Basarabia, pentru a se casatori, care insa nu s-a mai intors niciodata. Pentru a fi ocrotit, oriunde s-ar fi aflat, viu sau mort, parintii sai au hotarat sa ridice o manastire.
Cand au terminat biserica, un monah de la Manastirea Putna s-a oprit langa aceasta, adunand ajutoare pentre refacerea manastirii amintite, care fusese pradata de tatari. Acest monah, Grigorie, s-a dovedit a fi tocmai fiul celor doi, care intrase in monahism, in Manastirea Putna.
In urma insistentelor parintilor sai, monahul a ramas in satul Moisei, unde a pus bazele unui locas monahal, in jurul bisericutei deja zidite. Manastirea Moisei a fost sfintita in ziua de 25 august 1672, cand s-a praznuit si hramul acesteia, adica Adormirea Maicii Domnului, de catre Sfantul Ierarh Sava Brancovici, Mitropolitul Ardealului.
Complexul monahal de la Moisei este alcatuit, astazi, din mai multe cladiri: biserica veche, din lemn; biserica noua, din caramida; Altarul de vara; staretia, arhondaricul etc. Biserica cea veche, sfintita in anul 1672, a fost metoc al Manastirii Putna. Aceasta a fost restaurata intre anii 1928-1929, cand i s-a asezat o temelie noua; mai apoi, prin anul 1972, bisericutei i s-a innoit acoperisul si turla. Noua biserica, din zid, a fost construita intre anii 1910-1911, in stil neoclassic.
Biserica cea veche a manastirii este de mici dimensiuni, ea fiind construita din barne de lemn de molid, pe o temelie de piatra. Pridvorul deschis al bisericii se sprijina pe patru coloane. Deasupra pronaosului se inalta o mica turla, cu doua ferestre mici.
Altarul cel vechi este construit in forma de pentagon, avand trei ferestre mici. Catapeteasma este construita tot din barne. Naosul are o bolta semicirculara, fiind luminat de patru ferestre mici. Pronaosul, despartit de naos printr-un perete din barne, nu are ferestre.
Pictura vechii bisericute dateaza inca din anul 1699, fiind cea originala, realizata pe panza. Peste aceasta, prin anul 1871, a fost asezata o noua pictura, pe strat de gips. Ambele se pastreaza in mod fragmentar.
Biserica cea noua a manastirii, inalta de 35 de metri, este zidita din piatra si caramida, in forma de cruce, avand o lungime de 28 de metri si o latime de 8 metri. Altarul acesteia este semicircular, in interior, si hexagonal, in exterior.
Noua biserica a fost zugravita in intregime in fresca, intre anii 1982-1985, de catre pictorul Flesariu Pantelimon, din localitatea Suslanesti, judetul Arges, unul dintre ucenicii pictorului Belizarie. Pe fatada peretelui vestic sunt zugravite mai multe icoane: Adormirea Maicii Domnului, Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, cei doisprezece Apostoli si Judecata de Apoi.
In interiorul noii biserici apare o scena deosebita, chiar unica: Sfantul Ierarh Sava Brancovici, cel care a sfintit biserica veche, apare tinand in mana modelul bisericutei, in vreme ce in fundal apare zugravita Manastirea Putna, sfintita in anul 1470.
Manastirea Moisei a indeplinit un rol de seama in apararea dreptei credinte, in Maramures, mai ales prin faptul ca aceasta avea stranse legaturi cu ierarhii si cu marile centre ortodoxe din Moldova si din Tara Romaneasca. In incinta manastirii a functionat o scoala de invatatura, precum si un atelier de picture.
- MANASTIREA „Sf. Ilie”
DRAGOMIRESTI
Mănăstirea
din Dragomirești
renaște
odată cu
noua biserică de
lemn, care îmbogățește
spiritual și
cultural Maramureșul
Istoric.
- MANASTIREA “Soborul celor 12
Apostoli” BARSANA
Asezata pe Valea Izei, este o icoana a sufletului crestin ortodox
maramuresean, o speranta pentru un viitor binecuvantat, este un loc sfant
und e natura se uneste cu Biserica in Liturghie cosmica.
Istoricul acestei manastiri incepe cu o sihastrie, care a existat in Valea Slatinei, in locul numit La Parul Calugarului. Este greu de stabilit data la care a luat fiinta aceasta sihastrie, totusi traditia spune ca manastirea din Valea Slatinei a fost "mai veche, mai mare si mai importanta decat cea din Humana".
Viata monahala in sihastria din Valea Slatinei se pierde in negura vremurilor, inceputul ei poate ca a avut loc in secolul al XIII-lea sau in primii ani ai secolului al XIV-lea. Cu timpul, in jurul acestei sihastrii s-au adunat calugari si frati, care si-au facut acolo chilii si biserica de lemn si asa cum s-au petrecut lucrurile cu majoritatea manastirilor de pe teritoriul romanesc, si aici, modesta sihastrie a devenit manastire.
La Parul Calugarului, manastirea era foarte izolata, se afla adancita intr-o padure de foioase de pe un deal situat la mare departare de localitate. Accesul la manastire era ingreunat si din cauza raului Iza, peste care nu exista o punte de trecere in apropiere. De aceea, in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, manastirea a fost mutata din Valea Slatinei intr-un loc din dreapta Izei, numit pe atunci Podurile Stramtorii, iar dupa mutarea manastirii in acest loc, platoul a primit numele Podurile Manastirii.
Dupa traditie, mutarea manastirii a fost facuta de catre un voievod, iar acesta nu putea fi altul decat Balcu Voda care a condus Tara Maramuresului timp de treizeci de ani fiind ultimul mare voievod al Maramuresului. In sprijinul acestei ipoteze pledeaza si faptul ca voievozii Balcu si Drag erau buni crestini ortodocsi si ctitori de asezaminte sfinte; printre altele, ei au ridicat manastirea Peri la rangul de stavropighie patriarhala, au construit biserica de piatra de la manastirea Peri iar in 1364 au ctitorit biserica din Deal de la Ieud, care in traditie poarta numele voievodului Balcu - Biserica Balcului.
Voievozii Balcu si Drag, carora li s-au alaturat si boierii din sat, au inzestrat manastirea cu terenuri arabile, fanete, paduri si alte bunuri, fiind in acest fel ctitorii manastirii iar Manastirea Barsana poate fi numita, pe drept cuvant, manastire voievodala.
Din anul 1735, cand episcopul Maramuresului Dosoftei Teodorovici, care isi avea resedinta la Manastirea Uglea, a fost asasinat, pana in 1740, cand episcop al Maramuresului era Gavril Stefanca de Barsana, resedinta Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului a fost la Manastirea Barsana. Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului a fost desfiintata, oficial, in 1740, dar si dupa aceasta data preotii, calugarii si credinciosii maramureseni au ramas statornici in credinta stramoseasca.
In timpul actiunilor uniatiei din jurul anului 1700 si perioadei care a urmat, Maramuresul a ramas o adevarata cetate inexpugnabila a Ortodoxiei iar Manastirea Barsana a avut un rol important in apararea legii stramosesti din acea perioada atat de grea din istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Chiar in conditiile presiunilor generate de extinderea oficiala a unirii religioase a romanilor cu Biserica Romei asupra locasurilor de cult ortodox din zona, manastirea va rezista pana la 1791.
La 12 iulie 1791 manastirea a fost desfiintata, calugarii au fost alungati si s-au refugiat in Moldova la Manastirea Neamt. Atunci manastirea a fost devastata, chiliile si cladirile anexe distruse, averea confiscata: o parte a averii a trecut in proprietatea statului si predata manastirii greco-catolice de la Cernoc iar, alta, inclusiv locul unde a fost manastirea, a devenit proprietate a bisericii parohiale din Barsana.
Dupa desfiintarea manastirii, pe vatra manastirii n-au dainuit decat biserica si staretia. Pentru a feri biserica de profanare si distrugere, credinciosii din Barsana au mutat-o, in 1806, chiar in vatra satului, in locul numit Podurile Jbarului, unde se mai poate vedea si azi. O data cu mutarea bisericii, a fost dusa in sat si staretia. In aceasta casa a functionat scoala confesionala romaneasca in timpul renumitului dascal Fabian.
Atunci, s-a pus problema readucerii bisericii si staretiei pe locul de odinioara si reinfiintarea manastirii, dar a urmat Dictatul de la Viena care a destramat si aceste vise. Dupa al doilea razboi mondial a urmat regimul comunist ateu, care se opunea infiintarii de noi manastiri. Astfel dorinta aceasta s-a tot amanat, dar niciodata nu s-a stins.
Reinfiintarea manastirii, o nazuinta mai veche a credinciosilor, nu s-a putut concretiza decat dupa 1989, cand barsanestii au luat hotararea sa ridice o noua manastire pe locul unde a fost cea veche si, in 1991, au adunat materialul lemnos pentru biserica.
In 1992, Prea Sfintitul Justinian, intaistatatorul Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, insotit de un grup de preoti si diaconi, a vizitat locul unde a fost Manastirea Intrarea Maicii Domnului in Biserica. S-a oprit pe locul unde, in urma cu cateva sute de ani, a fost vechea biserica, a ingenunchiat cu adanca evlavie, a rostit o rugaciune chemandu-i ca mijlocitori pe Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures si pe episcopul Gavril Stefanca, s-a ridicat si a spus ca crede ca aici se va ridica o noua manastire.
In 1993, Prea Sfintitul Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului a sfintit piatra de temelie a noii biserici a manastirii. S-a stabilit ca manastirea va avea hramul Soborul Sfintilor 12 Apostoli. In ziua de miercuri, 30 iunie 1993, s-a praznuit pentru prima data hramul noii manastiri. In aceeasi zi, in cuvantul de invatatura adresat multimii de credinciosi, Prea Sfintitul Justinian a amintit hotararea ca la Barsana va fi manastire de maici.
In ziua de joi, 30 iunie 1994, asa cum rezulta si din insemnarea de pe Sfanta Evanghelie, a fost sarbatorit hramul manastirii. Liturghia arhiereasca a fost oficiata de Prea Sfintitul Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi. In acest cadru sarbatoresc, Prea Sfintitul Justinian a prezentat-o pe monahia Filofteia Oltean ca viitoare stareta a manastirii. Totodata diaconul Ioan Stoica a fost hirotonit intru preot si a fost numit, in mod provizoriu, preot slujitor al manastiri.
Istoricul acestei manastiri incepe cu o sihastrie, care a existat in Valea Slatinei, in locul numit La Parul Calugarului. Este greu de stabilit data la care a luat fiinta aceasta sihastrie, totusi traditia spune ca manastirea din Valea Slatinei a fost "mai veche, mai mare si mai importanta decat cea din Humana".
Viata monahala in sihastria din Valea Slatinei se pierde in negura vremurilor, inceputul ei poate ca a avut loc in secolul al XIII-lea sau in primii ani ai secolului al XIV-lea. Cu timpul, in jurul acestei sihastrii s-au adunat calugari si frati, care si-au facut acolo chilii si biserica de lemn si asa cum s-au petrecut lucrurile cu majoritatea manastirilor de pe teritoriul romanesc, si aici, modesta sihastrie a devenit manastire.
La Parul Calugarului, manastirea era foarte izolata, se afla adancita intr-o padure de foioase de pe un deal situat la mare departare de localitate. Accesul la manastire era ingreunat si din cauza raului Iza, peste care nu exista o punte de trecere in apropiere. De aceea, in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, manastirea a fost mutata din Valea Slatinei intr-un loc din dreapta Izei, numit pe atunci Podurile Stramtorii, iar dupa mutarea manastirii in acest loc, platoul a primit numele Podurile Manastirii.
Dupa traditie, mutarea manastirii a fost facuta de catre un voievod, iar acesta nu putea fi altul decat Balcu Voda care a condus Tara Maramuresului timp de treizeci de ani fiind ultimul mare voievod al Maramuresului. In sprijinul acestei ipoteze pledeaza si faptul ca voievozii Balcu si Drag erau buni crestini ortodocsi si ctitori de asezaminte sfinte; printre altele, ei au ridicat manastirea Peri la rangul de stavropighie patriarhala, au construit biserica de piatra de la manastirea Peri iar in 1364 au ctitorit biserica din Deal de la Ieud, care in traditie poarta numele voievodului Balcu - Biserica Balcului.
Voievozii Balcu si Drag, carora li s-au alaturat si boierii din sat, au inzestrat manastirea cu terenuri arabile, fanete, paduri si alte bunuri, fiind in acest fel ctitorii manastirii iar Manastirea Barsana poate fi numita, pe drept cuvant, manastire voievodala.
Din anul 1735, cand episcopul Maramuresului Dosoftei Teodorovici, care isi avea resedinta la Manastirea Uglea, a fost asasinat, pana in 1740, cand episcop al Maramuresului era Gavril Stefanca de Barsana, resedinta Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului a fost la Manastirea Barsana. Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului a fost desfiintata, oficial, in 1740, dar si dupa aceasta data preotii, calugarii si credinciosii maramureseni au ramas statornici in credinta stramoseasca.
In timpul actiunilor uniatiei din jurul anului 1700 si perioadei care a urmat, Maramuresul a ramas o adevarata cetate inexpugnabila a Ortodoxiei iar Manastirea Barsana a avut un rol important in apararea legii stramosesti din acea perioada atat de grea din istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Chiar in conditiile presiunilor generate de extinderea oficiala a unirii religioase a romanilor cu Biserica Romei asupra locasurilor de cult ortodox din zona, manastirea va rezista pana la 1791.
La 12 iulie 1791 manastirea a fost desfiintata, calugarii au fost alungati si s-au refugiat in Moldova la Manastirea Neamt. Atunci manastirea a fost devastata, chiliile si cladirile anexe distruse, averea confiscata: o parte a averii a trecut in proprietatea statului si predata manastirii greco-catolice de la Cernoc iar, alta, inclusiv locul unde a fost manastirea, a devenit proprietate a bisericii parohiale din Barsana.
Dupa desfiintarea manastirii, pe vatra manastirii n-au dainuit decat biserica si staretia. Pentru a feri biserica de profanare si distrugere, credinciosii din Barsana au mutat-o, in 1806, chiar in vatra satului, in locul numit Podurile Jbarului, unde se mai poate vedea si azi. O data cu mutarea bisericii, a fost dusa in sat si staretia. In aceasta casa a functionat scoala confesionala romaneasca in timpul renumitului dascal Fabian.
Atunci, s-a pus problema readucerii bisericii si staretiei pe locul de odinioara si reinfiintarea manastirii, dar a urmat Dictatul de la Viena care a destramat si aceste vise. Dupa al doilea razboi mondial a urmat regimul comunist ateu, care se opunea infiintarii de noi manastiri. Astfel dorinta aceasta s-a tot amanat, dar niciodata nu s-a stins.
Reinfiintarea manastirii, o nazuinta mai veche a credinciosilor, nu s-a putut concretiza decat dupa 1989, cand barsanestii au luat hotararea sa ridice o noua manastire pe locul unde a fost cea veche si, in 1991, au adunat materialul lemnos pentru biserica.
In 1992, Prea Sfintitul Justinian, intaistatatorul Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, insotit de un grup de preoti si diaconi, a vizitat locul unde a fost Manastirea Intrarea Maicii Domnului in Biserica. S-a oprit pe locul unde, in urma cu cateva sute de ani, a fost vechea biserica, a ingenunchiat cu adanca evlavie, a rostit o rugaciune chemandu-i ca mijlocitori pe Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures si pe episcopul Gavril Stefanca, s-a ridicat si a spus ca crede ca aici se va ridica o noua manastire.
In 1993, Prea Sfintitul Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului a sfintit piatra de temelie a noii biserici a manastirii. S-a stabilit ca manastirea va avea hramul Soborul Sfintilor 12 Apostoli. In ziua de miercuri, 30 iunie 1993, s-a praznuit pentru prima data hramul noii manastiri. In aceeasi zi, in cuvantul de invatatura adresat multimii de credinciosi, Prea Sfintitul Justinian a amintit hotararea ca la Barsana va fi manastire de maici.
In ziua de joi, 30 iunie 1994, asa cum rezulta si din insemnarea de pe Sfanta Evanghelie, a fost sarbatorit hramul manastirii. Liturghia arhiereasca a fost oficiata de Prea Sfintitul Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi. In acest cadru sarbatoresc, Prea Sfintitul Justinian a prezentat-o pe monahia Filofteia Oltean ca viitoare stareta a manastirii. Totodata diaconul Ioan Stoica a fost hirotonit intru preot si a fost numit, in mod provizoriu, preot slujitor al manastiri.
Cazare: Pensiunea Dupa apa la
Razvan - Sighetu Marmatiei
Seara maramuresana!
Ziua 2.
Ora 8.30 - Mic dejun.
- MANASTIREA “Sfintii
Arhangheli Mihail si Gavriil” SAPANTA PERI
Manastirea Sapanta Peri a fost infiintata in anul 1997, in
hotarul satului Sapanta, din dorinta de a reinnoda traditia istorica a vechii
Manastiri Sfantul Mihail, din Peri - Maramures, astazi pe teritoriul Ucrainei.
Distrusa la inceputul secolului al XVIII-lea, Manastirea Peri a constituit un
important centru bisericesc si cultural. Ctitorie a voievozilor Dragosesti,
manastirea Sapanta Peri a fost supusa in anul 1391 sub jurisdictia directa a
patriarhului de Constantinopol. Ctitorita de parintele paroh Grigore Lutai, Manastirea
Sapanta Peri a primit, din anul 2005, o obste de maici, care a continuat
lucrarile de constructie incepute anterior.
- CIMITIRUL VESEL
Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânța, județul Maramureș, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate și picturile naive reprezentând scene din
viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele
cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective.
- Sighetu Marmatiei
Inchisoarea Sighet si Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei constituie un punct de mare interes national, aici dandu-si viata nenumarati detinuti, in perioada comunismului. Sighetu Marmatiei este un municipiu din judetul Maramures, asezat in nord-vestul Transilvaniei, la mica distanta de granita cu Ucraina.
Cea mai mare victorie a comunismului a fost crearea omului fara memorie, a "omului nou" cu creierul spalat, care nu trebuie sa-si aminteasca nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a facut inainte de comunism. Memorialul din Sighet are drept principal scop reconstituirea si pastrarea memoriei poporului roman, caruia, vreme de jumatate de secol, i s-a indus in constiinta o istorie falsa.
Memorialul de la Sighet este creat, sub conducerea scriitoarei Ana Blandiana, incepand cu anul 1993, cand proiectul a fost prezentat Consiliului Europei, care in anul 1995, l-a luat sub egida sa. Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei a fost declarat "ansamblu de interes national" prin Legea nr. 95, din 12 iunie 1997.
Inchisoarea din Sighet
Inchisoarea Sighet este una dintre inchisorile "negre" ale comunismului, folosita in mod special pentru exterminarea elitelor Romaniei, atat culturale si nationale, cat si religioase. Inchisoarea a fost construita in anul 1897, de autoritatile austro-ungare, ca inchisoare de drept comun. Intre anii 1918 si 1945, inchisoarea din Sighet a functionat ca inchisoare de drept comun.
Incepand cu anii 1945-1950, aceasta va deveni un fel de lagar de exterminare. Dupa anul 1945, prin Sighet a inceput a se face repatrierea fostilor prizonieri si fostilor deportati din regiunile Rusiei. In august 1948, inchisoarea a devenit loc de detentie pentru un grup de studenti, elevi si tarani maramureseni.
Inchisoarea din Sighet era considerata "unitate de munca speciala", ea fiind cunoscuta sub denumirea de "Colonia Dunarea". Aici si-au gasit sfarsitul nenumarati oameni de cultura ai tarii, politicieni, istorici si oameni ai Bisericii. In perioada 5-6 mai 1950, la Sighet au fost adusi peste o sute de demnitari din intreaga tara, majoritatea avand peste 60 de ani.Spre sfarsitul aceluiasi an, in Sighet au fost adusi si multi episcopi greco-catolici si romano-catolici.
Celulele inchisorii erau insalubre, iar detinutii erau hraniti mizerabil si obligati la a sta in picioare ore intregi. Ei nu aveau voie sa priveasca nici macar pe fereastra. Aceia dintre ei, care nu erau "ascultatori", erau inchisi in "celula neagra", o camera lipsita de lumina si de orice alt obiect, fiind legati in mijlocul ei, de o za fixata in podea. Umilinta si batjocura faceau parte din programul zilnic al oricarui detinut.
In anul 1955, ca urmare a Conventiei de la Geneva si a admiterii Romaniei in ONU, a avut loc o gratiere, o parte dintre detinutii politici fiind eliberati, transferati sau obligati la domiciul fortat. inchisoarea din Sighet redevine inchisoare de drept comun.
In anul 1977, inchisoarea din Sighet a fost dezafectata, cladirile ei adapostind, mai apoi, o fabrica de maturi si un depozit de sare.
Incepand cu anul 1994, in cladirea inchisorii a fost amenajat un muzeu. Tot in aceasta cladire se afla sediul "Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei", cunoscut si ca "Memorialul Durerii din Sighet". Acesta a luat fiinta la initiativa si cu eforturile Fundatiei Academia Civila, al carei presedinte fondator a fost Ana Blandiana.
Inchisoarea Sighet si Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei constituie un punct de mare interes national, aici dandu-si viata nenumarati detinuti, in perioada comunismului. Sighetu Marmatiei este un municipiu din judetul Maramures, asezat in nord-vestul Transilvaniei, la mica distanta de granita cu Ucraina.
Cea mai mare victorie a comunismului a fost crearea omului fara memorie, a "omului nou" cu creierul spalat, care nu trebuie sa-si aminteasca nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a facut inainte de comunism. Memorialul din Sighet are drept principal scop reconstituirea si pastrarea memoriei poporului roman, caruia, vreme de jumatate de secol, i s-a indus in constiinta o istorie falsa.
Memorialul de la Sighet este creat, sub conducerea scriitoarei Ana Blandiana, incepand cu anul 1993, cand proiectul a fost prezentat Consiliului Europei, care in anul 1995, l-a luat sub egida sa. Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei a fost declarat "ansamblu de interes national" prin Legea nr. 95, din 12 iunie 1997.
Inchisoarea din Sighet
Inchisoarea Sighet este una dintre inchisorile "negre" ale comunismului, folosita in mod special pentru exterminarea elitelor Romaniei, atat culturale si nationale, cat si religioase. Inchisoarea a fost construita in anul 1897, de autoritatile austro-ungare, ca inchisoare de drept comun. Intre anii 1918 si 1945, inchisoarea din Sighet a functionat ca inchisoare de drept comun.
Incepand cu anii 1945-1950, aceasta va deveni un fel de lagar de exterminare. Dupa anul 1945, prin Sighet a inceput a se face repatrierea fostilor prizonieri si fostilor deportati din regiunile Rusiei. In august 1948, inchisoarea a devenit loc de detentie pentru un grup de studenti, elevi si tarani maramureseni.
Inchisoarea din Sighet era considerata "unitate de munca speciala", ea fiind cunoscuta sub denumirea de "Colonia Dunarea". Aici si-au gasit sfarsitul nenumarati oameni de cultura ai tarii, politicieni, istorici si oameni ai Bisericii. In perioada 5-6 mai 1950, la Sighet au fost adusi peste o sute de demnitari din intreaga tara, majoritatea avand peste 60 de ani.Spre sfarsitul aceluiasi an, in Sighet au fost adusi si multi episcopi greco-catolici si romano-catolici.
Celulele inchisorii erau insalubre, iar detinutii erau hraniti mizerabil si obligati la a sta in picioare ore intregi. Ei nu aveau voie sa priveasca nici macar pe fereastra. Aceia dintre ei, care nu erau "ascultatori", erau inchisi in "celula neagra", o camera lipsita de lumina si de orice alt obiect, fiind legati in mijlocul ei, de o za fixata in podea. Umilinta si batjocura faceau parte din programul zilnic al oricarui detinut.
In anul 1955, ca urmare a Conventiei de la Geneva si a admiterii Romaniei in ONU, a avut loc o gratiere, o parte dintre detinutii politici fiind eliberati, transferati sau obligati la domiciul fortat. inchisoarea din Sighet redevine inchisoare de drept comun.
In anul 1977, inchisoarea din Sighet a fost dezafectata, cladirile ei adapostind, mai apoi, o fabrica de maturi si un depozit de sare.
Incepand cu anul 1994, in cladirea inchisorii a fost amenajat un muzeu. Tot in aceasta cladire se afla sediul "Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei", cunoscut si ca "Memorialul Durerii din Sighet". Acesta a luat fiinta la initiativa si cu eforturile Fundatiei Academia Civila, al carei presedinte fondator a fost Ana Blandiana.
- Muzeul Satului Maramureșean
Muzeul se întinde pe o suprafață de 14 hectare. Cuprinde peste 40 de gospodării din întreg Maramureșul Istoric, în total peste 120 de construcții de lemn și instalații tehnice. Printre acestea se numără grajduri, piue, prese de ulei, mori sau fântâni.
Punctul central al satului este biserica de lemn către care converg toate ulițele satului. Este situată în punctul cel mai înalt. Biserica a fost adusă din satul Oncești în anul 1974. Este cea mai veche construcție din expoziția în aer liber.
DE RETINUT!
* Locurile se
ocupa in ordinea achitarii avansului de cel putin 300 lei si diferenta cu 14
zile inainte de data plecarii.
* Tinuta decenta la intrarea in manastire (- barbatii: pantaloni lungi, - femeile: fusta rochie, capul acoperit),
* Sa nu se fumeze in preajma manastirii si a pelerinilor,
* Conducatorul de grup poate modifica ordinea obiectivelor.
* NU APRINDE-TI CANDELE SAU LUMANRI IN CAMERA DE CAZARE!
* Tinuta decenta la intrarea in manastire (- barbatii: pantaloni lungi, - femeile: fusta rochie, capul acoperit),
* Sa nu se fumeze in preajma manastirii si a pelerinilor,
* Conducatorul de grup poate modifica ordinea obiectivelor.
* NU APRINDE-TI CANDELE SAU LUMANRI IN CAMERA DE CAZARE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu